Menu

Deputatul George Vişan a participat la o dezbatere despre dezvoltarea economiei digitale în țările membre OCEMN

În perioada 28-29 martie 2018 la Camera Deputaților a avut loc Cea de-a 50-a reuniune a Comisiei pentru probleme economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN. Parlamentarii membri ai APCEMN au dezbătut tema “Perspective ale dezvoltării economiei digitale în țările membre OCEMN”.

Pe lângă reprezentanți ai delegațiilor țărilor membre, la reuniune au fost invitați și reprezentanți ai Corpului diplomatic și ai unor instituții publice.
Deputatul PSD Constanța George-Gabriel Vișan a luat cuvântul în cadrul întâlnirii. În discursul său, deputatul constănțean a făcut referire la dimensiunea securității cibernetice, ca parte integrantă a economiei digitale și domeniu prioritar de acțiune în Strategia Națională a României privind Agenda Digitală.

“România, ca parte a Uniunii Europene susține că trei reforme majore ar trebui întreprinse pentru a păstra accesul neîngrădit la Internet într-o societate democratică. Prima dintre acestea vizează păstrarea libertății de exprimare şi comunicare dintre cetățeni, ca o expresie a liberalismului.
Cea de-a doua reformă se referă la implicarea tuturor actorilor interesați în formularea de politici în domeniul internetului, indiferent de gradul de dezvoltare al țării din care provin iar în ceea ce privește cea de-a treia reformă, formarea unei coaliții a statelor cu regimuri democratice pentru utilizarea în mod liber a internetului, care să aibă drept scopuri structurarea unui discurs politic comun împotriva statelor autoritare care doresc utilizarea de programe de supraveghere.”

Deputatul Vișan a subliniat faptul că România are potențialul de a-și defini profilul cibernetic de think tank în domeniul securității cibernetice pe scena internațională și regională.
„Calitatea de aliat de prim rang al NATO şi al UE în materia securității cibernetice ar putea să fie consolidată prin asigurarea în cadrul forurilor internaționale a unor servicii normativ-procedurale sau tehnice de nişă, exemplificând modelul abordat la nivel național, privind funcționalitatea instituțiilor în materie sau cooperarea inter-instituțională.
În prezent, România și-a asumat un rol de facilitator, cu impact regional, prin asumarea calității de națiune lider pentru Fondul de Sprijin NATO în vederea consolidării apărării cibernetice a Ucrainei.
În contextul conectivității globale, considerăm oportună îmbrățișarea oportunităților şi confruntarea riscurilor printr-o abordare sistemică la nivel național, internațional şi al UE, ținând cont ca în procesul de creștere a nivelului de securitate cibernetică să nu se producă o depreciere a respectării drepturilor fundamentale ale omului, prin cenzură sau prin supraveghere în masă a populației. În condițiile evoluției accelerate și impredictibile a societății către o societate smart, dependentă de noile tehnologii, dezideratul păstrării paradigmei actuale a drepturilor omului este foarte important.”

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate