Menu
Prev Next

ONG-urile constănţene cer oprirea exploatării gazelor de şist Recomandat

Coaliţia Dobrogea Verde a depus o scrisoare de protest tuturor instituţiilor statului

Cinci dintre cele mai importante ONG-uri ecologiste (ONG Mare Nostrum, Centrul pentru Resurse Civice, Comisariatul pentru Societatea Civilă, Grupul pentru Jurnalism Cultură şi Comunicare şi Costineştiul Verde) s-au coalizat zilele trecute, într-o nouă acţiune, pentru a protesta împotriva intenţiei de exploatare a gazelor de şist. Sub titulatura comună de Dobrogea Verde, cele cinci organizaţii au depus o scrisoare de protest tuturor instituţiilor statului, de la Preşedinţia României, Parlament, Prim Ministru, până la cele din cadrul aparatului de administraţie publică locală şi tuturor celorlalte instituţii şi organizaţii interesate în acest caz. Dobrogea Verde solicită oprirea imediată  a oricăror operaţiuni privind prospectarea, explorarea şi exploatarea gazelor de şist şi cere declanşarea unor dezbateri ample, pentru a conştientiza populaţia cu privire la riscurile pe care le ridică această activitate poluantă.

Un articol de Cristian CEALERA

 

În cadrul scrisorii de protest, cele cinci ONG-uri îşi manifestă îngrijorarea faţă de intenţiile de prospectare şi exploatare în trei perimetri din Dobrogea. Zonele vizate sunt Adamclisi, Vama Veche şi Costineşti. Dobrogea Verde atrage atenţia asupra faptului că această exploatare este dorită de unii, tocmai în zone în care populaţia s-a exprimat ferm la referendum, împotriva acestei exploatări. Astfel, se ignoră total faptul că,  la Costineşti, 92% din votanţi au fost împotriva exploatării, la Limanu, un procent de 89,6% iar la Mangalia, 89,2% din cei prezenţi la vot. Potrivit Coaliţiei Dobrogea Verde riscurile unei exploatări în judeţele de la malul Mării Negre ar putea conduce la o catastrofă naturală de mari proporţii. Se atrage atenţia asupra faptului că aplicarea fracturării hidraulice ar contamina apele de adâncime ale Dobrogei şi ar face ca apa folosită de o mare parte a locuitorilor să nu mai poată fi de calitate. Contaminarea pânzei freatice ar conduce la apariţia unor boli şi ar duce şi la alte efecte în cascadă. Printre acestea s-ar număra şi distrugerea turismului românesc, de agrement dar şi balnear, pentru că turiştii străini nu vor mai fi interesaţi să vină în zone afectate. Implicit, un turism defectuos ar conduce la o deformare negativă a imaginii României. Nu în ultimul rând, Dobrogea Verde atrage atenţia că o contaminare a solului dobrogean ar distruge şi agricultura sau industria de creştere a animalelor. Coaliţia ONG-urilor este decisă să continue acţiunile sale de conştientizare şi de alarmare a populaţiei, scopul final al activităţii fiind blocarea exploatării gazelor de şist pe teritoriul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate