Menu

Revoluţia americană în alegerea lui Trump – invenţie a presei din SUA şi România Recomandat

După ce americanii l-au ales pe Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al SUA, majoritatea analiştilor de pe Dâmboviţa, dar şi a celor de peste Ocean s-au grăbit să vadă în asta un nou Brexit, sau o nouă „Revoluţie Colectiv”. În realitate, lucrurile au stat mult mai simplu – Clinton a avut o campanie slabă şi a pierdut pe mâna ei, în timp ce Trump a servit o lecţie de merketing politic. În continuare, voi încerca să desfiinţez mitul Revoluţiei electorale din SUA – unul născut din ignoranţă şi incapacitatea unora de a-şi recunoaşte eşecurile.

Un articol de Răzvan PETRE

Voi începe cu cel mai important argument împotriva teoriei „Revoluţiei Trump”. Adepţii acestei teorii pretind că votul pentru Trump a fost unul împotriva „clasei politice”, împotriva principalelor partide şi a structurilor lor centrale. Hiba acestei teorii este că ea ignoră complet rezultatele celorlalte alegeri.
În 8 noiembrie 2016, în SUA au fost organizat un scrutin pe mai multe paliere – prezidenţiale, parlamentare, alegeri locale pentru funcţia de guvernator, referendumuri pentru legalizarea marijuanei şi pentru alte subiecte etc. Dintre acestea, presa din România nu a relatat decât despre alegerile prezidenţiale şi, marginal, despre referendumurile pentru legalizarea cannabisului. Au fost scăpate din vedere alegerile parlamentare din SUA, în care au fost puse la bătaie toate locurile din Camera Reprezentanţilor (camera inforioară a parlamentului SUA) şi o treime din locurile din Senat.
Anterior alegerilor, Democraţii s-au îmbătat cu apă rece, considerând că loviturile de imagine primite de Trump şi numeroasele schimburi de replici dure dintre el şi liderii republicani vor face ca Partidul Republican să se prăbuşească. Democraţii erau aproape siguri de recucerirea majorităţii în Camera Reprezentaţilor şi (după scandalul filmarii cu Trump spunand chestii obscene) erau cotaţi cu o şansă bună de a recuceri şi Senatul.
În 8 noiembrie, americanii au mers la vot. Şi, cu mici excepţii, au votat pentru Congres la fel cum au votat la prezidenţiale. Republicanii şi-au păstrat majoritatea în ambele Camere, iar Trump s-a dovedit a fi o adevărată „locomotivă electorală”, trăgând după el partidul, spre un succes nesperat. Cum se pupă realitatea asta cu teoria „votului împotriva clasei politice”? Simplu – nu se pupă deloc.
Dacă Trump – intrat recent în politică şi aflat la cuţite cu unii lideri republicani – poate fi considerat un candidat anti-sistem, nu la fel e cazul celor care au candidat pentru Senat şi Cameră. Cu toate acestea, cei care l-au ales pe Trump i-au votat în general la parlamentare pe candidaţii republicani – unii dintre ei veterani cu trei-patru mandate la activ. Nu a intrat în Congress nici măcar un independent, ecologist, constituţionalist etc. Practic, „Revoluţia anti-sistem” cu care sunt îmbrobodiţi de mass media centrală este o revoluţie în care au fost votaţi 100% oameni din sistem, fie Republicani, fie Democraţi...
Dacă vreţi, e ca şi cum tinerii de la „Revoluţia Colectiv” s-ar încolona să îi voteze pentru Senat pe Dragnea, pe Fenechiu, sau pe Iliescu, deşi ar avea de ales dintre candidaţii noi ai PNL, PMP, USR, independenţi etc. Ce fel de revoluţie anti-sistem e asta?
În realitate, rezultatul prezidenţialelor din SUA a depins exclusiv de cei doi candidaţi şi de modul în care ei au abordat campania. În continuare, voi înşira câteva motive care explică rezultatul alegerilor din SUA mult mai bine decât teoria „votului anti-sistem”:
Hillary a demonstrat (încă o dată) că nu are talent politic. O fi fiind ea cea mai experimentată, cea mai tenace şi cea mai puternică figură politică a SUA, dar îi lipsesc şarmul şi simţul realităţii. Imaginea pe care a proiectat-o pe toată durata campaniei a fost aceea a unei persoane false şi lipsite de scrupule, dispusă să facă orice pentru a ajunge preşedinte. De partea lui, Trump a valorificat la maxim experienţa sa de show-man şi a fost el însuşi. Cum era de aşteptat, Trump a minţit şi a abordat şmechereşte orice temă de campanie. Hillary a minţit grosier la un singur capitol – scandalul emailurilor – însă cu toate că avea acest stigmat, a pozat în sfântă, ceea ce i-a fost fatal.
Trump a mizat pe majoritate. Pe parcursul campaniei, Hillary Clinton a devenit candidatul negrilor, al homosexualilor şi al imigranţilor (pentru a se pune în opoziţie cu accentele rasiste, homofobe şi xenofobe ale lui Trump). Candidatul republican a mizat simplu pe americanii get-beget, cu pielea albă – care în SUA reprezintă (deocamdată) majoritatea. E ca şi cum la un meci Steaua-Barcelona, Trump ar miza pe Barcelona...
Hillary a vorbit despre Trump. Trump a vorbit despre proiecte. E adevărat, majoritatea proiectelor sale sunt pe o scară de la imbecil la utopic. Dar el a creat perpetuu impresia că este un om care are un plan. În timp ce Hillary a mers pe varianta: „Eu nu sunt rasistă, fascistă şi lipsită de experienţă (ca roşcovanul ăla). Votaţi-mă pe mine, ca să nu iasă el!”
Trump a fost mai coerent. La începutul campaniei, Clinton venea cu un program liberal, de revigorare a clasei mijlocii. După confruntarea din alegerile primare, pentru a încorpora electoratul lui Bernie Sanders, ea a virat către socialism, promiţând creşterea salariului minim, universităţi de stat gratis pentru toată lumea etc. După care a devenit mama răniţilor pentru comunitatea gay şi imigranţi. Adversarul ei, însă, a ţinut-o langa – expulzări, locuri de muncă, abolirea reformelor liberale şi a acordurilor de liber schimb. Aşa a început, tot aşa a terminat.
Echipa de campanie a democraţilor a fost varză. La un moment dat, părea că toate avantajele erau de partea lui Hillary. Conducea serios în sondaje, strânsese de două ori mai mulţi bani, era detestată de un număr mai mic de americani, avea o echipă formată din veterani, Trump era sufocat de scandaluri etc. Până în ultimul moment, ea fost 100% sigură de victorie, iar în toată echipa ei nu s-a găsit unul singur care să o trezească la realitate. Presa americană relata recent că echipa de campanie a lui Hillary a deschis (la propriu şampania), cu vreo şase ore înainte de sfarşitul votului - ce poate fi mai edificator? De partea lui, Trump a schimbat trei echipe de campanie, pentru că nu era mulţumit de munca lor. I-a dat la o parte pe toţi cei care încercau să îl împace cu liderii republicani, pe cei care îl contraziceau, pe cei care nu produceau rapid rezultate. A alergat în toate direcţiile, până în ultima oră, iar în ultima zi de campanie echipa sa i-a organizat patru întâlniri electorale, în patru state diferite. Echipa lui Hillary a stat să pice pară mălăiaţă, iar cea a lui Trump le-a cules-o de sub nas, direct din pom.
Lecţia predată de Bernie. În ianuarie 2015, Hillary era creditată cu 93% şanse de a deveni candidatul democraţilor. La prima dezbatere, s-a evidenţiat socialistul Bernie Sanders. La primele alegeri primare, Sanders i-a luat faţa lui Hillary. Cu o echipă tânără şi inteligentă, cu obiective clare şi imaginea unui om onest, Sanders a fost la un pas de a deveni candidatul democraţilor. El a demonstrat că un candidat aparent anti-sistem, cu bani puţini dar cu o echipă dinamică şi cu un mesaj adresat claselor inferioare, o poate învinge pe Clinton. Ea însă nu a învăţat nimic din această lecţie. Nu a priceput că echipa ei e proastă, de vreme ce poate fi învinsă de una de amatori. Nu s-a apropiat de alegătorii din clasa muncitoare. Nu a înţeles că activiştii sunt mai valoroşi decât milioanele de dolari strânşi din donaţiile miliardarilor. Trump, în schimb, a fost pe recepţie. De exemplu, retorica lui anti-imigraţie s-a mulat într-una a păstrării locurilor de muncă pentru americani. De asemenea, el a preluat de la Sanders ideea că alegerile sunt aranajate/manipulate (aşa cum s-a dovedit ulterior, Sanders a fost "aranjat" de liderii democraţi, în schimb Trump minţea ca de obicei – dar asta a contat mai puţin). Deloc întâmplător, Trump a câştigat nescontat milioane de voturi – exact în statele în care Sanders a repurtat victorii surprinzătoare în faţa lui Hillary. Sanders a folosit primul termenul „Revoluţie” în campania sa, vorbind despre o revoluţie socială spre socialistă. La finalul procesului electoral, se vorbeste tot de revoluţie, dar una făcută de Trump şi cu multe accese naziste. E ironic, sau poate că e logic...
Fostei prime doamne i-a şiuerat pe la ureche glonţul tras de Sanders. Cu toate acestea, ea nu a învăţat nimic şi a repetat greşelile din alegerile interne, la alegerile generale – unde a fost lovită în plin.
Trump nu şi-a lăsat partidul şi susţinătorii să-i strice campania. Liderii democraţi l-au săpat din plin pe Sanders. Publicarea emailurilor pe Wikileaks nu a făcut decât să confirme ceea ce americanii de rând ştiau deja – că democraţii vor să o scoată pe Hillary candidat al partidului prin orice mijloace. La alegerile interne din statul Nevada, preşedintele de facto al partidului a coordonat operaţiunea de scoatere din sală a susţinătorilor lui Sanders, iar la alegerile interne din Wyoming – unde Sanders câştigase votul popular la o diferenţă de 11 procente – Clinton a terminat prin a avea cu 55% mai mulţi delegaţi. Senzaţia generală era aceea că leadership-ul democrat e un cerc închis de lideri corupţi, iar Hillary nu a ştiut să se distanţeze de ei şi de această imagine. Şi mai mult rău i-au făcut instituţiile de presă care o susţineau. Acestea au dus o campanie mizerabilă, atacând viaţa personală a lui Trump, pe care l-au prezentat ca fiind un afemeiat, rasist, obsedat, evazionist, căsătorit cu o femeie uşoară. La final, nu a mai contat că aveau dreptate – ci că îl transformaseră pe Trump în victimă. Mai mult, ele au minimalizat sau au eliminat toate ştirile pozitive despre Trump, ceea ce a accentuat frustrarea, dar şi motivaţia de a ieşi la vot a electoratului pro-Trump. El, în schimb, şi-a manageriat perfect relaţia cu presa şi propriul partid. Pe jurnalişti i-a atacat la baionetă (vă mai aduceţi aminte discursul lui Băsescu despre „tonomatele de presă” şi despre „moguli”?). Iar pe liderii republicani i-a certat nu pentru că îl puneau la zid, ci pentru că nu îl susţineau destul. Ceva de genul „Eu vreau să construiesc America, iar voi staţi şi vă uitaţi!”
Pentru toate motivele de mai sus (şi multe altele) Trump a câştigat alegerile. Nu a fost vorba de nicio revoluţie. Faptul că analiştii din România îi dau înainte pe teoria potrivit căreia a fost vorba de „revoluţie anti-sistem” provine din două realităţi: Amatorismul presei române, în care oricine se trezeşte vorbind despre orice – fără a cunoaşte ABC-ul domeniului respectiv. Şi inerţia (cu voie sau fără de voie) în a prezenta orice eveniment surprinzător de pe Mapamond, ca fiind o nouă „Revoluţie Colectiv”.
Cât despre presa din SUA, care cântă cam acelaşi refren, explicaţiile sunt mai diverse. Unii au vorbit la cald, alţii nu şi-au revenit din şoc. Dar aproape toţi refuză să recunoască realitatea – presa democrată i-a săpat groapa lui Trump, dar a sfârşit prin a o îngropa pe Hillary în ea.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate