Menu

Primarul din Eforie, Robert Şerban, interzice activitățile comerciale pe trotuar. Doar pentru unii! Recomandat

Primarul din Eforie a propus și Consiliul Local a aprobat o hotărâre care interzice activitățile comerciale pe trotuare și în alveolele acestora și pe spații verzi, în zonele aglomerate. Comercianții spun că această decizie le restrânge activitatea sezonieră, oricum foarte scurtă ca durată. Trecând peste această decizie discutabilă, cea mai mare problemă este că ea se aplică discreționar. Acest lucru se poate observa cu ochiul liber, printr-o simplă plimbare pe strada principală (Republicii) din Eforie Nord. Am făcut și noi o astfel de plimbare,

în două zile diferite, și am realizat fotografii care arată cum unii comercianți (gurile rele spun că aceștia sunt exact prietenii primarului) ignoră pur și simplu hotărârea de consiliu. Asta ne duce cu gândul la ideea că hotărârea a fost dată cu dedicație, doar pentru unii. Aflat la primul său mandat de primar, Robert Șerban nu se poate lăuda cu prea multe realizări, cunoscută fiind fobia lui în a semna documente oficiale sau a lua decizii cu caracter important pentru comunitate. În schimb, are grijă să-și protejeze oamenii din vechea gașcă din care s-a ridicat și a ajuns primar.

Așa se face că în pofida faptului că printr-o Hotărâre de Consiliu Local a fost interzisă folosirea trotuarelor în vederea desfășurării de activități economice (terase-restaurant, mese și scaune, tarabe, etc) oamenii Primăriei iau măsuri drastice doar împotriva anumitor comercianți. Și asta chiar dacă, cel puțin pe strada principală (Republicii), dar nu numai, aproape toate trotuarele și căile de acces sunt obstrucționate de tarabe, mese și scaune ale fast-food-urilor de sezon. După cum se poate observa și din fotografii, ostentația comercianților depășește orice limită, fapt pentru care toți ar fi trebuit să fie tratați cu aceeași măsură. Ori primarul Șerban aplică legea pentru toți în mod egal, ori ar trebui să anuleze acea Hotărâre de Consiliu, asta pentru ca să nu fie cumva acuzat de discriminare sau chiar mai grav, de abuz în serviciu.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

În ziua de 29 iunie 2016, Consiliul Local al orașului Eforie a aprobat, la inițiativa primarului Robert Șeban, Hotărârea privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activităților comerciale și a serviciilor de piață în Orașul Eforie, cu numărul 95/29.06.2016.
La baza acestei Hotărâri au stat: proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Robert Șerban, raportul DADPP, avizul comisiei de specialitate din cadrul Primăriei Eforie, prevederile OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, prevederile HG nr.333/2003, prevederile Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii pubice, PUG orașului Eforie și alte legi, ordonanțe de urgență și Hotărâri de Guvern pe care nu are rost să le mai enumerăm acum, pentru că și așa nu ține nimeni cont de ele, sau sunt aplicate discreționar, așa cum vedem că se întâmplă pe teren.
Odată cu această Hotărâre 95/29.06.2016, al cărei Regulament de aplicare conține o anexă cu aproape 34 de articole, s-a menținat la articolul 2 că "Nerespectarea prevederilor prezentei Hotărâri atrage răspunderea materială, civilă, contravențională și penală a persoanelor vinovate, în condițiile legii." Acest Art.2 din Hotărârea de Consiliu Local 95/29.06.2016 nu face decât să culpabilizeze inclusiv inițiatorul ei, având în vedere faptul că în realitate se aplică doar pentru unii. Deci cu dublă măsură.

Un liberal care obstrucționează afacerile!

Unul dintre principiile liberale este încurajarea afacerilor. După reguli prestabilite și aplicate cu egală măsură pentru toată lumea, economia turismului sezonier ar trebui să contribuie la prosperitatea cetățenilor și la servicii mai bune oferite de Primărie.
Din păcate, decizii de acest gen sunt de natură să sufoce dezvoltarea serviciilor destinate turiștilor, ba chiar să creeze disensiuni în comunitatea comercianțlor sezonieri. Aplicarea discreționară, selectivă și discriminatorie a diferitelor forme de regulamente nu face decât înrăutățească situația și așa precară a turismului românesc.

Vorbe grele, acuzații pe masură

Tratamentul cu dublă măsură a comercianților din stațiunea Eforie a condus la crearea unor stări de animozitate generală vizavi de activitatea angajaților și reprezentanților Primăriei Eforie. Există voci care susțin faptul că edilii orașului ar putea fi acuzați de abuz în serviciu și discriminare deoarece tocmai această aplicare preferențială a legii îi culpabilizează.
După cum se știe abuzul în serviciu este "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Iar conform Ordonanței nr. 137/2001 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Mai simplu, discriminarea este o acțiune care presupune un tratatement diferit, nedrept față de persoane. Discriminarea este ilegală și este sancționată de lege!

 

 

 

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate