Menu

Taxa prin SMS la Fetești va fi desființată pentru că este încasată ilegal Recomandat

Sistemul de plată prin SMS a taxei de pod de la Fetești a fost lansat cu surle și trâmbițe astă primăvară, oficialii promițând eliminarea furturilor din sistem. În realitate, jaful continuă, cu două diferențe: nu se mai fură din încasările CNADNR, ci direct din buzunarul românilor; iar beneficiarii jafului sunt companiile telecom, care percep ilegal sume de 15-17 RON, față de tariful oficial de 13 RON. Conform legii, contractele cu aceste companii ar trebui reziliate imediat, iar serviciul de plată prin SMS – desființat.

Un articol de Răzvan PETRE

Taxa de 13 RON costă 17 RON

Conform legii, taxa de trecere a podului de la Cernavodă este de 13 RON. La stația de taxare, acesta este tariful perceput. La benzinăriile de pe traseu, tot 13 lei plătești, iar firma își reține, potrivit legii, un comision.
Deși practic îți ia la fel de mult timp sa schimbi 3 SMS-uri, cât îți ia să oprești la benzinărie și să achiți taxa, metoda de plată cu telefonul mobil beneficiază de o amplă publicitate: Mesaje ale autorităților, panouri de informare, articole de presă aproape zilnice, care laudă sistemul și îi numesc „înapoiați” pe cei care preferă plata directă.
În realitate, unul din motivele pentru care unii șoferi aleg stația de taxare este mult mai simplu – taxa plătită prin SMS deviază consistent de la tariful stabilit prin lege.
O tură pe site-urile celor patru operatori telecom principali ne dă o privire de ansamblu asupra acestei șmecherii corporatiste (cifrele sunt calculate la un curs de schimb de 4,41 RON/Euro):
Digi – 3,1 euro cu TVA inclus. Cu tot cu prețul SMS-urilor, se ajunge la 13,67 – 13,88 RON.
Vodafone – 2,6 euro fără TVA. Cu SMS și TVA incluse, se ajunge la 14,76 RON.
Orange – 2,7 euro fără TVA. Cu SMS și TVA incluse, se ajunge la 15,31 RON.
Telekom – 3,1 RON cu TVA. Cu SMS, se ajunge la 14,21 RON. (prețul SMS diferă de cel de la Digi)
Așa cum se vede, niciunul din operatori nu percepe fix 13 RON. Dar, scăzând costul SMS-urilor, prețurile se apropie de cifra magică.
Însă aceasta este teoria. În practică, prețurile sunt chiar mai mari. Unii operatori nu au actualizat tariful, cel perceput în realitate fiind mai mare. De asemenea, unii facturează doar cele două SMS-uri trimise (solicitarea serviciului și confirmarea), în timp ce alții le facturează și pe cele două primite de la operator.
Unul din cititorii unui articol despre sistemul de plată prin SMS, comentează, pe site-ul unui un ziar central și cu factura în față: „Plată taxă pod SMS Orange. Pentru 4 (patru) treceri 47.6 lei+TVA 24%= 59,024 lei/4 treceri =14.76 lei/traversare. Prețul nu era 13 lei? În plus în factură mai apare o sumă reprezentând Cerere servicii =1,76 lei +TVA = 2,18 lei adică încă 0,55 lei/trecere. Asta ar însemna că prețul total al unei treceri va fi de 15,31 lei” (n.r. - exact cât am calculat noi mai sus).
Un alt client nedumerit, al companiei Vodafone (unde tariful „oficial” este de 2,6 euro), declară: „Eu am plătit pe Vodafone. Primesc răspuns la SMS că mă costă 3.22EUR. Păi să calculăm: 3.22*1.24=4EUR (am adaugat TVA-ul), la un curs de 4.4RON/EUR înseamnă 17,6RON. Față de cei 13 RON plătibili la ghișeu înseamnă cu 35% mai mult.”

Miliarde de lei, doar din cursul leu/euro

Deși nu e declarat oficial nicăieri, se pare că marile companii de telecomunicații au aplicat, în calcularea taxei de pod, așa-numitul „comision de risc valutar”. Acest instrument inventat de bănci presupune plata unui comision în plus la credite, care ar trebui – chipurile! – să acopere riscul ca moneda în care e luat creditul să se devalorizeze. În realitate, băncile își fac bine calculele și rareori se ajunge ca devalorizarea să depăşească valoare comisionului, iar clienții suportă astfel un cost nu tocmai legal.
Ca să vedem cât le-a adus suprataxa de la Fetești companiilor telecom, trebuie să aruncăm un ochi la evoluția cursului de schimb. Cifrele de mai sus sunt calculate la un curs de 4,41 Ron/Euro, cât este în prezent. Însă, de la introducerea taxei, din aprilie și până în iulie 2015, cursul a scăzut rareori sub 4,45 RON/Euro, evoluând, în prima jumătate a sezonului estival, între 4,48 – 4,49 RON/Euro. (vezi foto, click pe foto pentru a mări)
Așa se face că, atunci când am început documentarea acestui articol, sumele percepute de companiile telecom la plata taxei de pod să fi fost chiar mai mari. DIGI și Telekom, care încasează 13,88, respectiv 14,21 RON acum, luau la începutul lui iulie 2015 17,36, respectiv 17,91 RON de fiecare trecere pe la bariere.

1 milion de euro, picați din cer

Conform statisticilor oficiale, până în 14 iunie, fuseseră achitate prin SMS peste 120.000 de treceri. În doar 15 zile, între 14 și 30 iunie, se ajunsese deja la 300.000 de treceri plătite prin SMS (o creștere de circa 400% față de perioada anterioară).
La 1 iulie, DIGI și Telecom luau 4,3, respectiv 4,9 RON în plus. La o medie de doar 3 lei în plus (față de cei 13 lei cât e legal trecerea), ajungem la peste 900.000 RON încasați la 1 iulie, în plus, ilegal și fără ca giganții telecom să miște un deget.
În acest ritm de creștere, și ținând seama de numărul mare de mașini care tranzitează podul la vârful sezonului estival, este extrem de probabil ca cifra raportată pentru 1 septembrie să depăşească 1,5 milioane de treceri (doar în weekend-ul 7-8 august CNADNR a numărat 70.000 de mașini în două zile). Până la sfârșitul anului, se ajunge lejer la 2 milioane de treceri, ceea ce, în condițiile în care cursul leu/euro rămâne neschimbat, aduce venituri de circa 1 milion de euro companiilor telecom, în plus față de taxa de 13 RON, încasată și virată statului.

Ilegal, dar nesancționat

În buna tradiție a legilor cu dedicație, Normele Metodologice de aplicare a tarifelor de trecere lasă o grămadă de portițe deschise pentru operatorii telecom.
Legea este foarte clară în privința taxei plătite în benzinării: „Sumele încasate de către aceştia ca tarif de trecere sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare şi nu pot fi depăşite prin aplicarea unor comisioane suplimentare.” (Ordinul 611/2015, Art. 3 alin. 4) Tot despre acestea ni se spune că vor încasa un comision din sumele încasate (dedus din banii statului, nu din buzunarul cetățeanului).
Când vine vorba de sistemul de plată prin SMS, lucrurile devin neclare. Operatorii SMS sunt exceptați de la prevederea de mai sus. Nu se spune dacă primesc sau nu comision, și li se permite să rețină costul SMS-urilor, care „nu este considerat comision suplimentar” și care e pasat direct în buzunarul cetățeanului. Deși nu sunt identificați direct, operatorilor telecom li se aplică însă prevederile alineatului imediat următor, care spune: „Încasarea de către distribuitori, ca tarif de trecere, a unor sume care depăşesc nivelul tarifelor stabilite prin legislaţia în vigoare (...) conduce la rezilierea imediată şi unilaterală de către CNADNR - S.A. a convenţiei încheiate, fără posibilitatea de încheiere a unei alte convenţii.” Bineînțeles, nu se spune nimic despre sumele încasate în plus – deci acestea nici nu se restituie, nici nu se confiscă. În plus, așa cum se vede, guvernul evită cu disperare să folosească în text cuvinte ca „ilegal”, „interzis”, „contravenție”, sau „infracțiune”.

Plata prin SMS ar trebui desființată

Se menționează în schimb doar un simulacru de sancțiune – „rezilierea imediată a convenției”. Cât de imediată este această reziliere, aflăm ceva mai jos: „CNADNR -S.A. va analiza anual rezultatele activităţii de încasare, în vederea prelungirii sau rezilierii convenţiilor încheiate”. Așadar, rezilierea asta „imediată” ar putea avea loc, cel mai „imediat”, prin mai 2016 – timp berechet pentru ca giganții telecom să își burdușească conturile cu milioane de euro încasate ilegal.
În ceea ce privește rezultatul „analizei efectuate de CNADNR”, noi vă oferim datele, iar dumneavoastră să judecați: Prețul a două SMS-uri, cu tot cu TVA, este de maxim 55 de bani. Deci orice sumă peste 13,55 RON este încasată ilegal. Aplicând legea, rezultă că toți operatorii telecom au încasat și încasează în continuare ilegal comisioane ascunse de 10% până la 40% din valoarea taxei.
Ceea ce, conform prevederilor citate mai sus, va duce la rezilierea imediată a contractului, fără ca aceste companii să mai aibă vreodată dreptul de a încheia o convenție similară. Cum Vodafone, Orange, Telekom și Digi asigură împreună peste 99% din serviciile de SMS din România, asta ar însemna, practic, desființarea plății prin SMS a taxei de pod de la Cernavodă. Ce credeți că va face CNADNR – va rezilia contractele cu giganții telecom? Sau se va face că plouă, așa cum procedează deja de luni bune?

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate