Menu

Deputatul Bogdan Huțucă: "Făgădău simte că este depășit și responsabil în mod direct de problema Cazinoului, drept pentru care a trecut de la reabilitare la spoirea lui"

În ultima sa declarație de presă deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă, a făcut referire la situația dezastruoasă în care se află simbolul orașului Constanța, Cazinoul.În acest sens a solicitat primarului Decebal Făgădău să lămurească situația Cazinoului și să precizeze de ce nu a fost depusă documentația specifică din 2016 până în prezent pentru a fi reluată procedura de licitație pentru reabilitarea monumentului. Mai jos redăm integral declarația de presă a depututatului Bogdan Huțucă:

 

"Cazinoul Constanța trebuie scos din zona propagandistică a primarului Decebal Făgădău, care încearcă să mascheze situația dezastruoasă a simbolului orașului nostru prin campanii personale de imagine. Strângeri de fonduri de la cetățeni, donații, ajutoare parașutate din înaltul cerului. Ceea ce vreau să ne spună primarul Decebal Făgădău este de când a fost reabilitarea Cazinoului o problemă financiară pentru Constanța? Monumentul se află în starea aceasta de degradare fiindcă nu au existat bani în vistieria orașului, iar acum cerem bani de la constănțeni să îl reparăm?
Dar nu este vorba despre asta, după cum Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice informează. Reabilitarea Cazinoului trenează de atâta amar de vreme din cauza licitațiilor nelegale organizate de autorități pentru desemnarea firmei care să execute lucrările. Se dă vina, în mod nejustificat pe contructorii care contestă, pe bună dreptate, licitațiile, dovadă că atât Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), cât și instanțele de judecată le-au dat dreptate și au anulat toate procedurile.
În realitate, domnul Făgădău simte că este depășit și responsabil în mod direct de această problemă, drept pentru care a trecut de la reabilitarea Cazinoului la spoirea lui. Chiar și așa însă, dacă este atât de hotărât, de ce nu se apucă și mâine de lucrări și preferă să întindă pelteaua pe seama unor false campanii de strângere de fonduri? Nu are bani? De ce sumă este nevoie? Când se apucă de treabă? Sunt întrebări la care nu poate răspunde doarece nu are niciun studiu tehnic sau vreun deviz în spate. Lucru sesizat inclusiv de Ministerul Dezvoltării.
În urma unei întrebări adresate în urmă cu o lună premierului României privind „măsurile pentru restaurarea Cazinoului din Constanța, aflat într-o stare de degradare avansată”, am primit un răspuns în care se justifică cei șapte ani pierduți, timp în care clădirea s-a plimbat între Primăria Constanța și Compania Națională de Investiții (CNI). Pe traseul anilor, multe licitații anulate de CNCS și judecători, pe motiv de încălcare a legislației achizițiilor publice.
Potrivit ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, Cazinoul se află la CNI, însă nu se poate organiza o nouă licitație deoarece Primăria Constanța nu a depus documentația tehnico-economică actualizată. „Având în vedere că ultima licitație anulată a fost demarată de CNI în anul 2016, precizăm că pentru reluarea unei noi proceduri de achiziție publică este necesară actualizarea documentației tehnico-economice. În acest sens, este necesară depunerea documentației specifice de către Primăria Constanța, astfel încât să poată demara procedura privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și ulterior demararea unei noi proceduri de achiziție publică”, se arată în răspunsul ministrului Paul Stănescu.
Astfel, aflăm că din 2016 nu s-a mai organizat o nouă licitație deoarece Primăria Constanța nu a depus documentația specifică încât să se poată demara o nouă procedură. Doi ani în care nu s-a mișcat niciun deget pentru reabilitarea Cazinoului!
În lumina celor comunicate de Ministerul Dezvoltării, îi solicit public primarului Decebal Făgădău să lămurească situația Cazinoului și să precizeze de ce nu a fost depusă documentația specifică din 2016 până în prezent pentru a fi reluată procedura de licitație pentru reabilitarea monumentului."

 

 

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate