Menu

Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate îi mulțumește senatorului Ștefan Mihu pentru implicare în problema pensiilor

Reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au trimis parlamentarilor constănțeni o petiție cu titlul „Discriminarea rezerviștilor, bărbați și femei deopotrivă, prin art. 40 din OUG 57/ 2015 și mai ales prin OUG nr 59/2017.” Senatorul PSD Ștefan Mihu a adresat în plenul Senatului două întrebări pe această temă, solicitând membrilor executivului clarificarea aspectelor ridicate în petiția sindicatului și a cerut o poziție a ministerelor Muncii si Justitiei Sociale și Apărării Naționale, privind abordarea pensiilor cadrelor militare în rezervă și disponibilizate.

“Acţionând în baza sarcinilor asumate prin Rezoluţia CNR 2017, şi domnii cdr.(r) Ilie TRUŢĂ, vicepreşedinte SCMD şi preşedinte al Filalei 1 Constanţa, cdr.(r) Traian STANCULETE, preşedinte al Filialei 2 Mangalia, au contactat toţi deputaţii şi senatorii judeţului, indiferent de culoare politică, punându-le la dispoziţie probele privind discriminarea, din ordin extern, a rezerviştilor, prin OUG 57/2015 şi următoarele şi, îndeosebi, prin OUG 59/2017.
Drept rezultat, dl. senator Ştefan MIHU (PSD) a purtat o discuţie pe această temă cu preşedintele SCMD, primind spre studiu documentele CCR care atestă inseparabilitatea, din punct de vedere juridic, a militarilor activi şi în rezervă de magistraţi şi probele neconstituţionalităţii ordonanţelor amintite.
De o probitate rar întâlnită printre politicieni, dl senator Ştefan MIHU, justificându-şi calitatea de ales ca reprezentant al oamenilor pentru oameni, a adresat în ziua de 10 aprilie 2018, în plenul Senatului, două interpelări parlamentare propriilor miniştri, cei pe care SCMD i-a acţionat în Justiţie, doamna Lia Olguţa VASILESCU, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale şi dl. Mihai FIFOR, ministrul Apărării Naţionale. Conform procedurii, în 30 de zile, cei doi miniştri vor trebui să răspundă Senatului”, se arată într-un comunicat al sindicatului."

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate