Menu
Prev Next

Unirea neamţului cu Basarabia Recomandat

Cu ocazia împliniriri a 100 de ani de la unirea cu Basarabia, Klaus Iohannis a trimis Parlamentului un mesaj pe care mai bine nu îl trimitea. Nu m-a frapat faptul că preşedintele nu a participat la şedinţă, sau faptul că Iohannis a reiterat discursul insuflat de diplomaţia americană – acela că unirea cu Basarabia e o utopie. Ci nonşalanţa cu care, sub semnătura preşedintelui României, istoria noastră a fost maimuţărită.

Neparticiparea lui Iohannis la şedinţa Parlamentului a fost o decizie înţeleaptă. Dacă ar fi mers, alternativele ar fi fost să se dea şi el pe toboganul patriotismului de fanfară, sau să se ţină de discursul şi de ideile sale, cu riscul de a pica drept prostul care fluieră în biserică.
Dacă e un lucru de apreciat la preşedintele nostru, acela este disciplina de care dă dovadă. Iohannis nu spune niciodată un cuvânt în plus faţă de ce i s-a zis să spună. Iar când o apucă într-o direcţie, o ţine langa. Bunăoară, în privinţa Unirii – a celei mari sau a celei mici – Iohannis a dat dovadă de consecvenţă, arătând de fiecare dată că îl doare în cot de marile momente ce au dus la definitivarea statului naţional român. Iohannis a dat cu flit celor care îl invitau la manifestaţiile pro-unire şi a mers până acolo încât a suspendat tradiţionala recepţie de Ziua Naţională (decizie asupra căreia a revenit în 2017). Pentru un siebenburger, e oarecum de înţeles. Pentru un preşedinte de stat, e mai greu.
Dacă preşedintele Americii ar fi pus lacătul şi ar fi plecat la pescuit pe 4 iulie, el ar fi devenit instant un ciumat. Nici dracul nu ar mai fi dat mâna cu el, luni, sau ani de zile. Norocul lui Iohannis e că românii sunt mai ardeleni – molcomi şi toleranţi.
O altă explicaţie a dezinteresului arătat de Iohannis în problema unirii cu Basarabia e dat de poziţia Puterii Garante a României – SUA. În acestă privinţă, atitudinea diplomaţiei americane a variat între punerea batistei pe ţambal şi oferirea de indicaţii preţioase, de genul celei date anul trecut de ambasadorul SUA la Chişinău, care a indicat faptul că Moldova şi România au istorii diferite, iar unirea dintre ele e de neconceput. Fidel continuator al axei Washington-Londra-Bucureşti, Iohannis a preluat această temă, dezaprobând de la bun început orice elan unionist. Nu de alta, dar pierderea voturilor unioniştilor e mai puţin importantă decât atragerea votului de blam al Puterii Garante...
Mergând pe această direcţie, comunicatul său cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la unirea Basarabiei a fost încă o dovadă de consecvenţă. În acordurile limbii de lemn ce definesc mai toate discursurile actualului preşedinte, Iohannis i-a lăudat de complezenţă pe înaintaşi, a lăudat Unirea, dar a dat de înţeles că o a doua Unire nu se va întâmpla, decât sub forma „parteneriatului strategic” şi a integrării europene.
Ca să le iasă pasienţa cu „Unire = Integrare în UE”, scriitorii de comunicate ai lui Iohannis au recurs la o serie de imprivizaţii. Unele penibile, de genul aprecierii că „marile înfăptuiri ale României din ultimul secol și jumătate s-au realizat prin asocierea proiectelor noastre cu marile procese europene, prin asimilarea de către societate a valorilor umanismului occidental”. Adică, cum ar veni, Marea Unire şi unirea Basarabiei nu au venit din dorinţa de unire a românilor, ci au fost un fel de integrare în UE, înainte cu 80 de ani ca UE să existe!
Un alt artificiu a fost maimuţărirea şi pervertirea realităţilor istorice, pentru ca ele să poată deveni, a posteriori, argumente pentru ideea că unirea Basarabiei a fost un fel de integrare europeană impusă de realităţile europene, şi nu de ce voiau românii. În debutul mesajului Preşedinţiei, ni se spune că „România primăverii anului 1918 era marcată de o situație militară gravă și se afla expusă unui context internațional dificil”, marcat de „clipe de cumpănă, în fața amenințărilor și pericolelor din imediata sa vecinătate”. În această situaţie groaznică, ne spune în continuare comunicatul, „România a asigurat protecția Basarabiei”. Nu unire, ci protecţie, da? Şi asta nu oricum, ci „fără a pune condiții ori a aștepta vreo compensație”. Delirul bazaconiilor continuă prin opinia Preşedinţiei că Basarabia s-a alăturat României nu doar pentru împlinirea idealului naţional, ci şi pentru că „unirea cu România era un atractiv proiect de viitor, datorită proiectelor de democratizare și de reformă economică promise de Guvernul României în 1917” (?!?) Aventura scriitorilor de discursuri prezidenţială în domeniul rescrierii istoriei se termină apoteotic, cu aprecierea că un motiv în plus al unirii a fost punerea la adăpost de „perspectiva sumbră a bolșevizării”.
Să le luăm pe rând: În primul rând, consensul istoricilor este că unirea Basarabiei s-a făcut în condiţiile unui context deosebit de prielnic, nu al unui „context dificil” cum opinează Preşedinţia. La începutul războiului, România s-a aliat cu Rusia, în tentativa de a obţine Transilvania şi renunţând la ideea recuperării Basarabiei. Dizolvarea imperiului ţarist în 1917 şi conflictul dintre bolşevici şi regalişti au oferit o şansă nesperată de care românii de ambele părţi ale Prutului au profitat rapid. Nici „situaţia militară gravă” din discursul prezidenţial nu a existat în realitate, în 1918. Încă de la începutul lui decembrie 1917, România, rămasă singura reprezentantă a Antantei în estul continentului, a semnat Armistiţiul de la Focşani. Războiul pe frontul de est se încheiase efectiv de aproape 4 luni, la data când soldații români au intrat în Basarabia. Pe front nu se mişca nimic, germanii şi austro-ungarii îşi repoziţionaseră deja grosul trupelor, din România, în Franţa şi Italia, iar guvernul român era în tratative de pace cu reprezentanţii Germaniei. De altfel, atât intrarea trupelor în Basarabia cât şi unirea au fost făcute cu încunoştinţarea şi cu acordul oficialilor germani. De unde or fi scos scriitorii lui Iohannis situaţia militară gravă? Doar ei ştiu...
Nici la partea cu „fără a aştepta vreo compensaţie” nu putem fi de acord cu ei. În primul rând, pentru că ar fi fost stupid ca România să ceară compensaţii de la basarabenii pe care îi considera fraţi. Apoi, pentru că unul din principalele motive ale intervenţiei prompte în Basarabia a fost acela că haosul creat de elementele fostei armate ţariste întrerupsese liniile de aprovizionare către depozitele de dincolo de Prut. Înghesuit pe o felie din teritoriul Moldovei, cu o armată de un milion de ostaşi şi refugiaţi care trebuiau hrăniţi, guvernul român a intervenit rapid în Basarabia. Înainte chiar de a înlătura pericolul anarhinştilor pro-sovietici, Armata Română a urmat planul de operaţiuni trasat de Ion Antonescu, securizând depozitele şi liniile de transport. România a trimis trupe în Basarabia, la solicitarea Sfatului Țării, dar mai întâi în propriu interes.
Partea din discurs unde se opinează că Basarabia a ales România pentru „promisiunile de democratizare”, în detrimentul Rusiei care promitea să se bolşevizeze, oscilează între prostie şi mişelie. Mai întâi, pentru că cei din Sfatul Republicii Democratice Moldoveneşti nu erau nici copii, nici nu aveau puteri de Nostradamus. „Promisiunile de democratizare” ale României (de care aflaseră de la televizor, probabil...) puteau fi cel mult... promisiuni. În plus, reformele anunţate de Ferdinand în 1917 vizau strict problema agrară şi reforma electorală, cea de-a doua fiind legată de prima. Nu era vorba de „democratizare”, tot așa cum România nu trecea de la o dictatură, la democrație, ci doar înfăptuia niște reforme, promise românilor din dreapta Prutului, nu basarabenilor. Cât despre partea cu bolşevizarea, în martie 1918, nici măcar Lenin nu ştia unde va ajunge şi ce efecte va avea ea. Ideea aceasta că unirea Basarabiei cu România i-a ferit pe basarabeni de bolşevizare, de colectivizare şi alte rele, bântuie de mai mult timp internetul şi poate fi cel mult o constatare post factum, nu o justificare pentru deciziile luate înainte ca aceste rele să se petreacă. Ideea aceasta – că Basarabia a ales România nu pentru idealul statului naţional, ci din motive de ordin socio-politic (evitarea bolşevizării, garanţii democratice etc.) e una din temele favorite ale istoricilor „moldovenişti” – cei care caută argumente pentru negarea unirii şi pentru orientarea politicii actuale către Moscova, pe principiul că Rusia ar fi varianta optimă acum, la fel cum în 1918 România era varianta optimă. Inserarea acestei teme în discursul prezidenţial e cu atât mai periculoasă, cu cât dă apă la moară elementelor anti-româneşti din Rep. Moldova și de la Moscova.
Dacă ar fi avut un dram de minte sau de bun simţ, cei care au scris mesajul preşedintelui Iohannis ar fi spus atât: „Unirea din 1918 s-a petrecut într-un context favorabil şi neaşteptat. Contextul actual nu e la fel de propice.”
Istoria reală consemnează că unirea Basarabiei cu România a fost un act democratic al locuitorilor Basarabiei. În declaraţia Unirii nu se menţionează tâmpeniile inventate de scriitorii de discursuri ai lui Iohannis, ci scrie simplu: „Basarabia, ruptă de Rusia acum o sută de ani şi mai bine din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe principiul ca noroadele să-şi hotărască soarta, se uneşte cu mama sa România”. Decizia a fost luată de Sfatul Ţării, cu o majoritate de 86 de voturi din 135 de deputaţi prezenţi (156 numărul total al deputaţilor). Nota bene – deputaţii moldoveni/români erau în număr de 105, deci nici măcar între aceştia nu a fost unanimitate în privinţa Unirii. La final, democratic, prin votul majorităţii, reprezentanţii Basarabiei au decis unirea cu România.
Având în vedere datele demografice, dacă mâine ar fi organizat un referendum sau un vot în parlamentul Rep. Moldova, iar „moldovenii” ar vota la fel cum au făcut-o înaintașii lor, rezultatul ar fi același. Dacă nu o fac, unul din principalele motive este acela că, timp de 50 de ani, au fost supuși de către autoritățile sovietice unei politici de deznaționalizare și spălare pe creier, care a avut ca piesă centrală falsificarea istoriei, pentru crearea noțiunilor de „popor moldovean” și „limbă moldovenească”. Tot despre falsificarea istoriei și de efectele ei nefaste ar trebui să le țină cineva o prelegere și neisprăviților care au redactat discursul președintelui Iohannis.

Un articol de Răzvan PETRE

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate