Menu
Prev Next

Compania Naţională de Autostrăzi, acuzată de sabotaj şi de subminarea economiei naţionale şi a turismului românesc Recomandat

Investitorii din staţiunea Venus cer declanşarea unei anchete guvernamentale în cazul lucrărilor de la Podul Agigea

În urmă cu câteva zile, ziarul Dezvăluiri a evidenţiat efectele devastatoare pe care pseudo-reabilitarea Podului  de la Agigea le produce asupra turismului românesc. Decizia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de a impune, în plină vară, noi restricţii de trafic, pe cea mai importantă arteră din Sudul judeţului, dăunează grav turismului românesc. Una dintre cele mai afectate staţiuni este Venus, alătadată una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor din ţară şi străinătate. Din cauza problemelor de trafic de pe Podul de la Agigea, vilegiaturiştii care în anii trecuţi se cazau în hotelurile din Venus au făcut acum cale întoarsă, mulţi dintre ei anulând rezervările făcute cu ceva timp în urmă.  Drept urmare a acestei situaţii, Asociaţia Investitorilor din Staţiunea Venus a decis să ia atitudine. AISTV a remis un comunicat de presă, pe care l-a înaintat şi Camerei Deputaţilor, Primului Ministru, Comisiei de Apărare a Senatului, CSAT-ului, DNA şi Serviciului Român de Informaţii.

Un articol de Cristian CEALERA

 

Oamenii de afaceri din Venus atacă dur CNADNR, instituţie pe care o acuză de subminarea economiei naţionale şi a turismului, de sabotaj, falimentarea unor societăţi comerciale şi nu în ultimul rând, de încălcarea dreptului la liberă circulaţie, drept pe care îl au, conform legii, toţi cetăţenii României.

Se solicită declanşarea unei anchete publice

AISTV scoate în evidenţă faptul că situaţia de la Agigea afectează turismul atât în Venus, cât şi în celelalte staţiuni ale Sudului Dobrogean: Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Potrivit AISTV, CNADNR sabotează sistematic, de ani buni, turismul sud-dobrogean, Compania fiind acuzată de rea-credinţă. Se vorbeşte de un grup infracţional, care găseşte mereu scuze pentru a întârzia reabilitarea Podului. AISTV susţine că cele două benzi de sens spre Mangalia sunt terminate încă de anul trecut, însă cu toate acestea, nu au fost deschise traficului rutier. “Ceea ce este uimitor  este faptul că Poliţia, în loc să se implice şi să verifice, păzeşte şi supraveghează ca aceşti trădători şi distrugători de ţară să nu-şi facă datoria”  se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele AISTV, Lucian Iftimie. SRI-ul este la rândul său acuzat de indiferenţă şi neimplicare într-un caz extrem de grav, care are consecinţe deosebite asupra economiei româneşti. AISTV solicită tuturor agenţilor economici şi patronatelor turistice afectate de cazul Agigea să facă plângeri penale CNADNR-ului şi să calculeze valoarea prejudiciilor create de această companie, pentru ca ulterior, în instanţă, să poată fi solicitate despăgubiri. Se cere chiar punerea unui sechestru asiguratoriu pe toate bunurile CNADNR.

O acţiune plănuită din afară?

Agenţii economici din Venus susţin că reabilitarea podului se putea face în lunile de toamnă sau primăvară şi nicidecum lucrările nu trebuiau efectuate în sezonul estival. Nu există niciodată la muncă mai mult de 4-5 muncitori, iar aceştia nu fac aproape nimic. AISTV susţine că sabotajul intenţionat al turismului din Sud este o acţiune plănuită în alte state ale Europei, interesate să atragă turişti din România. În finalul scrisorii deschise, AISTV solicită de urgenţă “înfiinţarea unei comisii care să analizeze situaţia de lucrări de la Agigea, termenii de execuţie ai acesteia şi organigrama cu normele pe fiecare lucrare.” AISTV vrea să afle cine a aprobat ca lucrările de la Agigea să se desfăşoare numai în timpul sezonului estival şi odată identificată această persoană (sau persoane), ea să fie trasă la răspundere.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate