Menu
Prev Next

Energia eolianã în rãzboi cu mediul

În urma cu un an, Comisia de Avizare Tehnica din cadrul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) a organizat o întâlnire la care au participat reprezentantii institutiei si ornitologii Kiss Botond (de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunarii) si Eugen Petrescu, directorul Societatii Ornitologice Române Tulcea. În urma acestei întâlniri s-a cazut de comun acord, dupa lungi dezbateri, sa se înceapa instalarea centralelor eoliene în zona rezervatiei naturale din Tulcea, cel putin pentru câtiva ani, urmând ca mai apoi sa se stabileasca daca aceasta deciziei a afectat sau nu tranzitul pasarilor. Recent, a avut loc o licitatie în urma careia terenurile destinate instalarii dispozitivelor eoliene au fost revendicate de noii proprietari. Iata, deci, cum linistea Tulcei e aspru spulberata din cauza unei decizii greu de luat. Pe de-o parte necesitatea de dezvoltare economica a comunitatilor tulcene, iar pe de alta, necesitatea de a proteja mediul.

Un articol de ANDREEA PAVEL
ARBDD se îndoieste de ce are sa urmeze

Cel mai reticent în fata hotarârii de a instala, cel putin preventiv dispozitivele eoliene, este Grigore Baboianu, director executiv în cadrul Administratiei Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii (ARBDD), care se vede nevoit sa accepte ca nu se afla în posesia prea multor argumente pentru a se opune cu vehementa amplasarii unor astfel de centrale. Pentru început, Baboianu prefera amplasarea unui numar mic de astfel de instalatii pentru a putea urmari îndeaproape si pentru a putea constata în conditii reale de functionare daca acest tip de instalatii au într-adevar un impact negativ asupra mediului. Cu referire la exemplul pasarilor care se pot izbi de elicele centralelor eoliene, Baboianu a mai adaugat urmatoarele: “Am primit argumente statistice contra noastra, ca în lume sunt mai multe mortalitati ale pasarilor care se izbesc de cladirile înalte, construite în diverse zone si ca numarul victimelor este nesemnificativ fata de un impact social-economic de care trebuie sa tinem seama în acest context. Opinam sa acceptam un experiment pe viu pentru a argumenta clar daca exista sau nu un impact real”.

Subprefectul tulcean si UE sprijina eolienele

Uniunea Europeana a recomandat tarii noastre sa foloseasca în proportie de 30% sursele de energie neconventionala. Dobrogea este una dintre zonele vizate de catre cei din Ministerul Economiei si Comertului, si asta în ciuda criteriilor impuse de catre Ministerul Mediului. Din aceeasi tabara, Ioan Boeru, subprefectul judetului Tulcea blama într-un interviu realizat pe aceeasi tema, faptul ca 70% din suprafata judetului este declarata rezervatie naturala. Toate ar fi bune si frumoase în viziunea lui Boeru, daca acest lucru nu ar însemna un obstacol greu de învins în dezvoltarea economica a zonei. Boeru a dat spre exemplu comuna Baia, care a reusit performanta de a obtine o treime din buget tocmai din “plantarea” dispozitivelor eoliene.
Caseta:

Energia eoliana salveaza ultimele firmituri de combustibili

Energia eoliana este o sursa inepuizabila de energie, care va exista atâta timp cât Pamântul va primi energie de la Soare. Producerea energiei electrice, având ca sursa energia eoliana, nu duce la poluarea mediului. Într-o lume care a scapat de sub control modul de gestionare a propriilor produsi metabolici, acest lucru devine pe zi ce trece tot mai important. Cheltuielile care ar trebui efectuate pentru refacerea ecologica a unor zone, cum ar fi cele miniere sau cele în care s-a exploatat petrol, sunt atât de mari, încât societatea nu si le poate permite. În comparatie cu petrolul sau gazele naturale, obtinerea energiei din resurse eoliene nu ameninta în vreun fel viata oamenilor. Nu este de conceput ca vor avea loc razboaie pentru asigurarea resurselor eoliene, asa cum se întâmpla în cazul petrolului sau gazelor naturale, iar proasta functionare a instalatiilor eoliene nu va duce la dezastre ecologice care sa puna în pericol viata oamenilor. Energia eoliana este disponibila în proportie de doua treimi în perioadele reci ale anului, ceea ce face ca energia eoliana sa fie complementara energiei hidroelectrice, resursele de apa scazând foarte mult în perioadele reci. Nu în ultimul rând, producerea energiei electrice din resurse eoliene nu presupune costuri “externalizate”.

Costurile investitiei s-ar amortiza în sapte ani!

Conform unui studiu PHARE, productia de energie electrica în România ar fi de aproximativ 6.000 GWh pe an, ceea ce ar însemna 11% din productia totala de energie electrica a tarii noastre. Investitiile necesare în domeniul energiei energiei eoliene sunt de circa un milion euro / MW instalat. Desi pare o cifra mare, este de retinut faptul ca investitia s-ar amortiza în aproximativ sapte ani, termen extrem de rezonabil pentru o investitie energetica. Piata europeana a energiei eoliene este în plina dezvoltare, cu un ritm de crestere mai mare decât al oricarui alt domeniu energetic.
Ultima modificareDuminică, 27 Octombrie 2013 22:37

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate