R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

 

 

Decizia nr. 180

Dosar nr. 207/2003

 

 

Şedinţa publică de la 8 septembrie 2003

 

 

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54 din 18 februarie 2003, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul A.S. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 5 august 2002 până la 18 februarie 2003, menţinându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 80/A din 21 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind fixat termen, în vederea judecării, la 7 octombrie 2003.

Prin încheierea din 22 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160^d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 19 septembrie 2003.

La data de 19 august 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie  a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpatului şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acesteia până la 19 septembrie 2003, inclusiv.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile de a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160^d alin. (1) C. proc. pen. se prevede c㠄dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385¹² alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede c㠄în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160^b şi ale art. 160^c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160^d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Aşa fiind, şi cum prin art. 160^c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160^d, corelate cu cele ale art. 160^c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2713/2003.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 septembrie 2003.