Menu

Un profesor și Decanul de la Teologie, suspectați de DNA pentru fraudarea unor examene! Recomandat

Procurorii DNA-Serviciul Teritorial Constanța-investighează modalitatea în care arhidiaconul Chiriluță Bogdan Florin a obținut postul de lector și apoi de conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța.
Conform unui răspuns oficial primit din partea DNA,”Chiriluță Bogdan-Florin este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declaraţii în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii”.
Procurorii au extins ancheta și asupra decanului Facultății de Teologie din perioada 2013-2015, preotul Moise Bogdan, pe care îl cercetează ”pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii.”

Concret, procurorii DNA au ”suspiciuni rezonabile” că Bogdan Chiriluță, ajutat de decanul Moise Bogdan, a obținut prin fraudă, în perioada 2013-2015, posturile de lector și conferențiar universitar. Astfel, UOC a fost prejudiciată cu suma de 115.000 lei echivalentul salariilor brute încasate nelegal în această perioadă de Chiriluță Bogdan.
În mai multe rânduri, publicația DEZVĂLUIRI a scris despre fraudarea examenului pentru obținerea postului de conferențiar universitar de către mâna dreaptă a Arhiepiscopului Teodosie, Bogdan Chiriluță. Demonstram la vremea respectivă că cel puțin una dintre cărțile care sunt trecute pe lista de lucrări științifice este un plagiat grosolan, fapt recunoscut și de Comisia de Etică a UOC prin aplicarea unui avertisment scris. Mai mult decât atât, pe lista de lucrări depusă la dosarul de examen de către Chiriluță apar mai multe titluri de articole care nu există în realitate.
Articolul integral îl puteți citi aici: http://www.dezvaluiri.ro/investigatii/investigatii/511572-hotie-la-teologie-pr-bogdan-chiriluta-mana-dreapta-a-inculpatului-teodosie-a-fraudat-examenul-de-conferentiar-universitar
La finalul lunii iulie, în baza unui raport al Comisiei de Etică a UOC, care constată încălcarea art. 27 lit.C din Codul de Etică și Deontologie Profesională de către conferențiarul Chiriluță Bogdan Florin, Consiliul de Administrație ia decizia desfacerii contractului de muncă a acestuia.
Art. 27 lit. C din cod spune: ”Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară: introducerea de informații false în solicitarea de granturi sau de finanțare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru posturi de cercetare-dezvoltare.”
Cu alte cuvinte, comisia a constatat că Bogdan Chiriluță a introdus informații false în dosarul său de candidatură la postul de lector și, apoi, la cel de conferențiar.
Cazul fostului conferențiar se poate extinde pe viitor și asupra numeroșilor doctori în teologie, și nu numai, care fie că au plagiat în lucrări, fie au susținut doctoratele cu încălcarea legii, prin biroul lui Teodosie (de exemplu), prejudiciind astfel statul român cu sume consistente de bani pe care respectivii îi obțin ca spor la salarii. Unii dintre aceștia, în baza unor doctorate ilegal obținute au ajuns asistenți sau lectori universitari.
Vom reveni cu o listă a unor astfel de cazuri de doctori în teologie care prejudiciază statul român.

Un articol de Călin GAVRILAȘ

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate