Menu

Noul primar al comunei Pantelimon este liberalul Costel Armășescu Recomandat

Alegerile parțiale din data de 5 noiembrie pentru funcția de primar al comunei Pantelimon s-au încheiat cu victoria candidatului liberal, Costel Armășescu. Noul edil are 46 de ani, este inginer, absolvent al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Costel Armășescu, a transmis un ultim mesaj alegătorilor la încheierea campaniei electorale:
„Dacă vă doriți, așa cum îmi doresc și eu, o comună cu care să ne mândrim, cu locuri de muncă pentru tinerii noștri, votul tău contează DOAR cu mine! Dacă vă doriți să implementăm și noi (ca în alte comune civilizate) un serviciu de poliție locală și de ridicare a gunoiului menajer, votul tău contează DOAR cu mine! Dacă vă doriți să fiți respectați și auziți, ca vocea voastră să conteze (DEZBATERI PUBLICE ÎN FIECARE SAT), atunci votul tău contează DOAR cu mine! Dacă vreți să scoatem comuna din noroi (toate străzile interioare pietruite) și să avem (ÎN SFÂRȘIT) apă potabilă și canalizare în toată comuna, atunci votul tău contează DOAR cu mine!
Timpul vorbelor s-a terminat, timpul faptelor abia acum începe! Vă mulțumesc pentru tot timpul acordat săptămânile acestea, pentru încrederea arătată zilnic și pentru faptul că ați ales să îmi dați puterea să continui, în pofida oricărui atac! Eu sunt convins că împreună vom reuși mâine să ne croim o noua soartă!”
Alegerile din comuna Pantelimon s-au organizat în urma decesului în luna mai 2017 a fostului primar PSD, Vasile Neicu. Acesta a fost primar timp de 5 mandate în comuna constănțeană. Principalul contracandidat al lui Costel Armășescu a fost actualul viceprimar, Gheorghe Martinescu, reprezentantul PSD.

 

UPDATE- Mesajul noului primar PNL din Pantelimon către locuitorii comunei

Proaspătul primar al comunei Pantelimon a transmis, prin intermediul unei rețele sociale, un mesaj către toți locuitorii comunei, indiferent de apartenența polotică:
„Ce s-a intamplat aseara nu este meritul unui partid, ci al unei echipe, echipa Pantelimon! Iar pentru toata increderea pe care mi-ati acordat-o, eu ma inclin si va multumesc!
Acum este timpul sa reconstruim si sa avem împreuna un singur scop - un viitor mai bun pentru noi toti! Luptele electorale s-au terminat, lupta pentru un Pantelimon mai bun abia începe!
Voi continua să folosesc această pagină pentru comunicarea cu voi, consătenii mei, să vă țin la curent cu ce va dori primăria să întreprindă pentru voi, pentru a organiza dezbateri publice în fiecare sat...adică despre tot ce am vorbit în aceste săptămâni cu voi, oameni buni!
Iar ultimul meu mesaj este pentru contracandidații mei: este momentul reconstructiei, este momentul in care sa formam toti o singura echipa, indiferent de culoarea politica!! NICIODATA nu ma voi razbuna pe criteri politice, NICIODATA nu voi indeparta oameni doar pentru ca nu m-au votat sau au facut campanie pentru alti candidati! Trebuie doar sa ne dorim ceva mai bun pentru comuna Pantelimon, iar pentru asta va astept alaturi de mine, cu proiecte si idei frumoase!
Si pentru domnul Martinescu, vreau sa ii transmit ca noi, cei din comuna, niciodata nu va vom abandona in strada asa cum au facut-o aseara, la anuntul rezultatului votului, mai marii partidului dvstra! Exact asa ar fi facut si cu comuna noastra, imediat ce alegerile s-ar fi finalizat altfel! Noi traim aici, impreuna, cu bune si rele, dar asa ceva echipa Pantelimon nu va face niciodata!
Inca o data va multumesc pentru incredere, pentru sutele de mesaje de felicitare si incurajare si acum..sa ne apucam de treaba!
Asa sa ne ajute Dumnezeu !”

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate