Menu

Stațiunea Eforie, sub asediul VĂTAFILOR IMOBILIARI din... ADMINISTRAȚIA LOCALĂ Recomandat

Unul dintre cei mai mari investitori din turism și, implicit, unul dintre cei mai bogați oameni din Eforie este chiar... viceprimarul Dănuț Chiparu. Membru al "marcantului" partid condus odinioară de tribunul ce îi închina ode lui Ceaușescu (l-am numit aici pe Vadim Tudor), Chiparu a reușit performanța de a fi votat viceprimar fără a avea în consiliu vreun alt coleg din PRM.
După cum spun poveștile urbane, Dănuț Chiparu și fratele său, care acum și-a schimbat numele în Markus Schroder, au venit din Mereni la Eforie în urmă cu mulți ani și au făcut primii bani prin Europa de Vest, din afaceri complicate cu carne de porc.

Cei doi au fondat SC Briza Mării SRL, societate care, o dată cu intrarea lui Dănuț în politică și mai ales în Consiliul Local Eforie, a dobândit unele dintre cele mai bune terenuri, pe care a construit hoteluri și restaurante.

Mai grav însă este faptul că proiectele de dezvoltare ale firmei viceprimarului nu țin cont de interesele legitime ale altor investitori în turism din Eforie.

Hotelieri lăsați fără drum de acces

Un caz elocvent este cel al terenurilor din zona Aleii Belona din Eforie Nord. Între alee și lacul Belona se află mai multe loturi de teren care au fost supuse procesului de concesionare în anul 2000. Toate aceste loturi, inclusiv străzi și alei, figurau în planul cadastral al orașului Eforie întocmit în 15.05.2000.

Conform schiței cadastrale, loturile 15, 18, 19, 20, 21 și 22 se află între aleea Belona și lacul cu același nume. Între loturile respective există, din proiect, o porțiune de teren liberă. Această porțiune a rămas inițial în posesia Consiliului Local Eforie, fiind domeniu public.

Cum, după vânzarea acestor loturi, investitorii au ridicat obiective turistice, hoteluri, pensiuni sau spații comerciale, spațiul aflat în spatele acestor construcții, respectiv între lacul Belona și obiectivele menționate, a fost utilizat ca drum de acces și de servitute pentru agenții economici. Aici se mai adaugă și faptul că este strict necesar ca în cazuri de situații de urgență (incendii, urgențe medicale etc) pe aici să fie asigurat accesul autospecialelor. Asta în situația în care Aleea Belona este foarte strâmtă și accesul auto se face extrem de greu, mai ales când zona este plină de turiști.

Doar că firma viceprimarului Dănuț Chiparu și a fratelui acestuia, SC Briza Mării Negre SRL, a cumpărat de la UAT oraș Eforie, reprezentată la acea vreme de Ovidiu Brăiloiu, porțiunea de teren situată chiar în spatele imobilelor de pe Aleea Belona. Astfel, prin contractul încheiat în data de 9 noiembrie 2015, SC Briza Mării Negre SRL cumpăra la prețul de 8.859 de Euro un teren, în regim de folosință curți-construcții, situat în intravilanul localității Eforie Nord, Aleea Belona f.n, în suprafață totală de 160 de mp. Din unele surse, viceprimarul se pregătește să ridice o construcție pe acel teren, astfel că orice posibilitate de mișcare a celorlalți proprietari din zonă va fi blocată.

Hotărârea Consiliului Local, cu două zile înainte de Crăciun

Desigur, toată afacerea are în spate o licitație publică și o Hotărâre de Consiliu Local dată cu două zile înainte de Crăciunul anului 2014, de care nu mulți consilieri locali își amintesc.

Astfel, s-a ajuns ca ceilalți proprietari de terenuri, care au investit în diferite afaceri pe Aleea Belona, să fie în imposibilitatea de a mai avea un drum de acces către imobilele lor. Interesant este faptul că nimeni din conducerea primăriei de la vremea respectivă nu a luat în calcul acest lucru în momentul pregătirii actelor de înstrăinare a terenului.

Fostul proprietar al terenului cu deschidere la Aleea Belona a depus la Primăria Eforie, încă din anul 2008, solicitarea nr. 20242, prin care cerea să îi fie vândut lotul de teren dinspre lac, care îi reîntregea proprietatea, dar îi asigura și calea de acces. Curios este că, spre desosebire de ceilalți 18 deținători de loturi de teren din zonă, acesta a fost singurul care nu a primit niciun răspuns. De parcă cineva din Primărie îi promisese acest teren viceprimarului. Sau poate că tocmai așa s-a întâmplat?

Actualul primar al orașului Eforie, Robert Șerban, a declarat pentru „Dezvăluiri” că situația se datorează „voinței consiliilor locale anterioare” și că, în realitate, există în clipa de față mai mulți agenți economici care nu au nicio cale de acces către clădiri.

Mai mult, primarul Șerban spune că până la finalul anului viitor se va implementa un proiect de construire a unui drum cu acces limitat și a unei zone de promenadă pe malul lacului. Din acel moment, toți agenții economici nu vor mai avea voie să construiască în zonă pentru a nu deteriora investiția. Doar că drumul de acces construit de primărie este pe marginea lacului (pe lângă proprietatea lui Chiparu) și nu folosește deloc proprietarilor de imobile de pe Aleea Belona, deci nu rezolvă problema!

Viceprimarul își trage pasarelă peste o zonă pietonală

Dacă lumea este obișnuită să vadă pasarele peste drumuri intens circulate, cu scopul de a fluidiza traficul și de a pune în siguranță pietonii, în Eforie Nord vor avea posibilitatea să vadă o pasarelă peste o zonă pietonală, construită exclusiv pentru interesul unui privat!

Recent, pe siteul Primăriei Eforie a fost afișat anunțul cu privire la informarea și consultarea publicului privind elaborarea „PUD-Pasarela Supratraversare Alee Belona”, anunț depus de aceeași firmă a viceprimarului Chiparu, SC Briza Mării Negre SRL.

Pasarela ar face legătura între două imobile aparținând aceleași firme, fiecare imobil fiind situat pe marginea Aleii Belona, care este o arteră ce aparține domeniului public al UAT Eforie. Deci, scopul exclusiv al acestei investiții care implică și domeniul public este profitul firmei în care asociat este viceprimarul.
Pe data de 6 septembrie 2018, de la ora 16.00, la sediul primăriei se va dezbate public acest proiect, orice cetățean interesat putând asista la discuții.

Îi anunțăm pe această cale pe cei interesați să NU se prezinte cumva la Primăria Ovidiu (așa cum în mod greșit e scris pe site), ci la sediul Primăriei Eforie!

Urmează apoi dezbaterea și votarea acestui plan în Consiliul Local, acolo unde chiar asociatul firmei interesate este consilier, având și funcția de viceprimar.

Primarul recunoaște că "vicele" său a blocat accesul în zonă

Robert Șerban, primarul orașului, a declarat că "proiectul este deocamdată în stadiul de PUD și trebuie să vedem dacă el trece de Consiliul Local”. Din păcate, edilul nu știa exact care este regimul juridic al ridicării construcțiilor în acea zonă, deoarece, conform legii, pe malul mării construcțiile trebuie amplasate la o anumită distanță de apă (între 50 m și 150 m, în funcție de zonă).

În plus, spune primarul, pentru ca administrația locală să emită o autorizație de construcție, solicitantul trebuie să obțină toate avizele necesare, inclusiv un aviz de la ABADL (Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral), instituția care ar trebui să vegheze ca legea să fie respectată atunci când se construiește în apropierea zonelor de plajă.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate