Fără categorie

Politica de coeziune UE după 2013

Politica de coeziune UE după 2013
Politica de coeziune UE după 2013 Fondurile de coeziune și dezvoltare regională reprezintă cea mai mare rubrică în bugetul UE. Pe 6 octombrie, deputaţii europeni de la comisia pentru dezvoltare regională și deputați din parlamentele naționale au discutat despre propunerea Comisiei Europene privind politica de coeziune după 2013. Aceștia au salutat regulile care stimulează creșterea economică.

Sursa : © Uniunea Europeană – PE

Fondurile de coeziune și dezvoltare regională reprezintă cea mai mare rubrică în bugetul UE. Pe 6 octombrie, deputaţii europeni de la comisia pentru dezvoltare regională și deputați din parlamentele naționale au discutat despre propunerea Comisiei Europene privind politica de coeziune după 2013. Aceștia au salutat regulile care stimulează creșterea economică.

Aproximativ 45% din bugetul UE finanțează politica regională: ameliorarea competitivității și a ocupării forței de muncă, ajutarea regiunilor sărace și cooperarea teritorială europeană. Peste 70% din fondurile noi vor merge în regiuni al căror PIB se situează sub media UE (regiuni însumând 120 de milioane de locuitori). Două treimi din exporturile fiecărui stat membru merg către piața unică. „Un euro cheltuit în Polonia aduce 40 de cenți în plus în UE15“, a arătat comisarul pentru politica regională, Johannes Hahn, în cadrul dezbaterii de la Parlamentul European.

Armonizare, simplificare și mai puțină birocrație

„Trebuie să facem totul ca bugetul UE să fie investit în proiecte puternice care să atragă bani din sistemul privat. Trebuie să conducem Europa către creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă ce nu vor dispărea mâine“, a arătat în deschiderea dezbaterii președinta comisiei parlamentare pentru dezvoltare regională, Danuta Hübner (Polonia), de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat).

  • Fondul European de Dezvoltare Regională: corectează dezechilibrele între regiuni, stimulează cooperarea și dezvoltarea regională
  • Fondul Social European: susține ocuparea forței de muncă, integrarea socială a persoanelor dezavantajate, reformarea sistemelor educaționale
  • Fondul de Coeziune: finanțează proiecte în materie de mediu, rețele de transport transeuropene, eficiență energetică și energie regenerabilă, transport public ecologic, etc.
  • Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală: ameliorează competitivitatea agricolă și forestieră, contribuie la îndeplinirea obiectivelor de management agricol, mediu și îmbunătățire a calității vieții
  • Fondul European pentru Pescuit: se concentrează pe exploatarea rațională și protejarea resurselor de pescuit, dezvoltarea de întreprinderi viabile în sectorul pescuitului.

Conform comisarului Hahn, „politica de coeziune a suferit din cauza propriului succes: acum sunt ajutate 84 de regiuni, în viitor vor fi 68, 34 de milioane de cetățeni europeni sunt acum mai bogați decât acum câțiva ani“. Dumnealui a mai spus că „actuala criză economică a arătat clar că trebuie să continuăm; avem nevoie de mai multă condiționalitate, de mai multe restricții și de mai multă specificitate“.

Noua abordare armonizează regulile, simplificând accesul la fonduri și reducând birocrația. Conform noilor reguli, statele membre trebuie să fixeze obiective clare și să-și concentreze resursele pe ocuparea forței de muncă, creștere și cooperarea regională.

Condiționalitatea: pedeapsă sau stimul?

„Condiționalitatea cheltuielilor nu este o formă de pedepsire, ci un stimul pentru încurajarea eficienței“, a spus la Parlamentul European Elzbieta Bienkowska, reprezentanta președinției Consiliului. Deputatul german Ernst Hinsken, președintele comitetului economic din Bundestag, a arătat că noile propuneri oferă mai puțini bani coeziunii decât în anii trecuți. „Speram în mai mulți bani, dar politicienii doresc limitarea cheltuielilor UE la 1% din PIB, ceea ce este logic în situația bugetară actuală“, a adăugat dumnealui.

Eurodeputata Elisabeth Morin-Chartier (Franța), de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), raportoare din partea comisiei pentru ocuparea forței de muncă, și-a exprimat îngrijorarea legată de alocarea fondurilor și respectarea Pactului de stabilitate și creștere. „Nu putem impune o pedeapsă dublă țărilor ce se află deja în dificultate“, a arătat dumneaei. Doamna Hübner a criticat condiționalitatea, numind-o „pedeapsă indirectă“ pentru țările și regiunile cu probleme. „Ne concentrăm prea mult pe stabilitate și nu îndeajuns pe creștere“, a adăugat dumneaei.

Programele de finanțare regională actuale expiră la sfârșitul anului 2013. Comisia Europeană a prezentat pe 6 octombrie 2011 propuneri legislative pentru perioada următoare. În cadrul Parlamentului European, șase raportori se vor ocupa de noile propuneri. Negocierile între Parlamentul European și Consiliu se vor derula în 2012 și 2013, iar noile reguli vor intra în vigoare în 2014.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top