Menu

Impostură la vârful Asociației Chinologice din România Recomandat

Asociația Chinologică Română este instituția care are monopolul a tot ceea ce ține de rasele canine în România. Fie că vorbim de manifestări expoziționale sau de certificate de origine pentru rase (pedigriu), AChR este stăpână peste acest domeniu care nu este deloc unul sărac, lipsit de resurse financiare.

La nivel național, din AChR fac parte 30 de asociații chinologice județene, 17 cluburi naționale de rasă și 4 cluburi naționale de lucru.

Unul dintre oamenii cheie aflat la vârful AChR este consilierul juridic Lucian Băgia, omul care se ocupă de orice înseamnă „hârtii în instituție”. Am putea spune că Băgia este mâna dreaptă a președintelui asociației, Cristian Ștefănescu, omul care a pus mâna pe AChR în anul 2005 și de atunci conduce nederanjat și, spun unii cunoscători, chiar dictatorial.

Juristul AChR, condamnat la 2 ani de închisoare

Revenind la Lucian Băgia, acesta este nimeni altul decât avocatul condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în anul 2016 la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și fals în înscrisuri. În plus, magistrații l-au condamnat și la 2 ani de interzicere a exercitării profesiei de avocat, ca pedeapsă complementară.
Băgia a fost acuzat de procurori că a intermediat o șpagă în dosarul „Transgaz” de 420.000 de euro din partea lui Marian Staicu (fratele lui Dinel Staicu reținut în acel dosar) către judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Tribunalul București. Suma a fost trecută drept „onorariu de avocat” într-un contract de asistență juridică fictivă. Lucian Băgia i-a dat de înțeles lui Marian Staicu că are trecere în fața magistratului care ar putea fi influențat cu bani pentru a da o soluție favorabilă în dosarul în care era judecat Dinel Staicu.
În acest caz, în anul 2013, Băgia a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Impostura de la vârful AChR

Conform art. 3 din Statutul profesiei de Consilier Juridic, aceasta „se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe Tabloul profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari, denumit în continuare Tablou, ținut de către Colegiile Consilierilor Juridici din România”. Același document spune la art. 14 (lit. e) că poate fi consilier juridic persoana care „nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr. 514/2003.”
Mai mult, Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat în anul 2004, spune că este nedemn de a fi consilier juridic acela care „a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic” (art. 18, lit. a).
Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic prevede la art. 9 că „Este nedemn de a fi consilier juridic: a) cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic”.
Într-un răspuns transmis publicației Dezvăluiri, Colegiul Consilierilor Juridici din București și Județul Ilfov (pe raza teritorială unde are domiciliul) spune că „nu reiese apartenența d-lui Băgia Lucian ca membru al organizației noastre profesionale”.
Prin aceeași adresă, colegiul menționat spune că „toate interdicțiile privind obținerea, suspendarea sau excluderea din profesia de avocat, inclusiv considerentele privind codul deontologic, se aplică direct și nelimitat profesiei de consilier juridic”.
Așadar, conform Legii 514/2003 și a Statutului profesiei din anul 2004, Lucian Băgia nu este consilier juridic și nici nu poate exercita această profesie deoarece are o interdicție judecătorească ce se aplică și în situația meseriei de consilier juridic.
Impostura în situația lui Lucian Băgia merge chiar și mai departe. Falsul consilier juridic apare ca membru al Comisiei de Etică și Disciplină AChR. Or, dacă ținem cont doar de sensul cuvântului „etic” vedem că respectiva persoană este într-o mare incompatibilitate morală, iar cei care l-au votat pentru a face parte din această structură au, cel mai probabil, aceleași probleme de etică, dacă nu și de legalitate.

Cristian Ștefănescu, complice la impostura lui Băgia

Deși problemele penale ale avocatului Lucian Băgia, consilier juridic și omul de curte al AChR condusă de Cristian Ștefănescu, sunt de notorietate, șeful chinologiei din România nu se delimitează de faptele penale ale acestuia, ba, mai mult, îl angajează în cadrul asociației.
Cu doar două luni înainte de condamnarea definitivă a avocatului Lucian Băgia, în luna aprilie 2016, AChR decide printr-o ședință a Comitetului Executiv: „luând în considerare volumul de muncă va urma a fi depus, membri Comitetului Executiv decid cu unanimitate de voturi ca, începând cu data prezentei, dl Lucian Băgia să treacă la un program de muncă de 8 ore/zi, urmând a se modifica, pe cale de consecință, Contractul Individual de Muncă existent”.
Așadar, AChR, prin voința președintelui îi oferă lui Băgia un contract de muncă de 8 ore/zi pentru meseria de consilier juridic, pe care acesta o reia în cadrul asociației după ce și-a pierdut calitatea de avocat. Nu știm ce acte doveditoare, în afara diplomei de licențiat în drept, a depus la dosarul de angajare deoarece, conform statutului profesional, consilierul juridic trebuie să aibă o „legitimație de consilier juridic” cu care să-și decline identitatea inclusiv în fața instanțelor de judecată. În plus, apartenența la un Colegiu și înscrierea pe un tablou profesional este garanția că acea persoană este compatibilă din punct de vedere legal și moral cu meseria pe care o exercită.
Ca o simplă comparație, la angajarea unui medic într-un spital nu este suficientă diploma de absolvent al unei facultăți de medicină.

Președintele AChR, prieten vechi cu „juristul” Lucian Băgia

Pe 1 octombrie 2006, Lucian Băgia este angajat de Asociația Chinologică Română, reprezentată de Cristian Șetfănescu, președinte, în funcția de consilier juridic cu o normă de 2 ore/zi. În schimbul acestor servicii, consilierul primea un salariu de 500 de lei net/lunar, plus o indemnizație de 100 de lei pentru fiecare reprezentare în fața instanțelor și una de 500 de lei pentru „finalizarea oricărui dosar în care angajatorul este reprezentat de către salariat în fața oricăror instanțe de judecată” (nu se precizează dacă banii sunt pentru soluționarea favorabilă sau nu).
Interesantă în acest contract de muncă este clauza prin care indemnizația de 500 de lei pentru „finalizarea oricărui dosar” se plătea „în ziua lucrătoare anterioară celei de desfășurare a ședinței de judecată la care salariatul estimează că urmează să pună concluzii pe fondul cauzei.” Așadar, banii erau luați înainte ca dosarul respectiv să fie soluționat de instanța de judecată și indiferent de succesul în acel dosar.
În anul 2006, Asociația Chinologică Română avea cel puțin 10 procese pe rol, conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată. Iar aceste 10 procese aveau termene la care Băgia lua câte 100 de lei doar dacă făcea un simplu act de prezență.
În anul 2006, imediat după ce Cristian Ștefănescu pune mâna pe Asociația Chinologică Română, în ședința Comitetului Executiv al asociației din 1 iunie, când Ștefănescu este uns președinte al acestui for, se stabilește și o taxă „de garanție pentru comisia de Disciplină de 500 de lei pentru persoanele fizice și de 1.000 de lei pentru persoanele juridice”, o taxă menită să-i țină la distanță pe posibilii petiționari care ar fi trebuit să piardă niște bani dacă aveau curajul de a se plânge acestei comisii cu privire la aspecte care țin de etica AChR.
De fapt, Comisia de Disciplină este una dintre țintele pe care președintele Ștefănescu le va avea cu ocazia schimbării Statutului AChR. Iar pentru acest lucru este desemnat chiar Lucian Băgia care primește și bani suplimentari pentru a face cîteva modificări în cele 8 pagini ale documentului.

Schimbarea statutului, sarcina impusă lui Băgia

După vreo 4 ani de domnie a lui Cristian Ștefănescu la conducerea AChR, în anul 2009, Adunarea Generală votează noul Statut al asociației. În cei 4 ani, Ștefănescu s-a asigurat că va avea majotitatea în Adunarea Generală, și-a asigurat persoane fidele în Consiliul Director, Comisia de Arbitri și în majoritatea Asociațiilor Chhinologice din teritoriu. Până în 2009, dar și după aceea, zeci de filiale, sau persoane au fost excluse din diferite motive din Asociația Chinologică Română.
Principalele modificări și adaosuri la Statutul AChR făcute de Lucian Băgia, cel mai probabil la sugestia lui Cristian Ștefănescu, constau în:

  • Posibilitatea cluburilor de lucru de a deveni membri AChR
  • Calitatea de membru AChR se obține prin obținerea avizului Consiliului Director sau acceptul Adunării Generale, chiar dacă avizul este negativ din partea Consiliului Director
  • Pierderea de drept a calității de membri AChR pentru neplata cotei de sprijin anuale, până la date de 31 martie a fiecărui an (în vechiul Statut era obligatorie transmiterea unei somații și îndeplinirea altor formalități premergătoare excluderii)
  • Comunicare dintre organele centrale și teritoriu se face exclusiv prin publicarea deciziilor sau altor documente pe site-ul asociației; membri fiind obligați să verifice periodic acest site
  • Reducerea la 7 a numărului de membri în Consiliul Director (erau 9 înainte)
  • Consiliul Director aplică sancțiunile disciplinare deoarece Comisia de Etică și Disciplină devine organ consultativ (în vechiul Statut, Comisia de Disciplină dicta sancțiunile care puteau fi conteste)
  • Reducerea numărului de membri în Comisia de Etică și Disciplină la 3 (5 înainte)

Așadar, prin transformarea Comisiei de Etică și Disciplină în organ consultativ, Consiliul Director, condus de Ștefănescu, devine organul care dictează toate sancțiunile în AChR. Iar acestea nu au fost deloc puține dacă vedem numărul excluderilor din asociație.
În data de 14 aprilie 2018, Statutul AChR va suferi din nou modificări ce vor fi supuse Adunării Generale care va avea loc la această dată.

Cine este Lucian Băgia

Lucian Băgia s-a născut în septembrie 1971 în Sibiu. A ajuns avocat în anul 2011 în urma unei hotărâri judecătorești, nu în urma unui examen de admitere într-un barou. Prin decizia 988 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București obliga Baroul Sibiu să-l înscrie pe Băgia Lucian în tabloul avocaților fără examen de admitere, deoarece ar fi avut 10 ani vechime în meseria de consilier juridic. O parte din această vechime este făcută chiar la Asociația Chinologică Română care, prin președintele Cristian Ștefănescu îl angajează în anul 2006.
În 2013, avocatul Lucian Băgia a fost arestat preventiv pentru trafic de influență în dosarul șpăgii date unui judecător pentru eliberarea lui Dinel Staicu. Este trimis în judecată de către procurorii DNA, iar în luna iunie 2016 este condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare.
Conform documentelor, în luna iunie 2016 Băgia era angajat deja în funcția de consilier juridic al Asociației Chinologice Române.
Prin decizia 773 din 24 februarie 2017, Lucian Băgia este exclus din profesia de avocat și radiat din tabloul avocaților din Baroul Sibiu datorită interdicției de a profesa această meserie.
În clipa de față. Băgia este angajatul AChR pe postul de consilier juridic, este membru al Comisiei de Etică și Disciplină în aceeași asociație, are un site personal unde oferă consultanță juridică, spunând că este un consilier juridic cu multă experiență și apare menționat în actele diferitelor cluburi canine nou constituite ca persoană desemnată să „rezolve” diferite documente de natură juridică.

Ce spune Lucian Băgia

Răspunzănd solicitărilor noastre, Lucian Băgia ne-a transmis că „înscrierea într-o asociație profesionala NU este obligatorie (ca în cazul avocaților, care dobândesc aceasta calitate la înscrierea în asociația profesionala de profil)… calitatea de consilier juridic al Asociației Chinologice Române este dată de contractul individual de munca încheiat cu acest angajator”.
Cu privire la art. 9 lit. a din Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier care spune: „Este nedemn de a fi consilier juridic: a) cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingere profesiei de consilier juridic”, Lucian Băgia afirmă că: „În opinia mea dispozițiile art. 9 lit. a din Legea nr. 514/2003 sunt neconstituționale, pentru aceleași considerente pentru care Curtea Constituțională a constatat ca sunt neconstituționale depozițiile art. 14 lit. a din Legea nr. 51 / 1995 care au un conținut aproape identic.
Prin urmare, nu există nicio incompatibilitate între condamnarea mea (care este o eroare judiciară, câtă vreme eu nu am săvârșit fapta pentru care am fost condamnat) și ocuparea funcției de consilier juridic al Asociației Chinologice Romane. De asemenea, câtă vreme nu am săvârșit fapta pentru care am fost condamnat (hotărâre de condamnare pe care o respect, însă pe care nu o accept ca prezentând adevărul în cauza respectivă) apreciez că nu este nicio incompatibilitate morală în deținerea funcției de membru al Comisiei de Etică a Asociației Chinologice Române, funcție în care am fost ales prin votul membrilor acestei asociații.”
Precizăm că am solicitat răspunsuri și din partea Asociației Chinologice Române, reprezentate de Cristian Ștefănescu, cu privire la toate aceste aspecte, dar și la altele care vor face obiectul unor viitoare articole. Până în momentul publicării acestui material, pe adresa redacției nu a sosit nici un punct de vedere din partea AChR.

Un articol de Călin GAVRILAȘ

 

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate