Video
Librăria Sophia
Lupta. Cu cartea.
Aş fi preferat ca Palahniuk să nu scrie cartea asta. Jurnalul tipărit de Polirom este jenant şi, în cel mai bun caz, poate fi considerat o caricatură a romanelor anterioare ale autorului "Bântuiţilor". Trama volumului e slabă, la limita de jos a scârbei şi indolenţei, personajele sunt complet necredibile iar obişnuitul nerv al autorului nu mai este aici decât o autopastişă cam de calitatea a treia. Nici măcar ştiutele de-acum repetiţii aproape ritualice care electrizau lectorul în alte volume nu mai au decât un vag efect enervant, aproape că-ţi vine să te aperi de ele cu mâna ca de insecte. Singurele momente în care textul străluceşte se petrec atunci când Palahniuk îşi înfige colţii într-o realitate anapoda şi lipsită de orizont.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
Cărţulia asta a lui Herman Melville (BARTLEBY - o povestire de pe Wall Street, "Humanitas" 2007) e plină de învăţăminte folositoare. Naratorul este un avocat din New York. Angajaţii lui sunt doi copişti simpatici, Curcanul şi Cleştişor, ajutaţi de tânărul Ghimber. Avocatul se hotărăşte să mai angajeze un copist şi-l nimereşte pe domnul Bartleby. Noul amploaiat este un om liniştit şi dedicat. Atmosfera serenă şi previzibilă a biroului este însă sfâşiată într-o bună zi de o replică formidabilă a lui Bartleby.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
"Bântuiţii" lui Chuck Palahniuk ( Polirom 2007) nu este pentru oamenii cu inimă slabă. Imaginaţia tipului e fără limite. Scabrosul, violenţa şi ironia alcătuiesc un melanj fatal prin care treci din ce în ce mai greoi, abia respirând, fără să te poti opri din râs. Eroii romanului sunt selectaţi pe nişte criterii obscure, pentru a fi duşi într-un fel de tabără de creaţie în care fiecare va trebui să-şi scrie povestea vieţii. Ajunşi acolo, descoperă că nu talentul literar a fost criteriul de selecţie ci secretul abominabil pe care fiecare dintre ei îl purta în memorie ca pe un făt mort.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
Editura Curtea Veche a tipărit "O femeie" de Peter Esterhazy şi bine a făcut. În felul ei minimal şi modest, cartea ungurului Esterhazy este o declaraţie de dragoste făcută cu farmec şi competenţă femeii, indiferent de chipul pe care îl îmbracă feminitatea. Deşi titlul ar putea sugera că autorul îşi îndreaptă atenţia în modul moralităţii clasice spre o singură persoană, ei bine, nu: există nouăzeci şi şapte de capitole, unele mai lungi şi altele mai restrânse, fiecare din ele reprezentând o schiţă de portret, uneori seducător, al unei femei.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
Zilele trecute am terminat "Mielul: Evanghelia după Biff, tovarăşul de joacă al lui Iisus". Romanul lui Christopher Moore tipărit de Polirom este un fel de Biblie hazlie stalinistă renăscută din cenuşa capitalistă, cu niscai adaosuri care, în afară de umor, vând bine un subiect atât de sensibil. Admit că mi-a plăcut şi că am şi râs pe alocuri, în averse scurte. În rest, cer senin. Cartea lui Moore se încadrează foarte lejer la capitolul "de citit la budă" fără ca asta să însemne cu necesitate o judecată negativă ci, pur şi simplu, faptul că e genul de lectură viabilă în spaţiul desăvârşitei solitudini. Dacă nu mă credeţi, încercaţi în acelaşi spaţiu conferinţa heideggeriană despre originea operei de artă.
Un articol de Bogdan Papacostea
Tim Burton este regizorul ăla cu frizura ciudată, tip punk şi cu-o, ce previzibil, nevastă actriţă, şi ea picată parcă dintr-o lume mai buna: Helena Bonham Carter. Actorul-fetiş al lui Burton este Johhny Depp, motiv pentru care acesta a şi jucat în mai toate filmele regizorului amintit. Eduard Mâini-de-Foarfecă, Mireasa Moartă, Călăreţul fără Cap, iată câteva din personajele unuia care la rândul lui e un personaj de calibru într-o lume fără echilibru.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
Dacă v-aţi gândit să citiţi Viaţa mea de bărbat de Philip Roth (Polirom, 2008), vă avertizez că nu vă va fi uşor. Închipuiţi-vă că Woody Allen şi-a pierdut brusc humorul şi s-a apucat de scris. Lectura nu este, desigur, lipsită de delicii, dar plăcerea vine numai după ce accepţi resemnat o călătorie prin lumea lui Despică firu’-n patru în manieră psihanalitică.
Un articol de Bogdan PAPACOSTEA
