Până la “Marele Cutremur”, CNE Cernavodă ne serveşte un “val”de tritiu Imprimare Email

Ancheta
Vineri, 01 Aprilie 2011 14:10

Fukushima, Cernobâl şi Hiroşima, oferta 3 în 1 de la Cenavodă?

Recentul accident nuclear din Japonia, care a pus întreaga lume pe jar vizavi de siguranţa folosirii energiei atomice în scopuri paşnice, naşte noi discuţii şi controverse. Dacă unele ţări europene au luat deja măsuri privind întărirea siguranţei în exploatare a centralelor nucleare active şi dezactivarea celor considerate ca „expirate” din punct de vedere al termenului de garanţie, în România, şi mai ales pentru români, subiectul „CNE Cernavodă”, rămâne un subiect tabu. Dacă ar face faţă, sau nu, unui cutremur de peste 7 grade pe scara Richter, centrala nucleară de la Cernavodă a intrat în vizorul experţilor străini din punctul de vedere al poluării mediului cu elemente radioactive rezultate în urma exploatării acestui tip de reactor CANDU – HWR, la care apa grea este folosită ca agent de răcire.

Un articol de Ştefan Doru COPOŢ

Un raport recent al Greenpeace, conceput de dr. Ian Fairlie (fost secretar în Guvernul Marii Britanii în cadrul Comitetului de Examinare a Riscurilor de Radiaţii a Emiţătorilor Interni – CERIE), document ţinut sub tăcere de mai bine de trei ani, scoate la iveală date alarmante pentru populaţia limitrofă zonei adiacente Centralei Nucleare de la Cernavodă. Raportul, denumit „Cernavoda: Enviroment Impact Analysis” (Cernavodă: Analiza Impactului asupra Mediului), examinează emisiile de tritium, de izotopi radioactivi de hidrogen, ale reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă şi explică de ce aceste scăpări, în atmosferă şi în Dunăre, sunt aşa de mari şi de ce vor creşte exponenţial odată cu „îmbătrânirea” reactoarelor.

Serviţi tritiu, vă rog!

Ce este tritiumul? Este un izotop radioactiv de hidrogen, un element uşor, cu perioada de înjumătăţire de 12,3 ani. Se descompune prin emisie de particule beta. Acestea din urmă au o energie maximă de 18,6 KeV (kiloelectroni volţi), au o rază de scurtă de câţiva centimetri în aer, 0,9 micrometri în apă şi aproximativ 0,6 micrometri în ţesuturi. Asta înseamnă că tritiumul nu este periculos extern, dar este un pericol de radiaţie intern atunci când este inhalat sau ingerat prin alimente, apă, sau absorbit prin piele. Tritiumul este cel mai comun şi important element emiţător de radionuclizi, care la nivel celular determină apariţia cancerului. Conform datelor menţionate în raportul lui Ian Farlie, reactoarele sunt de trei tipuri: HWR – Heavy Water Reactors (Reactoare cu Apă Grea, cum sunt şi cele CANDU de la Cernavodă), PWR- Presure Water Reactors (Reactoare cu Apă sub Presiune) şi BWR- Boyling Water Reactors (Reactoare cu Apă Fierbinte). Dintre toate aceste tipuri, reactorul HWR emite în mediul înconjurător cea mai mare cantitate de tritium, cu valori de două sau de trei ori mai mari decât celelalte două tipuri de reactoare.
Textul raportului cuprinde şi o recomandare pentru populaţia limitrofă zonei adiacente centralei. Gravidelor şi mamelor cu copii mici, li se recomandă mutarea din acea zonă, iar localnicilor li se sugerează să nu mai consume produse din propriile grădini. De asemenea, raportul lui Farlie specifică faptul că emisiile de  tritium în apa Dunării, prin deversarea „apei  calde” care vine de la Centrală şi se varsă în Dunăre, au fost folosite ca markere radioactive în cadrul unor studii hidrologice.

Riscul a fost conştientizat de autorităţile judeţene

La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa a fost înfiinţată Comisia pentru Evaluarea Riscului Nuclear în Regiunea Dobrogei. Din comisie fac parte: deputaţii şi senatorii Alexandru Mazăre, Mircea Banias, Puiu Haşotti, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu, Cristina Dumitrache, Zanfir Iorguş, Eduard Martin, Matei Brătianu, Manuela Mitrea, Maria Stavrositu, primarul din Cernavodă, Mariana Mircea, academicianul Traian Gomoiu, si consilierii judeţeni Laurenţiu Marin, Nicolae Buriac, Nicolae Peride, Victor Rădulescu şi Adrian Gheorghiţă. Comisia respectivă va analiza şi va solicita responsabililor de la Centrala Nucleară, date care să reflecte adevărata situaţie legată de starea, funcţionarea şi impactul asupra mediului şi a populaţiei a celor două reactoare de la Cernavodă.
Vizavi de problema actual legată de poluarea cu tritium, consilierul judeţean Laurenţiu Marin (foto), membru al comisiei amintite mai sus ne-a declarat:
“Emisiile de tritiu sunt o problemă foarte gravă (deşi s-a discutat puţin de ea), atât pentru Cernavodă, cât şi pentru localităţile aflate de-a lungul Canalului Dunăre Marea-Neagră, până la Constanţa, şi cele aflate de-a lungul Dunării, în aval de locul unde se deversează apa de răcire, care conţine concentraţii ridicate de tritium. Sunt studii care arată că nivelul de tritium din apă, aer, sol şi hrană au crescut de câteva zeci de ori. Ca să vă daţi seama, tritiumul e atât de periculos, încât se foloseşte la crearea bombei cu hidrogen, care e cu atât mai puternică, cu cât se adaugă mai mult tritium. Aceste emisii trebuiau reduse prin construirea unei instalaţii speciale care ar fi captat tot acest tritium, dar după cum se vede şi în presă şi ştiam şi noi, conducerea Centralei, adică aceiaşi 2-3 dinozauri care o conduc de la Revoluţie încoace, au sifonat profiturile Centralei în tot felul de achiziţii dubioase sau nefolositoare. Dacă instituţiile statului vor demonstra că a fost corupţie în aceste achiziţii, care pun toată România în pericol, aceşti oameni merită pedeapsa maximă prevăzută de lege. Neglijenţa sau incompetenţa lor (poate chiar corupţia!) poate duce la genocid, nu numai în România, dar şi în Europa.”

De regulă, poluatorul plăteşte. La CNE Cernavodă nu e valabil!

În orice stat democratic există o regulă respectată cu stricteţe: cine poluează, plăteşte.
Oraşele nucleare europene, adică localităţile în perimetrul cărora există centrale nucleare, beneficiază din partea acelor centrale de un sprijin financiar consistent, rezultat al taxelor de risc şi de poluare impuse de comunităţile locale. La noi, în România, nu se poate! Acelaşi consilier judeţean, membru al Comisiei pentru Evaluarea Riscului Nuclear în Regiunea Dobrogei, Laurenţiu Marin, ne-a declarat în legătură cu acest aspect următoarele: “ Centrala trebuie să plătească Taxa de Poluare şi Risc cerută de oraşul Cernavodă, taxă cu care s-ar rezolva problemele urgente, şi ştiu asta pentru că şi eu am contribuit la formularea acelui proiect de hotărâre, votat în unanimitate de consilierii locali. Trebuie să se găsească o soluţie şi pentru compensări anuale, pentru toţi locuitorii judeţului, aş spune eu. Deoarece 20-30% din energia electrică produsă de Centrală se pierde, pentru că nu o cumpără nimeni, şi nu văd de ce nu ar da o mică parte populaţiei ca şi compensatii. Mă gândesc chiar să fie gratuită pentru cetăţenii din Cernavodă şi localităţile de pe o rază de 10-12 km, şi la jumătate de preţ pentru ceilalţi locuitori ai judeţului. Decât să căpuşeze energia ieftină nişte firme care taie doar facturi, prefer să o primească cetăţenii judeţului. Şi spun aşa deoarece în cazul unei potenţiale evacuării, cetăţenii din Cernavodă şi cei ai judeţului ar pierde toată agoniseala lor de o viaţă - case, bunuri, tot... Aşa cum se întâmplă acum în Japonia se poate întampla şi la noi. Şi cine garantează că acest risc nu se poate produce într-o zi? Vi se pare prea mult dacă populaţia judeţului ar primi energie subvenţionată? Mie nu”.





 
ALTE ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ :

» Comunicat de presă - MECMA

Companiile Nuclearelectrica SA şi China Guangdong Nuclear Power Group au semnat, azi, la Beijing, acordul de confidenţialitate privind accesul companiei chineze la documentaţia proiectului privind construirea reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă. Ceremonia s-a desfăşurat la sediul Ambasadei României la Beijing, în prezenţa ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, şi a vicepreşedintelui companiei chineze, Zheng Dongshan. Documentul a fost semnat de directorul...

» Comunicat de presă - Cristina Dumitrache (PSD)

COMUNICAT DE PRESĂ In calitate de deputat al colegiului uninominal nr. 3 Constanta, ce are in componenta si orasul Cernavoda, deputatul PSD Cristina Dumitrache a initiat doua propuneri legislative care vizeaza buna functionare a CNE Cernavoda. Miercuri, 12 octombrie 2011, a fost supus la vot in plenul Camerei Deputatilor raportul de respingere al Comisiei economice Industrii si servicii de la Senat la propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.111/1996, privind...

» Comunicat de presă - Partidul Verde

Partidul Verde din România felicită Partidul Verde din Bulgaria pentru întârzierea amplasării de noi centrale nucleare lângă România Partidul Verde îi felicită pe colegii verzi din Bulgaria care au au reuşit să contribuie decisiv la amânarea cu 6 luni a deciziei statului bulgar de a aproba amplasarea unei noi centrale nucleare la Belene, la graniţa cu ţara noastră. Preşedintele executiv, Ovidiu Iane, apreciază că 'aceasta este o victorie a mişcării ecologiste la nivel...

» Sondaj de opinie, pentru a stabili cine intră în cursa pentru primărie, la Cernavodă

Cine va fi candidatul PDL la Cernavodă?Deşi mai au la dispoziţie aproape un an până la reîmpărţirea scaunelor de primari şi fotoliilor de parlamentari, partidele politice au intrat în febra campaniei şi au început să facă sondaje de opinie, pentru a verifica nivelul de popularitate şi gradul de încredere al electoratului, în posibilii candidaţi. Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au intrat în posesia unui astfel de sondaj, realizat de către Organizaţia locală PDL din oraşul...

» Prima sesiune de instruire a recenzorilor

Lun, 26 Sep 2011 Scris de Silvia-Carmen Constantinescu Prefectul Petre Ungureanu şi subprefectul Ioan Filip au participat astăzi la deschiderea primei sesiuni de instruire a recenzorilor care vor lucra pentru Recensământului Persoanelor şi Locuinţelor din judeţul Vâlcea.Cu această ocazie, prefectul a menţionat riguroasa selecţie la care au fost supuşi cei prezenţi, pentru ca această acţiune...

» Cadiu - Costache & Compania agită apele în Consiliul Local, pretinzând că sunt “vocea poporului”

“Echipa de zgomote” a opoziţiei reprezintă  toată populaţia din Cernavodă ?  La şedinţele în plen ale Consiliului Local al oraşului Cernavodă, de o bună bucată de vreme, atmosfera de lucru, normală, este doar un deziderat al primarului Mariana Mircea şi al consilierilor care suţin proiectele şi propunerile sale. Ceilalţi membri ai C.L. par să nu resimtă foarte acut nevoia de discuţii serioase, fără scandaluri şi ţipete, fără confruntări sterile sau...

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

COMUNICATE

CELE MAI CITITE ARTICOLE ALE ANULUI 2012