R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

 

 

Decizia nr. 114/2003

Dosar nr. 140/2003

 

 

Şedinţa publică de la 5 august 2003

 

 

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 568 din 24 decembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, inculpatul D.I. a fost condamnat la 7 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., precum şi la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., dispunându-se, în baza art. 34 lit. b) şi a art. 35 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 7 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, începând de la 25 iulie 2001 până la 24 decembrie 2002.

Prin decizia penală nr. 230/A din 14 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de inculpat şi, desfiinţându-se în parte sentinţa, s-a constatat că pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este graţiată în întregime condiţionat, astfel că inculpatul urmează să execute numai pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei de omor.

Împotriva acestei decizii, inculpatul D.I. a declarat recurs, pentru judecarea acestuia fiind fixat termen la 18 septembrie 2003.

Ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, cauza a fost pusă pe rol pentru examinarea legalităţii arestării inculpatului.

Prin încheierea din 17 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, precum şi pe dispoziţiile art. 160^d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului D.I. este legală, dispunând prelungirea acestei măsuri până la 15 august 2003 inclusiv.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160^d alin. (1) C. proc. pen. se prevede c㠄dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385¹² alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Cum în cuprinsul art. 160^d C. proc. pen. nu este prevăzută nici o cale de atac împotriva încheierii date în temeiul alin. (1) din acest articol, iar prin alin. (1) al art. 141 C. proc. pen. este reglementată posibilitatea de a fi atacată cu recurs numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, este evident că încheierea pronunţată de instanţa de recurs, în aceeaşi materie, nu poate fi atacată cu recurs.

O astfel de încheiere, pronunţată de instanţa de recurs în materia arestării preventive, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece s-ar încălca normele legale referitoare la competenţa instanţelor.

Inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160^d, corelate cu cele ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu cuprinsă în normele de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursului, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului de a plăti statului cheltuielile judiciare efectuate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2173/2003.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 august 2003.