Grâul românesc este „furajer” la export şi „de cozonac” la import

An de an, o fantomă bântuie omenirea: spectrul mondial al foametei. Nici nu plecase bine, anul trecut... În România vestea este prinsă din zbor şi capătă proporţii naţionale  catastrofice. De fapt, producţia de cereale creşte din 2008 încoace, iar preţul la producător nu variază. Motivul pentru care este aruncată pe piaţă sperietoarea foametei şi minciuna cu calitatea slabă a grâului este cât se poate de mercantilă: odată etichetat ca „furajer”, grâul românesc poate fi exportat şi... reimportat ulterior, ca fiind de calitate superioară.

Un articol de Paul PÂRVU

Bineînţeles că tot acest comerţ se face doar pe hârtie, cu sprijinul Statului, care subvenţionează şi scuteşte de taxe toată această înşelăciune. Nici nu este nevoie de o mare bătaie de cap: în loc să facă analiza calităţii la cel puţin 40 de zile de la recoltare, „specialiştii” îl analizează a doua zi după ce l-au adunat de pe câmp şi îi dau certificatul de necorespunzător. Din acel moment începe marea escrocherie a grâului, în folosul triţilor, făniţilor, culiţilor şi tărâţilor, de ieri şi de azi.

Judeţul Constanţa - cultivat în proporţie de 97%

Din totalul de 562.000 de hectare, cât are ca teren agricol judeţul Constanţa, apte pentru culturi, adică „arabile”, sunt 484.000. Diferenţa dintre „agricol” şi „arabil” este constituită de păşuni naturale şi alte suprafeţe exploatabile altfel decât prin însămânţări. Este adevărat că din ultimul recensământ agricol al terenurilor a reieşit o neconcordanţă, faţă de datele oficiale de la Direcţia Agricolă, de circa 7.000 ha, datorată nedefinitivării actelor cadastrale în urma schimburilor şi altor mutări de competenţă administrativă între primării. Din cele 484.000 ha cultivabile, în toamna lui 2010 au fost înfiinţate culturi pe 220.000 ha: 118.000 cu grâu (faţă de 157.000 în 2010), 47.000 ha cu rapiţă (anul trecut: 89.000 ha), pe restul fiind însămânţate nutreţuri, legume de toamnă, în solar, sau alte plante tehnice. Este evident că se constată o scădere faţă de 2009 şi, mai ales, 2010, dar explicaţia ne fereşte de panică, pentru că ultimii doi ani agricoli au fost de vârf. Totul s-a datorat cunoscutei „legi Albu”, nr. 381/2007, prin care fostul director al Direcţiei Agricole Constanţa, ajuns secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a conceput şi promovat o schemă de ajutor financiar consistent pentru fermierii care au fost afectaţi de teribila secetă din 2007, când se ajunsese ca peste jumătate din pământul Dobrogei, incluzând şi judeţul Tulcea, să rămână nelucrată. Odată cu Legea 381 (despre care nu se ştie exact dacă este sau nu abrogată, cert este faptul că nu se mai aplică din 2009), Statul a intervenit decisiv, astfel că în 2008 doar 20% din suprafaţa arabilă a judeţului Constanţa mai era pârloagă, actualmente (2009, 2010 şi primăvara acestui an) ea reducându-se la sub 3%, ceea ce este chiar un record naţional. De fapt, la nivelul întregii ţări, datorită amintitului act normativ, cele 4,8 milioane ha necultivate din 2007 s-au redus, la sub un milion. Am făcut aceste precizări tocmai pentru a arăta că nu este vorba de nici o scădere a suprafeţei însămânţate şi, implicit, a producţiei, chiar dacă se înregistrează totuşi o mică diminuare a realizărilor la hectar, datorită unor calamităţi de mai mic impact, cum ar fi gerul din această iarnă, coroborat cu lipsa precipitaţiilor pluviale în toamnă şi a ninsorilor în perioada hibernală.

Producătorul întâmpină aceleaşi probleme de finanţare

Veştile pentru sezonul agricol 2011 sunt la fel de bune, dacă luăm în calcul estimările pentru însămânţările de primăvară. Directorul actual al Direcţiei Agricole a judeţului Constanţa, Paraschiva Bobe, ne-a prezentat următoarele date estimative, elaborate de instituţia pe care o conduce: 150.000 ha vor fi plantate cu floarea-soarelui, 20.300 ha cu orzoaică de primăvară, aproximativ 90.000 ha cu porumb, 15.000 ha cu plante de nutreţ de primăvară, 5.700 ha plante aromatice şi medicinale, 9.500 ha legume boabe şi 1.600 ha cu cartofi. La acestea se adaugă cele 36 ha de sere. În aceste condiţii, Paraschiva Bobe  ne-a declarat că: „Nu consider că există sau se poate previziona, pe termen scurt cel puţin, o criză alimentară. Din punctul de vedere al producţiei, situaţia este chiar mai bună decât în ultimii 2-3 ani, când totuşi creşterile au fost semnificative. Fermele sunt mai tehnologizate, suprafeţele cultivate au scăzut în toamnă, dar se recuperează în primăvară şi chiar se depăşeşte anul agricol trecut, sunt mai multe îngrăşăminte şi ierbicide, de o mai bună calitate, la dispoziţia acestora”. Este adevărat că multe din vechile probleme ale fermierilor se perpetuează: acciza la motorină rămâne foarte crescută: 50%, subvenţiile se dau post-factum, ceea ce îi împinge pe fermieri în braţele lacome ale bancherilor, care îi finanţează până la vinderea producţiei practic, cu dobânzi mari, situaţie care nu numai că nu le permite cultivatorilor să realizeze un profit, dar abia le acoperă cheltuielile de producţie.

Fermierii n-au mai crescut preţul grâului din 2008!

Cât despre aşa-zisa criză alimentară, nimic nou sub soarele românesc. Periodic, este pusă pe tapet, în special o „criză a grâului de panificaţie”. Nu este decât o imensă făcătură mediatică, lansată de cei interesaţi să importe şi, mai ales, să simuleze că importă grâu din lumea largă! În fapt, între 70-80% din grâul chipurile „importat” este de provenienţă... românească, „naturalizat” prin fel de fel de ţări, cu ajutorul unor acte vamale şi alte documente de tranzit şi contabile fictive. Mecanismul este, ca la orice escrocherie „de geniu”, relativ simplu (mai puţin, se pare, pentru organele abilitate şi responsabile ale Statului!). Se aruncă, mai întâi, prin presă sau de la tribuna Parlamentului, ori de la vârful diferitelor structuri specializate sau administrative ale Statului, “bomba” că (şi) anul agricol în curs este compromis, că nu-i grâu pentru pâine ş.a.m.d. Românul de rând, tradiţional frate cu codrul… de pâine, se panichează instantaneu şi scopul a fost, deja, pe jumătate atins. Imediat apare o iniţiativă la nivel înalt, Parlament şi/sau Guvern, prin care sunt stabilite cote mari la importurile de grâne, scutite de taxe vamale, ba chiar şi subvenţionate de stat. Totul în scopul nobil, nu-i aşa?..., de a asigura pâinea cea de toate zilele a cetăţeanului. Desigur, în nici un caz nu se umblă la limitele pentru exportul de cereale, pentru simplul fapt că grâul vândut în afară este considerat… “furajer”. Sau, în cel mai bun caz, de o calitate inferioară, improprie sau măcar nerecomandată procesului de panificaţie. Bineînţeles că şi subvenţiile, TVA-ul returnat şi toate celelalte facilităţi fiscale pentru export “curg” în continuare. Şi astfel, grâul declarat “furajer” în ţară, cumpărat pe nimica toată de la producător (preţul nu a trecut, în ultimii trei ani, de 0,42 RON pe kilogram, dar media este de 0,39 RON), dublat imediat la 0,8 RON pe kilogram, după primul achizitor en-gross, triplat deja la ieşirea din siloz şi… cvadruplat la poarta fabricii de panificaţie (în cazul în care ajunge acolo înainte de a fi “exportat” şi, apoi,… “importat”), este chipurile obiect de comerţ internaţional, cu felicitări, lăutari, facilităţi şi prime de export. Totul pe binecunoscuta şi atât de dragă nouă cântare: “Ce băieţi deştepţi şi şmecheri suntem noi, cum i-am păcălit iar pe fraieri şi le-am vândut gunoi la preţ de grâu”. De fapt, cerealele călătoresc doar pe hârtie, pentru că exact aceeaşi materie primă, chipurile “proastă”, este “importată”, fără să iasă un pas în afara graniţelor, la un preţ mult mai mare (diferenţa o acoperă tot grijuliul Stat), cu scutirile de taxe aferente. Că doar e naţiunea în pericol să n-aibă ce pune pe masă. În 2010, acest Stat, prin Guvernul “A… BOCalipsei” a plusat decisiv:  le-a decontat patrioţilor importatori o parte din preţul plătit, dintr-un buzunar într-altul, „off-shore”-ului din Turks & Caicos,de exemplu, care, de altfel,... le şi aparţinea! Astfel, Guvernul ne-a luat foamea de la gură, înfundându-ne-o cu un coltâc de grâu, „furajer” la export şi calitatea întâi la import...