Menu
Prev Next

Incompetenţa angajaţilor Primăriei Afumaţi face victime Recomandat

Un cetăţean străin stabilit în România în urmă cu 24 de ani, care şi-a întemeiat aici o familie, a aflat pe propria piele că nu e suficient să ai legea de partea ta pentru a ţi se face dreptate. Ahmad Zaden Kolaie Rahim a fost bătut cu bestialitate de un vecin şi angajatul acestuia din cauza unei reclamaţii făcute de cetăţeanul străin. Concret, în anul 2012, numitul Dumitru Florin s-a apucat să îşi construiască o casă în Afumaţi, chiar lângă gardul lui Rahim. „S-a apucat să sape fundaţia pentru casă la 20-25 de centimetri de gardul meu. I-am spus vecinului meu că nu este bine ce face, dar nu m-a ascultat. Când am văzut că mi s-a crăpat gardul am anunţat autorităţile, Primăria Afumaţi şi Inspectoratul de Stat în Construcţii”.

“Ca urmare a controlului efectuat în teren de către reprezentanții autorității publice locale din comuna Afumați s-a constatat că domnul Dumitru Florin a încălcat prevederile Autorizației de construire nr. (...) din data 14.02.2011, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenienților nr (...). De asemenea, prin respectivul proces verbal s-au dispus ca măsuri complementare obligatorii sistarea lucrărilor, precum și intrarea în legalitate a construcțiilor executate. Potrivit prevederilor art. 27 alin (1) din Legea 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, vă mai informăm că obligaţia aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesul verbal menționat, revine reprezentanților Primăriei comunei Afumați”, se arată într-o adresă emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții Ilfov.

Primăria Afumaţi a dat dovadă de o atitudine pasivă

Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei Afumaţi nu s-au grăbit să pună în aplicare prevederile procesului verbal de constatare. Încurajat de această atitudine pasivă a autorităţilor, Dumitru Florin a a mers mai departe, susţine Rahim: i-a tăiat stâlpii de susținere ai gardului. Rahim s-a adresat Poliţiei Locale, instituţie aflată în subordinea Primăriei Afumaţi. Reprezentanţii acestei instituţii au ridicat din umeri, trimiţându-l la instanţele de judecată:
“Urmare a plângerii dumneavoastră înregistrată cu numărul 788/25.01.2012, prin care ne sesizați un conflict cu numitul Dumitru Florin, cauza fiind un gard care vă delimitează proprietatea, vă anunțăm că situația pe care o aveți depășește competențele poliției locale și vă recomandăm să vă adresați instanței judecătorești pentru soluționarea problemei”.
Rahim s-a conformat şi s-a adresat instanţei, solicitând stoparea construcţiei şi daune materiale pentru pagubele produse.

Judecătoria Buftea confirma printr-o adresă că exista pe rol dosarul cu nr. 2691/94/2012, având ca obiect ordonanță președențială în care se solicita să se dispună: “Obligarea pârâtului la încetarea (suspendarea) construcției sale în mod abuziv și obligarea pârâtului la respectarea normelor legale de executare a construcțiilor întrucât prin nerespectarea lor subsemnații suntem afectați, restabilirea situației anterioare privind construcția gardului, plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces”.

Totuşi, Rahim a renunţat la proces la rugăminţile vecinului său: „Dumitru Florin s-a rugat de mine să îl iert şi a promis că nu mă mai deranjează, dar m-a minţit. Eu, fiind de bună credinţă, am renunţat la proces”. Rahim povesteşte că vecinul său a continuat cu tot felul de şicane: a tras cablul de internet pe deasupra proprietăţii sale, i-a parcat în mod repetat maşini de marfă în faţa curţii, s-a folosit de orice prilej să îl înjure şi să îl jignească.

Lovit cu o bâtă de basebaal

Totul a culminat în dimineaţa zilei de 9.08 2017, când Rahim a fost bătut cu bestialitate de Florin Dumitru şi angajatul său, scena fiind surprinsă de camerele de supraveghere. În imagini (puteți vedea filmul AICI) se vede cum angajatul lui Dumitru se repede spre Rahim cu o bucată mare de beton pe care o aruncă, încercând să îl lovească în cap. Imediat apare şi Florin Dumitru cu o bâtă de basebaal, cu care îl loveşte pe Rahim. Cei doi continuă să îl lovească pe Rahim şi după ce acesta este trântit la pământ.


Iată ce spune Rahim despre eveniment: „La ora 6 dimineața am ieşit să îmi ud gazonul. Cei doi au ieşit din curte și Florin Dumitru a început să mă înjure şi să mă amenințe. Eu i-am spus că nu e frumos şi să se potolească. Atunci, angajatul vecinului meu a venit cu o bucată de beton și a aruncat spre mine, apoi au sărit amândoi la bătaie, Florin Dumitru cu o bâtă de basebaal cu care m-a lovit pe șold. Apoi m-au trântit la pământ și m-au lovit cu picioarele și pumnii. Angajatul lui a vrut să îmi dea în cap cu bâta şi eu m-am apărat cu mâna.

Mi-a rupt mâna stângă şi acum am în braţ două şuruburi. Am fost la Institutul Naţional de Medicină Legală de unde am primit un certificat cu 40-45 zile de îngrijire medicală”.
În urma acestui incident, Rahim Ahmad s-a ales cu mâna stângă în ghips, șold drept și stâng, multiple leziuni la nivelul spatelui şi mâinii drepte, picioare. Rahim le-a făcut plângere penală celor doi agresori.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate