Vineri Mar 12

Video

Librăria Sophia

Banner

Băsescu preşedinte, Geoană premier?

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. Imprimare

Politic - Politic

Primarii PSD cu cel mai bun scor pentru partid comentează alegerile

PNL a trădat sau nu, în teritoriu? Constănţenii au fost solidari cu „preşedintele-victimă”, sau alegerile au fost furate de democrat-liberali? Guvern minoritar, sau anularea divorţurilor politice din 2007 sau 2009? Geoană sau Crin premieri? Acestea sunt întrebările ce bântuie atât scena politică românească, cât şi electoratul de-abia ieşit din febra celor mai controversate şi imprevizibile alegeri de după Revoluţie. Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au încercat să găsească răspunsurile la aceste întrebări împreună cu cei mai reprezentativi şefi PSD ai administraţiilor locale din judeţul Constanţa, din punct de vedere al rezultatelor obţinute pentru partid.

Un articol de Andreea PAVEL

Vă invităm să citiţi în rândurile ce urmează, declaraţiile lui Radu Constantin (primarul comunei Amzacea), Gabriela Iacobici (primarul comunei Grădina), Valentin Vrabie (primarul comunei Peştera) şi Gabriel Tătulescu (primarul comunei Saligny).

„PD-L o să facă alianţă cu PNL, deşi nu e corect”

„Asta este. La mine a ieşit Geoană cu 61%. La mine nu s-au fraudat alegerile şi mi-am făcut datoria cum trebuia. PD-L o să facă alianţă cu PNL, eu aşa cred, deşi n-ar fi corect, dar asta e părerea mea. Cred că vom avea de suferit din punct de vedere financiar, deşi n-ar trebui dacă e preşedintele tuturor românilor. Ar fi tragic să plece domnul Mazăre. Nu vreau să discut despre decizia dumnealui de a pleca sau a rămâne, dar foarte bine pentru noi ar fi să rămână, să ne ajute în continuare în derularea planurilor”, a conchis primarul comunei Amzacea, Radu Constantin (foto).

„PNL a trădat”

Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, ne-a declarat: “La noi în comună oamenii au votat fără presiuni. Am auzit că la Kogălniceanu şi Cogealac s-ar fi dat câte un milion din partea PD-L. Nu ştiu dacă o să fie prea bine pentru că n-o să avem guvern. Ar trebui să se gândească. Dacă Băsescu e preşedinte, Geoană să fie prim-ministru, ca să se împace ambele tabere. E posibil şi ca PNL-ul să treacă de partea PD-L pentru că la mine liberalii au votat cu democrat-liberalii, au fost falşi. Cred că o să avem de suferit dacă Băsescu nu o să aloce bani pentru Constanţa. Suntem dezamăgiţi, dar asta e viaţa. PNL ne-a trişat. Votând cu PSD-ul oamenii din Grădina i-au mulţumit lui Nicuşor Constantinescu pentru ajutorul acordat comunei”.

„Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru PSD Constanţa”

„Sper că acest duş rece să fie un semnal de alarmă pentru liderii Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa şi după aceste rezultate să promoveze în teritoriu oamenii de valoare şi nu pe cei care nu fac altceva decât să spună vorbe dulci. Pe de altă parte, cred că PNL va face alianţă cu PD-L, deşi nu e moral. Dar ce mai e moral în politica românească?”, a declarat Valentin Vrabie (foto), primarul comunei Peştera.

„Refacerea alianţei PSD - PD-L ar fi o mare greşeală”

Gabriel Tătulescu, primarul comunei Saligny, a transmis un mesaj pesimist: „Mie, personal, mi-e frică de ce va urma şi nu mă gândesc decât la locuitorii comunei mele. Cred că financiar, noi primarii PSD, vom resimţi foarte rău guvernarea democrat-liberală. Dacă Geoană va fi numit premier şi PSD va accepta acest lucru va fi o mare greşeală, la fel cum ar fi o greşeală şi să se refacă alianţa PSD - PD-L. Deci cred că vom avea parte de un guvern democrat-liberal minoritar”.


GLOBE 24H BUSINESS



 

CESIONEZ FIRMĂ GRATUIT !

- firmă înființată în 2005, cu sediul social în mun. Constanța

- toate documentele depuse la zi

- fără salariați

- fără datorii către bugetul de stat sau alte societăți

- cu activitatea suspendată din septembrie 2009

- domeniu internet inclus gratuit, www.globalcapital.ro (valoare de piață 1000 EURO)

- cod CAEN: 7414 - Activități de consultanță pentru afaceri și management

- J13 / 1916 / 2005 , CUI 17669175

DETALII: 0721248875

AICI puteți consulta datele de la Ministerul de Finanțe.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

GLOBE 24H BUSINESS

Ediţia tipărită

redactia@dezvaluiri.ro

Fax: +40341816200

Ediţia tipărită, în format PDF

Acest site este optimizat pentru:

     

Internet Explorer 7.0, Mozilla Firefox 3.0, Google Chrome 3.0

Rezoluție minimă: 1024x768 pixeli

redactia@dezvaluiri.ro

Vrei să lupţi împotriva hoţiei, fraudelor şi nesimţirii? Alătură-te echipei DEZVALUIRI.RO !

Postează  pe paginile tale de internet cât mai multe link-uri către ziarul Dezvaluiri. Intră pe forumurile de discuţii de pe celelalte publicaţii sau blog-uri şi postează cât mai multe link-uri către ziarul Dezvaluiri. În acest fel anchetele publicate vor avea mai mulţi cititori. 

Ţi s-a cerut şpagă? Şmecherii ocupă tot trotuarul cu maşina lor? Angajatorul tău îşi bate joc de tine? Un funcţionar ţi-a dat flit de parcă tu lucrezi pentru el şi nu el pentru tine? Ai sesizat o problemă şi autorităţile nu te bagă în seamă?

Scrie-ne acum pe pagina de comentarii, iar noi vom prezenta problemele autorităţilor competente. Dacă ai şi dovezi, trimte-le pe adresa noastră de e-mail redactia@dezvaluiri.ro şi noi vom trimite sesizarea pentru tine acolo unde trebuie, iar tu vei rămâne anonim.

Echipa DEZVALUIRI.RO

mini-banner dosarul RBS

Verifică-ţi amprenta de carbon !

RAIFFEISEN ÎNȘALĂ PENSIONARII !

MAP / MAP1 / MAP2 / MAP3 / MAP4 / MAP5 / MAPLEXICCJR1 / MAP7 / MAP8 / MAP9 / MAPFRLEX / RP /

MAPBUSSEC / 0k / 1k / 2k / 3k / 4k / 5k / 6k / 7k / 8k / 9k / 10k / 11k / 12k / 13k / 14k / 15k / 16k / 17k / 18k / 19k / 20k / 21k / 22k / 23k / 24k / 25k / 26k / 27k / 28k / 29k / 30k / 31k / 32k / 33k / 34k / 35k / 36k / 37k / 38k / 39k / 40k / 41k / 42k / 43k / 44k / 45k / 46k / 47k / 48k / 49k / 50k / 51k / 52k / 53k / 54k / 55k / 56k / 57k / 58k / 59k / 60k / 61k / 62k / 63k / 64k / 65k / 66k / 67k / 68k / 69k / 70k / 71k / 72k / 73k / 74k / 75k / 76k / 77k / 78k / 79k / 80k / 81k / 82k / 83k / 84k / 85k / 86k / 87k / 88k / 89k / 90k / 91k / 92k / 93k / 94k / 95k / 96k / 97k / 98k / 99k / 100k / 101k / 102k / 103k / 104k / 105k / 106k / 107k / 108k / 109k / 110k / 111k / 112k / 113k / 114k / 115k / 116k / 117k / 118k / 119k / 120k / 121k / 122k / 123k / 124k / 125k / 126k / 127k / 128k / 129k / 130k / 131k / 132k / 133k / 134k / 135k / 136k / 137k / 138k / 139k / 140k / 141k / 142k / 143k / 144k /  

GLOBE 24H BUSINESS