Cu toţii ştim cât costă la pompă litrul de benzină, sau de motorină. La fel, ştim că mai toate companiile care ne livrează aceste produse nu mai sunt deţinute, decât în mici proporţii, de Statul român. Ceea ce nu ştim şi nu ni se va spune niciodată este cât din benzina, motorina, sau gazele naturale pe care le consumăm provin din exploatarea bogăţiilor subsolului ţării noastre. Deşi este etichetată ca „ţară cu resurse reduse”, România a fost luată cu asalt în ultimii zece ani de marile companii petroliere, care se bat şi acum pentru explorarea unor zăcăminte care, dacă s-ar dovedi viabile, ne-ar scăpa definitiv de cvasi-dependenţa de gazul rusesc.

Un articol de Petre ALBEANU

Gheaţa care arde

Una dintre resursele neconvenţionale de gaz natural, anterior ignorată, este reprezentată de gaz-hidraţi. Aceştia se găsesc sub forma unor strate continue, sau a unor aglomerări, în zonele reci ale globului. Concret, este vorba despre cantităţi considerabile de gaz natural, prinse într-un strat de gheaţă. Extrasă şi adusă în laborator, gheaţa eliberează gazul natural stocat. Acesta poate fi aprins cu o flacără – dând impresia că gheaţa arde.
Primele zăcăminte explorate de specialiştii industriei petroliere au provenit din ţările nordice, unde clima rece face ca solul să fie un amestec de pământ şi gheaţă, numit permafrost. Un pas înainte a fost făcut în momentul în care gaz-hidraţii au fost descoperiţi pe fundul mărilor, la adâncimi la care temperatura apei este la fel de scăzută ca în tundra siberiană, sau canadiană. Specialiştii au exultat, pronosticând faptul că astfel, resursele estimate de gaz natural ar putea fi, în realitate, de câteva zeci de ori mai mari decât se aprecia anterior. Prin cercetări mai amănunţite, s-a demonstrat însă că gaz-hidraţii nu se formează decât în anumite condiţii de temperatură şi de presiune, motiv pentru care zăcămintele submarine nu sunt chiar aşa de mari cum se spera. Totuşi, se estimează că volumul de hidrocarburi prezent în gaz-hidraţi ar putea duce cel puţin la dublarea rezervelor.

Foc din piatră seacă

O altă resursă neconvenţională intrată în atenţia generală în ultimii ani este aceea a gazelor de şist. Spre deosebire de gazele naturale exploatate în mod curent, acestea nu părăsesc roca în care se formează şi nu se acumulează în anumite zone ale scoarţei terestre. Gazul rămâne dizolvat în rocă şi nu este eliberat în condiţii normale. Acest fapt a făcut ca ele să nu trezească iniţial atenţia companiilor petroliere. Pe măsură ce rezervele convenţionale au început să se epuizeze, perspectiva s-a schimbat, iar specialiştii au început să experimenteze modalităţi de exploatare a gazo-şisturilor. Deşi primele încercări s-au făcut în urmă cu 10-15 ani, momentan, marile companii americane au declarat că deţin tehnologia necesară şi că exploatează vaste resurse pe teritoriul SUA. De altfel, se estimează că cel puţin 20% din producţia de gaze a SUA e asigurată în acest fel.

Marea Neagră – bogată în aur negru

Resursele de hidrocarburi din platoul continental românesc al Mării Negre sunt în exploatare din anii 70 ai secolului trecut. Cantităţi decente de petrol şi gaze naturale sunt estimate a se afla în adâncul mării, iar posibilitatea descoperirii altor câmpuri petroliere sau gazeifere a trezit interesul marilor companii. Deja, din perimetrele date în explorare/exploatare de către Stat, o bună parte au fost adjudecate de consorţii din care fac parte nume importante ca Chevron şi Exxon – companii americane de top, la nivel mondial. Printre cei atraşi de potenţialul Mării Negre se află şi compania Hunt Oil. Având sediul în Dallas, Texas, acestă companie a fost sursa de inspiraţia faimosului serial „Dallas” şi este, în continuare, un jucător important pe piaţa extracţiei de petrol şi gaze naturale.

Resurse trecute cu vederea

Existenţa gazelor de şist în România este o certitudine. Asta datorită faptului că, pe teritoriul ţării noastre au fost evidenţiate rocile cunoscute a „găzdui” aceste resurse. Prospecţiunile realizate în ultimii 50 de ani au dus la descoperirea unor vaste cantităţi de şisturi de vârstă siluriană, dar lucrurile s-au oprit aici, pentru că factorii de decizie nu au luat în considerare exploatarea, sau măcar evaluarea resurselor de gaze naturale.
În acest moment, România are hărţi cu răspândirea şisturilor, dar nu ştie dacă acestea poartă gaz, sau, mai exact, care este cantitatea de gaz pe care o conţin.
Interesul sporit al marilor companii a dus la o schimbare radicală a opticii, în ultimii ani. Astfel, Agenţia pentru Resurse Minerale a dispus efectuarea de urgenţă a unui studiu comprehensiv, prin care toate perimetrele în care s-ar putea afla gazo-şisturi să fie  studiate, iar cantitatea de gaz – estimată.

Gaze noi – metehne vechi

Oarecum surprinzător, chiar înainte de terminarea studiului făcut de geologii Universităţii Bucureşti şi ai Geoecomar, Statul s-a apucat să atribuie perimetre. Astfel, compania americană Chevron are lumină verde pentru explorarea rezervelor de gaze de şist în trei perimetre, aflate în Dobrogea de Sud, pe aliniamentul Mangalia- Negru Vodă- Ostrov.
Pe lângă acesastă licenţă de explorare, Agenţia pentru Resurse Minerale a mai atribuit, în ultimii ani, o serie de perimetre în zone ale ţării care nu reprezintă areale tradiţionale de exploatare a petrolului şi gazelor naturale, deci care ar putea fi, în fapt, zone de exploatare a gazelor de şist.
De asemenea, având în vedere extinderea rocilor purtătoare de gaze de şist sub platoului continental, nu este exclus ca marile consorţii ce au dreptul de a fora în largul mării să aibă în vederile lor prospectarea acestor resurse alternative.