Menu
Prev Next

Protestăm şi noi mai cu talent? Recomandat

În urmă cu vreo trei săptămâni, ministrul Justiţiei a anunţat proiectul privind decuplarea Preşedintelui de la mecanismul numirii procurorilor-şefi. A doua zi, protestatarii au scos din debara bannerele cu „Jos labele de pe Justiţie!” şi s-au prezentat la datorie, în Piaţă. După doar două zile, protestele s-au stins, la fel de brusc cum se porniseră. Protestul a intrat, se pare, în sângele românilor. Mult mai bine ar fi să vie şi raţiunea – momentul de reflecţie dinaintea intrării în rolul de protestatar...

Trăim într-o ţară în care avem – fiecare dintre noi – cel puţin 1.000 de motive pentru care să protestăm. Majoritatea sunt general valabile – dezastrul din Sănătate şi Educaţie, faptul că suntem ţara europeană cu cel mai ridicat indice al mortalităţii infantile, faptul că la Urgenţe mori pe bancă după ore de aşteptat ca prostul, faptul că funcţionarii publici ne tratează cu dosul, sau faptul că trebuie să aşteptăm ani de zile la cozi „infernale” pentru documente care în alte ţări se expediază de către autorităţi, prin poştă etc. etc. Chiar şi în domeniul Justiţiei, sunt 1.000 de motive pentru care ar fi mai logic să ieşim în stradă, înainte de a ne preocupa de numele sau funcţia persoanei care dă cu pixul pe hârtia de numire a procurorului-şef al DNA – faptul că procesele durează ani de zile, faptul că deciziile se redactează cu 2-6 luni întârziere faţă de data verdictului, faptul că procesele de contestaţie blochează anual proiecte de miliarde de euro. Şi mai ales faptul că, de mai bine de doi ani, România nu are un articol de lege privind Abuzul. Pentru toate astea, nu a ieşit nimeni să protesteze.
Înainte de a trece mai departe, nu ar strica să ne lămurim în privinţa protestelor recent-decedate. Oamenii au ieşit în stradă pentru a apăra prevederea actuală – cea care spune că Preşedintele României face numirile procurorilor-şefi. Teoretic, o prevedere înţeleaptă, un mecanism de control care să prevină eventuale abuzuri. Dacă, însă, privim la trecutul recent, constatăm că lucrurile stau un pic altfel decât în teorie...
Până acum, numirile au fost făcute de Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis. Procurorii-şefi numiţi de Iliescu au fost puţin mai mult decât nişte simple executanţi de ordine. Ceva mai încoace, procurorii-şefi au fost alegerea exclusivă a lui Traian Băsescu, celelalte instituţii şi persoane implicate oficial în procesul desemnării având un rol pur decorativ. Singura excepţie a fost numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, negociată „la pachet” cu desemnarea lui Tiberiu Niţu la Parchetul General – după ce CSM îl declarase pe Niţu incapabil să conducă măcar un Parchet judeţean. Băsescu şi Ponta şi-au împărţit posturile-cheie: unul mie – unul ţie!
Nici Klaus Iohannis nu a fost privat de ocazia unor numiri „cu câtec”. Luni de zile, Raluca Prună ne-a asigurat că tehnocraţii procedează altfel şi că numirea noilor şefi se va face transparent, în urma unui proces de selecţie public. La momentul deciziei, confirmarea pe funcţie a Codruţei Kovesi (plus „ungerea” celorlalţi şefi de parchete) s-au făcut peste noapte, în spatele uşilor închise.
În ultimii 15 ani, activitatea procurorilor-şefi nu a strălucit. Sub Guvernarea Năstase, Parchetul General şi PNA erau ocupate cu acoperirea abuzurilor, corupţiei şi scandalurilor. După schimbarea Puterii, lucrurile s-au mai urnit. În mandatul lui Morar, DNA s-a mişcat încet. În cel al lui Kovesi, s-a miscat prea repede. Procurorii au făcut greşeli – unele flagrante – implicarea SRI în instrumentarea şi uneori elaborarea dosarelor a cauzat probleme tehnice (vezi multiplele scandaluri cu stenograme falsificate/transcrise eronat) şi a dus la erodarea încrederii în Justiţie. În goana după statistici spectaculoase, Codruţa Kovesi a scăpat/ a trecut cu vederea derapajele unor subordonaţi – ca Procurorul „Portocală” de la Ploieşti, care fabrica dosare şi băga în puşcărie pe cei care nu-i cântau în strună.
Parchetul General a devenit – în funcţie de cine îl conducea – frână în calea DNA, sau suporterul său numărul 1. În paralel, mai toate dosarele importante din curtea Ministerului Public s-au fâsâit lamentabil. De Hexi Pharma nu se mai aude nimic, dosarele accidentelor din Apuseni şi de pe Lacul Siutghiol trenează inexplicabil. Nici măcar în cazul Colectiv – unde există mii de martori şi tone de hârtii – ancheta nu se îndreaptă nicăieri, iar în cazul primilor inculpaţi trimişi în judecată instanţa a decis refacerea cercetării, pentru că dosarul era prost întocmit.
După ce tragem linie, concluzia e una singură – numirile făcute de Preşedinte au fost cu bune şi cu rele – însă în orice caz departe de ideale. Schimbarea puterii de decizie, de la preşedinte, la Minister sau la CSM nu ar însemna, aşadar, renunţarea la o practică dovedită eficientă.
În plus, cei care au sărit la gâtul lui Toader nu trebuie să uite un lucru: Nimeni nu e veşnic. Klaus Iohannis a obţinut în primul tur un scor net inferior lui Ponta. După o jumătate de mandat destul de ezitant, mulţi dintre cei peste 2 milioane de alegători care au întors soarta în favoarea lui e posibil să nu îl mai voteze la următorul scrutin. Iar, nu mai departe de anul trecut, PSD a obţinut cel mai bun scor din toate timpurile. Aşadar, este sănătos să presupunem că păstrarea în mâinile Preşedintelui a puterii de a decide şefii Parchetelor poate însemna înmânarea acestui prerogativ liderilor PSD. Câţi dintre protestatarii înrăiţi ar mai ieşi în stradă pentru păstrarea actualei legi, dacă le-ai spune că asta ar însemna că următorii procurori-şefi vor fi desemnaţi de Dragnea?
Mult mai sănătos ar fi să ieşim în stradă, nu pentru păstrarea statu quo-ului, ci pentru modificarea legilor Justiţiei. Bunăoară, avem cel puţin o duzină de articole ale Codului Penal (întocmit pe repede-înainte şi trecut prin asumarea răspunderii), lăsate într-un picior de Curtea Constituţională. Dintre aceste articole „şchioape”, cel mai tare frige cel privind Abuzul. Pentru acesta, CCR a decis că „funcţionarul” poate comite abuz numai prin încălcarea legislaţiei primare (legi, ordonanţe). CCR a ajuns la acest verdict fiind sesizată de persoane judecate pentru că încălcaseră articole din regulamente interne, ordine de ministru, hotărâri de consiliu local etc., concluzia magistraţilor fiind că nu se poate pretinde unei persoane să cunoască şi să respecte zeci de mii de acte normative de toate nivelurile. Soluţia aceasta – justificată în cazurile pentru care a fost sesizată Curtea – nu este nici pe departe perfectă. Sute de mii de funcţionari publici pot comite abuzuri pe faţă, fără a suporta consecinţe penale. Cel mult pot fi sancţionaţi de şefii lor – aceiaşi care de cele mai multe ori sunt chiar cei ce îi îndeamnă sau îi obligă să comită abuzurile.
Ca să înţelegeţi mai bine actuala situaţie, voi da un exemplu: Să zicem că cineva vrea să facă o groapă de gunoi lângă casa dvs. Primăria, Direcţia de sănătate, Agenţia de mediu, toate instituţiile dau autorizaţiile necesare, fără măcar a vă cere părerea sau a vă informa, şi groapa e săpată fix în gardul dvs. În acest caz, abuzul e evident. Dar, în acelaşi timp, nesancţionabil – pentru că normele de igienă şi viaţă sănătoasă sunt adoptate prin ordin de ministru, procedura parcurgerii etapei de mediu – prin norme interne ale Agenţiei de Mediu, PUZ-ul – prin Hotărâre de Consiliu ş.a.m.d. Toate acestea sunt acte normative care nu se încadrează la „Legislaţie primară”. Dacă vi se pare deplasat exemplul meu, aflaţi că în cartierul Tomis Nord (cartierul cu cea mai mare densitate a populaţiei din Constanţa) a funcţionat ani de zile un incinerator de deşeuri medicale, între blocuri şi la 50 de metri de o grădiniţă, şi în condiţiile în care deşeurile pe care le ardea sunt încadrate ca periculozitate deasupra celor chimice. De asemenea, în ultimele trei luni, urmăresc realizarea în Constanţa a unui obiectiv cu un grad de periculozitate cel puţin egal, şi pentru care, din nou, toate instituţiile publice şi-au dat concursul, călcând în picioare PUG-ul, normele de mediu şi sănătate etc. – bineînţeles, ştiind că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru abuzurile comise.
Ca cetăţean şi ziarist, mă lovesc aproape zilnic de abuzurile funcţionarilor publici, şi la fel păţesc majoritatea locuitorilor acestei ţări. E vorba, mai nou, de abuzuri cu premeditare, pentru ca cei care le comit ştiu deja de gaura din Codul Penal. Poate va veni şi ziua în care vom conştientiza că pe noi – masa mare a cetăţenilor – ne afectează mai puţin dacă Dragnea se hârjoneşte cu Bombonica (sau cu altă bombonică) prin palatul său din Alexandria. Şi infinit mai mult dacă funcţionarul ce are program până la 4 trage oblonul la ora 3 şi ne lasă cu ochii în soare, pentru că „aşa vrea el”. Dacă numirea şefilor de parchete merită două zile de protest, modificarea şi completarea Codului Penal merită o lună.

Un articol de Răzvan PETRE

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate