Menu

Universitatea „Ovidius” intervine în cazul plagiatului de la Facultatea de Teologie. Conferențiarul Bogdan Chiriluță va ajunge la Comisia de Etică! Recomandat

La numai două săptămâni de la publicarea de către DEZVĂLUIRI a articolului prin care demonstram că în anul 2015 arhidiaconul Bogdan Chiriluță a fraudat examenul de ocupare a unui post de conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din Constanța, conducerea Universității „Ovidius” (UOC) ne-a transmis un punct de vedere oficial.

Un articol de Călin GAVRILAȘ

Așa cum am prezentat, mâna dreaptă a Arhiepiscopului Teodosie Petrescu, arhidiaconul Bogdan Chiriluță a ocupat, începând cu anul 2015, funcția de conferențiar la Teologie, predând materia Noul Testament. Doar că, în dosarul de înscriere pentru concursul de conferențiar, Chiriluță a semnat în fals o declarație prin care susținea că o listă de lucrări îi aparțin. Am regăsit acolo lucrarea „Rolul Bisericii Ortodoxe Române în Procesul de Integrare a României în Uniunea Europeană” (ed. Arhiepiscopiei Tomisului, 2015) care este un plagiat grosolan, precum și mai multe articole pe care conferențiarul pretinde că le-a publicat, ele neexistând în realitate.
Ca urmare a articolului nostru, conducerea Universității “Ovidius” ne-a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt Valentin Vanghelescu următoarele: „UOC s-a autosesizat în ceea ce privește cazul domnului Chiriluţă. Vă pot confirma că dosarul d-lui Chiriluţă de concurs este în atenţia Comisiei de Scientometrie a Universităţii. După acest prim pas, va fi înaintat Comisiei de Etică a UOC, care va dispune următorii paşi, în funcţie de concluziile analizelor”.

Membri dubioși în comisia de examinare

În anul 2015 Bogdan Chiriluță a participat la concursul pentru ocuparea postului de conferențiar, disciplina Studiul Noului Testament, exact aceeași materie pe care o predă și mentorul său, Teodosie. Același Teodosie apare ca făcând parte și din comisia de examinare a cadrului didactic. Teodosie Petrescu este cercetat în momentul de față de către procurorii DNA pentru fals și luare de mită, fiind plasat sub control judiciar.
Președintele comisiei de examinare a fost chiar decanul de la Teologie, Moise Bogdan, și el un apropiat al lui Teodosie. Moise a fost demis de conducerea UOC în urmă cu câteva săptămâni datorită unor ilegalități comise în această toamnă la examenul de admitere. În locul său, Teodosie a reușit să-l impună, interimar, pe Cosma Mitu, vicarul Arhiepiscopiei Tomisului și stareț al Mănăstirii Peștera Sf. Ap. Andrei.
Un alt membru al comisiei care ar fi trebuit să analizeze dosarul de concurs al lui Chiriluță Bogdan est profesorul Brînzea Nicolae de la Facultatea de Teologie din Pitești. Și acesta este un apropiat al Arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Brînzea este un personaj foarte controversat, preot căzut în dizgrația Arhiepiscopului Calinic al Argeșului, fost vicar al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, fost președinte al Senatului Universității din Pitești, director al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi (aflat în subordinea MAE), fost secretar de stat în guvernul Adrian Năstase.
Nici preotul profesor Stancu Ion, tot de la Facultatea de Teologie din Pitești, membru și el în comisia de examinare, nu a stat departe de scandalurile publice. Presa locală a scris despre colaborarea cu securitatea a lui Stancu, cel care primise numele de cod Severus. În luna martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit irevocabil că preotul profesor a fost un brav slujitor al fostei securități.
Aceștia au fost membri comisiei care ar fi trebuit să-l verifice și evalueze pe Chiriluță Bogdan. Dacă au făcut-o și în ce fel, rămâne ca cei din Comisia de Etică a UOC să stabilească, în acest caz fiind foarte probabil ca și organele penale să se implice.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate