Menu

Deputatul PNL Bogdan Huțucă declanșează campania de informare a populației României privind Pilonul II de pensii

La sediul Partidului Național Liberal din Constanța a avut loc, astăzi 17 mai, o conferință de presă susținută de deputatul Bogdna Huțucă. Tema abordată a fost lansarea unei campanii de promovarea a modificărilor pe care liberalii doresc să le implementeze în ceea ce privește Pilonul II de pensii.

Campania va cuprinde o informare a populației țintă de până în 45 de ani și va privi cuantumul de bani ce ar urma să fie primiți cu actualele reglementări la momentul atingerii vârstei de pensionare, dar și riscurile care există în cazul în care populația s-ar lăsa intoxicată de dezinformările PSD care urmăresc de fapt desființarea Pilonului II de pensii.

În momentul de față, contribuția la Pilonul II de pensii este de 3,75%, restul de 21,25% din contribuția angajatului fiind direcționați către Pilonul I, cel administrat de Stat.
PNL dorește să informeze corect a populația României cu privire la ce sume ar trebui să se aștepte să încaseze la vârsta pensionării.

Dorind să schimbe în bine nivelul de trai al viitorilor pensionari, PNL are în plan creșterea valorii contribuției la Pilonul II de pensii de la valoarea actuală de 3,75 % la o valoare de 6%, asta după ce actualul Guvern PSD- ALDE a scăzut contribuția de la 5.1% la 3.75% după ce au decis trecerea obligațiile contribuției de la angajator la angajat. Din anul 2022, liberalii doresc să crească contribuția la acest Pilon II de pensii la 8% sau chiar mai mare.

„Pilonul I de pensie este un pilon pe care îl alimentăm cu toții cu acea contribuție de 25%, iar 3,75% din aceasta merge către Pilonul II, restul de 21,25% rămâne în Pilonul I. În funcție de stagiul de cotizare și punctaj, se stabilește pensia. Valoarea punctului de pensie este o decizie absolut politică în România. Pe principiul solidarității, noi toți cei care contribuim astăzi, finanțăm pe cei care ies la pensie. Asta nu înseamnă că regula este valabilă peste 2-5-10 ani. Ține de deficitul bugetului de pensie. Poți să ajungi să iei 60% dintr-un salariu, dar datorită unui deficit sporit poți să ajungi să iei un sfert, pe același punctaj" a declarat Bogdan Huțucă.

Tot deputatul liberal Huțucă a mai spus de asemenea, făcând referire la importanța mențineri Pilonului II de pensii, că: "Pilonul II funcționează pe sistemul depunerii individuale. Eu îmi depun banii într-un cont, nu există principiul solidarității. Acei bani sunt conservați și sunt garantați de către Statul Român printr-un sistem de garantare și acoperire. Suma îmi aparține exclusiv. Când ies la pensie decid să o primesc integral, sau eșalonat. Dacă am decedat, moștenitorii mei primesc intergal această pensie. Este total diferit de Pilonul I. Nu au absolut nicio legătură".
Campania de informare asupra importanței menținerii Pilonului II de pensii va fi declanșată la Constanța sâmbătă 19 mai.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate