Menu

USR – noul PPDD Recomandat

Unul din mecanismele de siguranţă ale democraţiei este alternanţa la guvernare. În democraţiile în care domneşte dictatura bunului-simţ, aceasta se face între Stânga şi Dreapta politică. În România, unde ambele au dezamăgit în mod repetat, pentru ca democraţia să nu dea pe-afară, e nevoie de supape electorale: Au fost PUNR, PRM, PPDD şi, mai nou, e USR. Toate au promis un alt fel de politică, justiţie socială, corectarea tuturor relelor. Toate au dus lipsă de platformă, principii şi orientare. Şi toate s-au fâsâit şi au dispărut, după ce au băgat nişte oameni în parlament.

Un articol de Răzvan PETRE

Singurul mod în care un partid politic din România ar putea să facă – în premieră – un alt fel de politică, este acela de a avea coloană vertebrală. În termeni mai tehnici – ar trebui să aibă un set de principii de la care să nu se abată. România ultimilor 26 de ani a consemnat un mare partid de stânga – care teoretic ar fi trebuit să apere interesele celor mulţi şi săraci – dar ale cărui staruri erau oameni bogaţi, care afişau la vedere terenuri, case, colecţii de tablouri şi bijuterii, averi de milioane. De partea cealaltă, liderii Dreptei s-au călcat în picioare să promoveze politici socialiste şi pomeni electorale. Guvernul BOC a mărit cota de TVA pentru a proteja pensiile şi locurile de muncă de la stat, iar înaintea lui, Tăriceanu a scos anticipat la o pensie babană circa jumătate de milion de români şi a dat unele din cele mai generoase măsuri sociale din lume (concediul de crestere al copilului de 2 ani, de exemplu).
Dacă USR ar fi fost un alt fel de partid, care face un alt fel de politică, atunci el ar fi trebuit să înceapă prin a-şi defini clar principiile şi orientarea. Acestea, însă, lipsesc cu desăvârşire din programul USR. Mai mult, USR şi-a propus să atragă oameni din toate sferele societăţii, indiferent de ocupaţie, orientare, sau înclinaţia către Dreapta sau Stânga. La prima vedere, am putea spune că îşi propun să fie un partid de centru. Însă, o privire aruncată la programul de promisiuni şi alte gogoşi electorale ale celor de la USR ne lămureşte că ei îşi propun mai degrabă să fie şi la Dreapta, şi la Stânga – în acelaşi timp!
Spre exemplu, ei au ca priorităţi „reindustrializarea” şi stimularea micilor fermieri, şi, în acelaşi timp, măsuri drastice privind protecţia mediului! USR aduce în discuţie în premieră absolută în România problema poluării olfactive („disconfortul olfactiv”) generată de industrie şi ferme, care „afectează calitatea vieţii şi chiar sănătatea populaţiei”. Închipuiţi-vă acum un viitor parlamentar USR mergând pe teren şi explicându-i unui fermier cum îl va susţine USR-ul, cu condiţia ca el să facă în aşa fel încât porcii lui să nu mai miroasă, şi să fie eventual educaţi să facă caca la toaletă – pentru a nu mai pune în pericol sănătatea populaţiei!
Ca un partid care îşi propune să facă un alt fel de politică, USR debutează exact cu acele trucuri ieftine care partidele mari au reuşit să îşi îndepărteze electoratul – minciuni, aberaţii şi duşmănie în loc de proiecte.
Dacă aveţi curiozitatea să accesaţi secţiunea „Cine suntem” de pe site-ul oficial USR, veţi avea senzaţia că v-aţi întors în timp 16 ani şi că citiţi platforma-program a PRM-ului condus de Vadim Tudor. Într-o perfectă limbă de lemn, punctată de accente de furie proletară şi laudă de sine deşănţată, geniile din USR reuşesc să îşi dea cu stângu-n-dreptul de la prima frază: Astfel, ni se spune că pentru prima oară avem cu cine vota şi nu mai trebuie să votăm „contra”, ci să votăm „pentru” USR! De ce? Simplu – pentru că toţi ceilalţi au fost la guvernare, numai USR, nu!
Asta e exact lozinca cu care Vadim Tudor şi PRM au fost la un pas de câştigarea alegerilor în 2000. Şi mai e un exemplu al faptului că cei de la USR fie îşi bat joc, fie nu şi-au folosit creierul când au „compus” descrierea partidului: La distanţa de o frază, ei ne anunţă mai întâi că nu mai trebuie să votăm „contra”, apoi se contrazic, îndemnându-ne să îi votăm pe ei – ca să nu iasă ceilalţi!
În continuare, în loc de prezentarea partidului, ni se livrează lozinci sforăitoare şi minciuni penibile. Spre exemplu, ni se spune că „ceilalţi” au făcut din România „penultima ţară din Europa”. Penultima la ce? Nu ni se spune, dar cu siguranţă nu este vorba de producţia de minciuni electorale...
Enunţul în sine este unul mincinos, pentru că (după ceva documentare) am dedus că se raportează la statistica Eurostat pentru UE, nu pentru Europa, per ansamblu. Pe urmă, este vorba de valoarea venitului minim în 2015, nu de cât câştigă românul mediu, sau de puterea lui de cumpărare. Evident, mai erau şi alte statistici  - cum ar fi aceea privind rata şomajului, care este în România una din cele mai scăzute din UE. Dar pentru USR-işti a fost mai important să aleagă statistica ce pune România într-o lumină proastă, şi pe ei – în postura de posibili salvatori!
În continuare, oamenii de la USR ni se prezintă cu aceeaşi lozincă pe care o auzim de 20 de ani – ca fiind oameni care s-au săturat de corupţie. Pentru cine a uitat – DNA (pe vremea aia PNA) a fost înfiinţat de Adrian Năstase. Pe cei de la USR trebuie să îi credem pe cuvânt – la fel cum l-am crezut pe Năstase – că vor să rezolve cu corupţia.
O altă minciună pe care USR şi-o lipeşte pe frontispiciu e aceea că noul partid a demonstrat deja că poate avea succes. Ca dovadă – faptul că sunt a doua forţă politică în consiliile locale din Bucureşti. „Se uită” să se precizeze faptul că USR nu exista la momentul respectiv, că USB-ul sub sigla căruia a candidat Nicuşor Dan era cu totul altă mâncare de peşte – un partid local, cu obiective puţine, dar clare, care vizau strict Bucureştiul. Şi care (atât timp cât liderii partidului au fost ocupaţi să creeze un nou partid naţional) au rămas în stadiul de proiect, USR nereuşind să îşi impuna mai nimic din programul lor vizând Capitala.
Seria minciunilor de campanie se termină apoteotic, cu afirmaţia „USR inovează în politica românească şi îşi propune să fie primul partid care să trăiască din donaţii”. Înainte să dăm USR patentul de inventatori ai supravieţuirii din donaţii, trebuie să notăm că – legal şi oficial – toate partidele din România trăiesc din donaţii (plus cotizaţii, care de obicei au valori simbolice şi de cele mai multe ori nici nu se încasează). Partidele nu au voie să desfăşoare activităţi comerciale, deci singura lor sursă de venit e donaţia – care are un aport de peste 90% în finanţele proprii ale tuturor partidelor parlamentare. Nici la partea cu „ne propunem să...” Nicuşor Dan nu a inventat apa rece. Toţi ne propunem multe – să nu ne mai enervăm, să ne lăsăm de fumat, să ne sculăm în fiecare dimineaţă cu un minut mai devreme, să câştigăm la loto etc.
În orice caz, când zic de donaţii, cei de la USR vorbesc de funie în casa spânzuratului. Aşa cum a reieşit din rapoartele pentru alegerile locale, grosul „donaţiilor” pentru campania lui Nicuşor Dan la Bucureşti a venit de la fostul asociat al lui Sebastian Ghiţă, respectiv de la o suită de investitori şi dezvoltatori imobiliari. V-aţi prins? Omul a cărui istorie e legată de împiedicarea mai multor proiecte imobiliare ia bani pentru campanie de la... dezvoltatori de proiecte imobiliare. Dacă ar fi să îl credem pe el, „oamenii aceştia donează ca să sprijine o idee”. Sigur, Nicuşor! Iar marmotele donează ca să învelească ciocolata în staniol!
Per ansamblu, exceptând câteva aiureli proprii, toată platforma politică a USR e o versiune „Light” a aceloraşi promisiuni idealiste pe care le repetă toate partidele din România, de ani de zile – să crească industria, să crească agricultura, să dezvoltăm educaţia, să punem sistemul sanitar pe primul loc etc. În spatele lor – ca în proverbiala zicală cu gardul şi leopardul – nu e nimic. Nicio propunere radicală, niciun principiu politic care să situeze USR alături de clasa mijlocie de unde vrea să-şi ia voturile, sau de cei săraci, sau de investitori. La capitolul „capital uman”, putem să stăm liniştiţi – ni se spune că cei de la USR, deşi sunt nişte necunoscuţi, au idei şi ştiu ce vorbesc. În realitate, în timpul scurt în care a fost înfiinţat partidul, Nicuşor Dan nu a avut timp nici să-i cunoască pe cei care candidează azi în numele lui... Cât despre idei măreţe, şi Victor Socaciu pretindea că ştie ce vorbeşte când a propus ca toate cântecele difuzate în România să fie traduse în limba română. La fel, Cernea a susţinut până în pânzele albe proiectul de a declara delfinii „persoane non-umane”. Şi de unul, şi de celălalt s-a râs copios. Ne va servi USR o nouă porţie de râs?
Până să aflăm răspunsul, putem constata că avem sub numele USR o nouă supapă electorală. O nouă formă fără fond, un nou partid al poporului, care se adresază – de data asta fără OTV – oamenilor nemulţumiţi de oricine şi de orice. Sub sloganul „Hai să încerci şi cu alţii!” (pe care l-am preluat cuvânt-cu-cuvânt de pe site-ul USR), va băga câteva zeci de oameni în parlament. Poate va prinde şi ciolanul guvernării, unde Nicuşor Dan sau subalternii lui vor avea ocazia să se facă de ruşine, precum au făcut-o, de exemplu, nu mai puţin de 10 din miniştrii tehnocraţi, neprihăniţi şi mari specialişti din Guvernul Cioloş. Cum membrii USR au fost primiţi la grămadă, fără a se ţine cont de orientările şi de priorităţile lor, unii parlamentari vor vira pe parcurs spre PSD, alţii spre Dreapta, iar alţii vor continua să vâneze poluări olfactive sau persoane non-umane, din postura de independenţi. Aşa lipsit de norme, principii şi structuri, USR are şanse aproape de zero de a mai prinde alegerile din 2020. La care alegeri vom avea un nou partid-supapă, despre care probabil că eu voi scrie că este „Noul USR”.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate