Menu

EXCLUSIV: Inculpatul Teodosie încalcă măsura controlului judiciar? Recomandat

Procurorii DNA au decis ieri ca IPS Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, să fie urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”. Totodată, au decis și luarea măsurii controlului judiciar în cazul său.

Un articol de Călin GAVRILAȘ, Mihai Răzvan ROTARU

Concret, conform comunicatului oficial al DNA, inculpatul Teodosie Petrescu trebuie „să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, să nu se apropie de ceilalți suspecți/inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia”.
Cu alte cuvinte, Teodosie nu se poate apropia și nu poate comunica cu Beca Stere, Malaxa Bogdan – Petrișor, Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian – Ioan și Ștefan Aurelian. Cu toate acestea, surse din Arhiepiscopie, ne-au confirmat că astăzi acolo au fost văzuți Malaxa Bogdan – Petrișor (individ care de ani buni nu mai călcase în instituție) și Ștefan Aurelian.
La ora 16.40, când programul angajaților Arhiepiscopiei Tomisului era terminat de 40 de minute, mașina lui Nadoleanu Gheorghe era parcată în fața Catedralei Arhiepiscopale, adică, la 50 de m de Palatul Arhiepiscopiei. Contactat telefonic, acesta ne-a confirmat că este la birou, că nu este treaba noastră ce face el acolo și că este singur în încăpere. Doar că, pe fundal se auzeau voci…
Așadar, să fie oare o întâmplare că, până la această oră, trei dintre inculpați au fost văzuți în clădirea în care era și Teodosie, cel care are interdicția de a se vedea cu aceștia? Să fie o întâmplare că Gheorghe Nadoleanu face „ore suplimentare” la birou? Sau e pur și simplu încălcarea de către episcop a măsurii impuse de către procurori? La toate aceste întrebări și fapte, cei de la DNA vor răspunde cu siguranță.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate