Menu

Mircea Banias: Primarul Vrabie e binevenit în Pro România. Ponta nu are nicio problemă Recomandat

Deputatul Mircea Banias a declarat în exclusivitate pentru ziarul Dezvăluiri că nu există niciun impediment pentru ca primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, să se alăture partidului Pro România. Banias a mai spus că a discutat acest subiect și cu Victor Ponta, care susține intrarea lui Vrabie în partid. Lămuririle au venit pe fondul unei dezbateri create pe acest subiect, în urma întrebărilor unor jurnaliști, care au evidențiat o dispută mai veche între Ponta și Vrabie, pe tema certificatelor verzi din energie. Mircea Banias a dezvăluit faptul că săptămâna viitoare, împreună cu deputatul Mircea Titus Dobre, recent intrat în Pro România, va avea o întâlnire cu Valentin Vrabie, pentru a discuta condițiile adeziunii primarului din Medgidia la partid.

“Valentin Vrabie și-a exprimat dorința de a veni alături de noi. Cu prilejul vizitei pe care am făcut-o împreună cu Daniel Constantin la Festivalul Dapix de la Medgidia, noi i-am făcut public domnului Vrabie o invitație să vină în rândurile Pro România și dânsul a acceptat. 

Evenimentul de lansare a partidului a amânat un pic lucrurile, dar săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu domnul Vrabie și cu domnul deputat Dobre, în care vom stabili condițiile în care putem să facem echipă și să lucrăm în continuare. Deci, din punctul meu de vedere, Valentin Vrabie este binevenit în Pro România. 

L-am întrebat pe Victor Ponta dacă are vreo problemă în legătură cu venirea domnului Vrabie în partid și mi-a spus că dimpotrivă, venirea unui primar de municipiu alături de noi nu poate fi decât un câștig pentru partid. În legătură cu declarațiile pe care le-a făcut la presă pe acest subiect, mi-a spus că a fost întrebat despre o dispută petrecută în urmă cu câțiva ani în legătură cu o hotărâre de guvern în ceea ce privește certificatele verzi obținute în urma producerii de energie eoliană a fost o chestiune care s-a lămurit.

La acel moment, Vrabie era primarul comunei Peștera, acum condițiile sunt cu totul diferite. De-a lungul vieții politice, fiecare politician are momente în care încearcă să își promoveze interesele comunității pe care prezintă, intrând uneori în conflict cu alți politicieni. Asta nu înseamnă că nu rămân în relații civilizate. Nu trebuie să fim cu toții de acord în orice chestiune, ca pe vremea lui Ceaușescu: De fapt, nici atunci nu eram de acord cu el, doar ne prefacem cu toții că suntem”, a declarat deputatul constănțean.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate