Menu
Prev Next

Polițistul care l-a băgat pe poarta din spate la IPJ pe Teodosie a devenit slujitorul Domnului!

Anul trecut, în luna octombrie, toată lumea privea cum pentru prima dată în istoria BOR un ierarh vine la sediul poliției pentru a semna în condică, fiind pus sub control judiciar. Dar, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, nu a venit ca orice inculpat, ci a intrat pe poarta din spate a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, ajutat fiind chiar de unul dintre polițiștii plătiți să se asigure că în curtea poliției nu intră persoane străine. Dar, pentru agentul Gheorghe Carmocan, IPS Teodosie nu era deloc o persoană străină.

Citeşte mai departe ...

Poliţistul boxer Gabriel Baciu, cercetat penal de Parchetul Hârşova

Prim-procurorul Dan Popa, în faţa unei dileme: prietenul sau legea?

În ediţiile precedente v-am prezentat cazul lui George Guraliuc, un adolescent din oraşul Hârşova care susţine că a fost bătut până la leşin de Gabriel Baciu, ofiţer al Poliţiei Criminale din localitate. Băiatul a primit mai multe palme, capace, pumni cap, în stomac şi piept, iar ultimul încasat în ureche a produs spargerea timpanului şi leşinul lui George care, în momentul bătăii (30 ianuarie a.c.), era minor.  Victima susţine că în tot timpul ciomăgelii, Marcel Iordan, comandantul secţiei, se plimba fără nici o grijă pe hol, ca şi cum ar fi ţinut de şase colegilor boxeri.
Un articol de Andreea PAVEL

Citeşte mai departe ...

Poliţia din Istria face campania electorală a PNL-ului

Iubirea interzisă dintre poliţistul Crînganu şi liberali

Odată cu detalierea şi publicarea “apucăturilor” inadmisibile ale şefului secţiei de poliţie din Istria, Ionel Crînganu, au mai ieşit la iveală alte câteva încălcări grave ale legii şi eticii, subacelaşi “autor”. Crînganu locuieşte într-un imobil aparţinând Poliţiei şi pretide că nu deţine nici o proprietate pe numele său.

Un articol de Andreea PAVEL, Ştefan Doru COPOŢ

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate