Menu

Liceul din Hârșova se laudă cu diplomele primite de la PSD, deși politica este interzisă în școli Recomandat

Un moment festiv ca cel al Zilei Educației din 5 octombrie a fost folosit de conducerea liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova pentru a-și etala pe pagina de Facebook anumite recunoștințe politice.
În cadrul unui eveniment organizat de administrația locală a orașului (primăria) zeci de dascăli retrași din activitate au primit plachete de recunoștință din partea comunității pe care acești oameni au slujit-o ani de zile. Printre învățătorii pensionați care s-au bucurat de aprecierea primăriei s-a numărat și doamna Ion Sultana.

Munca învățătoarei Sultana a fost apreciată printr-o diplomă și de Partidul Social Democrat (PSD) Hârșova, reprezentant de Tudorel Nădrag, în calitate de președinte. Nu avem date despre momentul când și în ce împrejurări a fost acordată această diplomă.
Cert este că, pe pagina oficială a Liceului Teoretic „Ioan Cotovu”, conducerea instituției a ales să nu facă diferența între o plachetă acordată de Primărie, ca reprezentant instituţional al comunității și o diplomă acordată de un partid politic. Astfel, ambele distincții primite de Ion Sultana au fost postate pe pagina de Facebook oficială a liceului din Hârșova.

Postarea a fost ștearsă, nu pentru că încălca legea, ci din cauza unor... „persoane tendențioase și răuvoitoare”

Directorul liceului, Manuela Piștea, a declarat pentru „Dezvăluiri”: „Din punctul meu de vedere nu s- a dorit promovarea niciunui partid politic, deoarece fotografia la care faceți referire îi aparține doamnei, poate fi văzută pe Facebook-ul personal al acesteia, este o fotografie în care este prezent trofeul primit în data de 5 octombrie. În momentul postării nu s-a observat că semnatarul unei diplome de lângă trofeu este, în mod explicit, un partid politic.”
Deoarece au fost sesizați că această postare pe o pagină oficială a unei instituții de învățământ încalcă prevederile legale, care spun că în școli nu se face niciun fel de politică și nu se diseminează niciun fel de mesaj al partidelor politice, directorul Manuela Piștea a dispus ștergerea postării.
„După câteva ore de la postare, am luat în considerare că persoane tendențioase și răuvoitoare pot interpreta poziția liceului altfel decât este ea în realitate. Ca urmare am dispus ștergerea postării, la care faceți referire, de pe pagina oficiala a liceului, sâmbătă, 6 octombrie, pentru a corija această eroare”, ne transmite directorul.
Cu alte cuvinte, directorul liceului a decis ştergerea postării NU pentru că legea interzice politizarea învăţământului, ci din cauza unor persoane „tendențioase și răuvoitoare”. Ca să nu ne încadreze şi pe noi în categoria persoanelor „tendențioase și răuvoitoare” îi oferim doamnei director mai jos un extras din legislaţie.
Conform articolului 7 din Legea 1/2011 (Legea Învățământului) (1) în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.

 

 

 

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate