Menu

Spitalele din județul Constanța mai au bani doar pentru trei luni Recomandat

Reprezentanții CJAS ridică din umeri


În urmă cu trei zile, la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța (CJAS) s-a desfășurat o întâlnire, la care alături de conducerea Casei au fost invitați să participe și reprezentanți ai Spitalelor din Cernavodă, Medgidia și Hârșova. Subiectul principal al discuției: cuantumul bugetelor alocate pe 2013. Fondurile de la stat sunt atât de mici, față de anii anteriori, încât este pusă în pericol însăși existența instituțiilor sus-menționate. Am aflat că în momentul de față, cele trei spitale au fonduri să mai funcționeze maxim 3 luni de zile, după care s-ar putea închide. Am încercat să aflăm mai multe despre acest subiect, discutând cu toate părțile implicate.

Un articol de Mihai CORNEA

Grija spitalelor, lăsată pe umerii autorităților locale

Unitățile sanitare primesc conform legii, de la Ministerul Sănătății, prin intermediul CJAS, bani pentru plata anuală a salariilor, cât și pentru achiziționarea unui anumit stoc de consumabile. În grija Consiliilor Locale cad renovarea instituțiilor, lucrările de întreținere a acestora, dar și efectuarea unor investiții menite să contribuie la buna funcționare. Primarii județului Constanța au încercat să își îndeplinească atribuțiile ce le revin, însă spitalele continuă să o ducă foarte greu, pentru că banii de la CJAS sunt foarte puțini și nu pot acoperi celelalte necesități. Reducerea recentă a fondurilor de la CJAS complică foarte mult lucrurile și pune chiar în pericol viitorul a trei unități medicale extrem de importante, cele de la Cernavodă, Medgidia și Hârșova. Edilii celor trei orașe sunt hotărâți „să țină în viață” spitalele, cu fonduri proprii, dar reclamă în același timp măsurile Ministerului, care parcă pune bețe în roate funcționării normale a instituțiilor respective.

Gheorghe Hânsă – primar oraș Cernavodă - „Vorbim de o grilă a Ministerului Sănătății, greșit fundamentată și care a făcut ca finanțarea Spitalului din Cernavodă să fie una cu mult mai slabă decât anul trecut. În consecință, în cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul Casei Județene de Sănătate am aflat că vom avea o finanțare cu 50% mai mică față de anul trecut. După o grilă care ne dezavantajează foarte tare, referința s-a făcut la anul 2011. Măcar de s-ar fi făcut raportarea la anul trecut, în acest caz am fi putut vorbi de o situație cu care deja ne-am confruntat. Nu s-au luat în considerare propunerile noastre, dar nu avem de gând să lăsăm lucrurile așa. Nu putem vorbi despre închiderea spitalului, însă acest pericol al subfinanțării duce implicit la apariția unor probleme multiple, la dezorganizare, la plecarea personalului specializat. Mai există o anomalie, în acest caz al raportului nostru cu Ministerul și implicit cu CJAS. În 2012, Cernavodă a trimis la CJAS o sumă imensă, dar de primit înapoi, nu a primit decât foarte puțin, doar un 5%. Nu vreau să îmi imaginez ce ar însemna închiderea spitalului. În zonă există mulți oameni săraci, care nu au bani și care nu se pot deplasa la Constanța, de fiecare dată când au probleme. Pentru noi, domeniul sănătății a fost mereu o prioritate. Am trimis bani pentru dezvoltarea spitalului, am construit o morgă, am angajat medici de calitate, i-am stimulat financiar pentru a-și efectua activitatea în cele mai bune condiții și acum, vine CJAS-ul și iată ce se întâmplă. Eu sunt însă optimist, vom continua să luptăm și sunt convins că Spitalul Cernavodă va funcționa și în viitor”

Tudor Nădrag – primar oraș Hârșova - „ În mod arbitrar, Casa de Sănătate a redus alocațiile pentru spitalele cu grad mai mic, pentru a crește fondurile pentru cele cu grad mai mare, cum este cazul Județeanului de la Constanța. Spitalul Orășenesc a funcționat greu în ultimul an și de parcă nu ar fi fost atâtea probleme, acum s-au diminuat din nou sumele. Evident că există pericolul desființării, în ciuda eforturilor noastre continue. Anul trecut am investit 5 miliarde de lei vechi în sistemul de încălzire al Spitalului, plus alte 3 miliarde pentru combustibil. Ce mai putem face? În concluzie, ne aflăm în următoarea situație: Statul consideră că nu mai poate subvenționa spitalele și le pasează practic autorităților locale. Acum 60-70 de ani, familiile numeroase, foarte sărace, își trimiteau copii pe la mânăstiri, să mai scape de cheltuieli. Așa face și Ministerul acum”

Marian Iordache- primar oraș Medgidia - “Din punctul meu de vedere, închiderea Spitalului este o ipoteză fantezistă. Nu se pune așa problema. Situația reală este că anul acesta, valoarea prestației pe pacient, decontată de CJAS, este cu 4% mai mică față de anul trecut. Implicit, a rezultat o scădere a bugetului. Pentru 2012 am avut la dispoziție 17, 8 milioane lei iar acum, în 2013 vorbim de o sumă mai mică, 16, 4 milioane lei. Este un buget de subzistență, dar așa cum vă spuneam, nu se pune problema închiderii. Vor avea de suferit pacienții, pe care îi vom chinui ca și până acum, obligându-i să își achiziționeze singuri medicamente. Spitalul nu se va închide însă, sunt sigur că va exista ceva mai târziu o suplimentare a bugetului de la Minister!”

Ce spun cei de la CJAS?

Reprezentanții Casei au infirmat zvonurile potrivit cărora cele trei spitale s-ar putea închide, dar nici nu au furnizat informații clare cu privire la bugetele alocate, amânând acest moment pentru o viitoare conferință de presă:
Psiholog Luminița Antochi, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate -  „Există un calendar de contractare și după ce se va face această contractare, vom face un comunicat de presă și atunci vom anunța totul în mod oficial. Nu este vorba despre vreun program pe 3 luni sau despre închiderea vreunui spital.”

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate