Menu
Prev Next

Plângeri penale pentru cei care au autorizat groapa de gunoi de la Costinești Recomandat

La finalul lunii iunie 2017, firma Iridex Group Salubrizare SRL a obținut autorizația integrată de mediu pentru groapa de gunoi de la Costinești. Agenția de Protecția Mediului Constanța a emis această autorizație pentru o perioadă de 20 de ani, deși nu puține au fost sesizările cu privire la mai multe neconformități ale acestei investiții.
Marius Oprea, președintele Partidului Ecologist Român - filiala Costinești - este unul dintre principalii opozanți ai proiectului și cel care a sesizat toate autoritățile statului despre ilegalitățile comise pentru ca Iridex să poată construi această groapă de gunoi.

În urma obținerii autorizației integrate de mediu, Marius Oprea susține că va face plângeri penale împotriva Laviniei Monica Zaharia – director executiv APM Constanța, cea care semnează autorizația, dar și împotriva șefului Gărzii de Mediu Constanța, Marian-Cristian Râșnoveanu, pentru avizul pe care l-a dat firmei Iridex.
În primul rând, spune Marius Oprea, Iridex nu avea cum să obțină această autorizație deoarece nu a depus la dosar un aviz de la Direcția de Sănătate Publică, obligatoriu în acest caz pentru desemnarea distanței dintre investiție și primul imobil locuit (ordinul 119/2014). Lipsa acestui act face ca autorizația de mediu să fie ilegal emisă de către doamna Zaharia.
În al doilea rând, Garda Națională de Mediu a efectuat un control la groapa de gunoi din comuna Costinești în urma căruia a semnalat o serie de nereguli grave cu privire la activitatea ”centrului integrat de management al deșeurilor”. Astfel, se arată în comunicarea oficială, în luna decembrie 2016 acest centru funcționa fără niciun act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, fiind sancționată contravențional și impunându-se măsura suspendării activității până la obținerea autorizației integrate de mediu. Doar că, surprinzător, Iridex a contestat în instanță aceste sancțiuni și, spun cei de la Garda de Mediu, până la soluționarea cauzei, firma avea voie să funcționeze.

Printre neregulile constatate de Garda de Mediu la groapa de gunoi de la Costinești se numără :

  • Autogunoierele descărcau gunoiul lângă stația de sortare și nu în interiorul acesteia, accesul nefiind posibil pentru mașini, astfel încât se degajă un miros greu de suportat
  • Deșeuri depozitate în zone interzise 
  • Lipsa echipamentului de spălare a roților mașinilor care ies din zona depozitului
  • Cantități semnificative de anvelope uzate depozitate, amestecate printre deșeurile reciclabile și menajere
  • Lipsa gardului ce împrejmuiește depozitul 
  • Zona activă de depozitare a deșeurilor pentru celula 2 este de 4 ori mai mare decât prevede legea, resimțindu-se un puternic disconfort olfactiv

Unul dintre puțurile construite pentru monitorizarea calității apei subterane a fost realizat la o adâncime necorespunzătoare astfel încât nu se poate monitoriza calitatea apei
Lipsa analizelor fizico-chimice ale apelor deversate de la groapa de gunoi în canalizarea localității Costinești
Lipsa monitorizării emisiilor la instalația de ardere a gazului de depozit HTN
În consecință, Garda de Mediu a cerut societății comerciale să ia o serie de 22 de măsuri pentru remedierea situației, a aplicat o amendă de 10.000 de lei și a luat decizia suspendării activității, ultimele două măsuri fiind contestate în instanță.
Marius Oprea susține că Iridex nu a remediat aceste deficiențe, motiv pentru care Garda de Mediu Constanța nu putea da aviz pozitiv pentru obținerea autorizației integrate.
La toate acestea, liderul ecologiștilor din Costinești, mai spune că nu se putea acorda o autorizație de mediu deoarece localitatea are statut de stațiune turistică și nu pot exista zone industriale în PUZ.

Marius Oprea (inițiatorul a numeroase adrese și petiții către instituții ale statului cu rol de autorizare și control în această chestiune) consideră că încă de la început această afacere a ridicat multe semne de întrebare: „Povestea începe în 2003, când domnul primar al comunei Costinești a concesionat un teren de 10 hectare către un reprezentant al Iridex, ulterior în anul 2004 această suprafață a fost înstrăinată, cu suma de 12.000 euro, în bumul imobiliar. Eu consider că este un preț neserios. Această vânzare a terenului s-a făcut fără un nomenclator de prețuri din care să reiasă prețul zonei. Totul s-a făcut în baza unei Hotărâri a Consiliului Local, în care nu s-a luat în calcul nicio licitație publică”.

Puteți urmări AICI o dezbatere pe acest subiect

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate