Îl punea la punct pe contraamiralul Anghelescu-„Paraipan” şi era spaima securiştilor şi a directoraşilor din Navrom şi SNC.

Acesta este omul: conduce această ţară ca de pe o punte de comandă. România este nava „lui” (sic!), pe care consideră că are sarcina să o ducă în portul de destinaţie, cu echipajul în stare perfectă de sănătate, cu drepturile materiale plătite la zi. Iar „carapacea” trebuie predată armatorului în stare... mai bună decât în momentul preluării. Preşedintele-jucător Traian Băsescu este, înainte de toate, un marinar! Şi nu unul oarecare, ci un Comandant-de-cursă-lungă (C.l.c.), de petrolier de mare tonaj, profesionist până în vârful... catargului şi scrupulos până în fundul santinei. Pe exterior, curăţa coca navei „Biruinţa”de depunerile de scoici cu ajutorul... ferocilor peştişori piranha (metodă absolut originală, păcat că n-a brevetat-o!), aranjându-şi câte un voiaj pe Amazon, spre terminalele petroliere din amontele deltei fluviului, cam o dată la şase luni! În interiorul vaporului „său” (sic!), nu încăpea nici o „pană”, în teaca din care îşi scotea sabia, când îi aborda, aproape... în sensul de luptă navală!, pe şefii din Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) NAVROM-Constanţa, sau pe securiştii şi „guşterii” de la flota militară, care căpuşau Marina CIVILĂ. Când era obligat să bage „Biruinţa” în şantier, trasa cu saulă de bandulă (frânghie lungă, de tractat parâmele la cheu-n.red.) accesul spre compartimentele cu lucrări, sudând tambuchiurile şi spiraiele (uşi şi panouri etanşe, la nave-n.red.) celorlaltor sectoare!     

Un articol de Paul PÂRVU, Ştefan Doru COPOŢ

Acesta este omul: conduce România ca de pe o punte de comandă. Este nava „lui” (sic!), pe care consideră că are sarcina să o ducă în portul de destinaţie, cu echipajul în stare perfectă de sănătate, cu drepturile materiale plătite la zi. Iar „carapacea” trebuie predată armatorului în stare... mai bună decât în momentul preluării. Preşedintele-jucător Traian Băsescu este, înainte de toate, un marinar! Şi nu unul oarecare, ci un Comandant-de-cursă-lungă (C.l.c.), de petrolier de mare tonaj, profesionist până în vârful... catargului şi scrupulos până în fundul santinei. Pe exterior, curăţa coca navei Biruinţa, de depunerile de scoici, cu ajutorul... ferocilor peştişori piranha (metodă absolut originală, păcat că n-a brevetat-o!), aranjându-şi câte un voiaj pe Amazon, spre terminalele petroliere din amontele deltei fluviului, cam o dată la şase luni! În interiorul vaporului „său” (sic!), nu încăpea nici o „pană”, în teaca din care îşi scotea sabia, când îi aborda, aproape... în sensul de luptă navală!, pe şefii din Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) NAVROM-Constanţa, sau pe securiştii şi „guşterii” de la flota militară, care căpuşau Marina Civilă. Când era obligat să bage Biruinţa în şantier, trasa... cu saulă de bandulă (frânghie lungă, de tractat parâmele la cheu-n.red.) accesul spre compartimentele cu lucrări, sudând tambuchiurile şi spiraiele (uşi şi panouri etanşe, la nave-n.red.) din celelalte sectoare!     

Comandantul Biruinţei n-avea „friguri galbene”, în faţa autorităţilor

Dacă într-un număr anterior am prezentat, în exclusivitate, Jurnalul de bord al petrolierului Biruinţa, în care C.l.c. Traian Băsescu nu numai că se revolta împotriva abuzurilor Securităţii din Portul Constanţa, comise pe nava “sa” (sic!), dar mai cerea şi… pedepsirea intruşilor cu epoleţi şi carnete de suporteri ai lui Dinamo, în această ediţie prezentăm, tot în premieră (cel puţin pentru publicul “larg”…), câteva dintre acţiunile sale în forţă, din anii premergători aşa-zisei “revoluţii”. Erau manifestări absolut originale, atipice pentru acele vremuri, când majoritatea ofiţerilor din Marina Civilă tremurau în faţa autorităţilor comuniste, fie ele organe ale Securităţii, politruci din IEFM Navrom, administraţiile Portului sau ale Şantierului Naval, “guşteri” militari puşi să conducă destinele navigaţiei şi exploatării portuare, eminamente civile, directoraşi şi alţi şefuleţi de tot felul, mulţi dintre toţi aceştia fiind nu numai incompetenţi şi leneşi, ci şi foarte periculoşi. Mai ales pentru cariera (şi chiar... libertatea!) unui foarte tânăr comandant, ambiţios până la exacerbare, cum era Traian Băsescu. Omul dovedea, încă de pe atunci, o personalitate vulcanică, care nu accepta nici o deviere de la „asieta dreaptă” pe care o fixa navei şi echipajului, ca şi propriei persoane, din punct de vedere profesional, cerând acelaşi lucru tuturor celor cu care intra în contact.

Civilul îi dădea ordine temutului contraamiral Anghelescu-„Paraipan”!

Cine nu a auzit, printre portuarii şi navigatorii activi în anii ’80, de celebrul şi foarte temutul contraamiral Anghelescu, poreclit, cu duioşie..., „Paraipan”. Îşi datora numele-renume nu doar asemănării fizice izbitoare cu regretatul Gheorghe Dinică, ci şi lipsei sale de omenie şi de scrupule, caracteristice (şi) personajului făcut celebru de îndrăgitul actor, în celebrele „filme cu legionari” ale lui Sergiu Nicolaescu. Acest militar comunist, obtuz, limitat şi extrem de crud, care avea (căci a decedat, acum câţiva ani; Dumnezeu să-l ierte, că... are pentru ce!) pe conştiinţă numeroase cariere ale subordonaţilor, militari şi civili, distruse cu cinism, a fost numit de Ceauşescu comandant (militar!) al Portului (civil...) Constanţa, în perioada 1986-89, când a ocupat şi funcţia de adjunct al ministrului... Transporturilor! Practic, era şeful  Departamentului Transporturilor Navale (DTN), adică „mai- marele” peste tot ce mişca în porturile şi pe navele româneşti. Atunci s-a „remarcat” în ochii Partidului (comunist), prin celebrul şi generatorul de tragedie ordin, din seara blestematei zile de 2 decembrie 1988, când s-a scufundat vrachierul Sadu, în apropierea Digului de Nord al Portului Constanţa: „Întâi salvaţi nava, abia apoi echipajul!” Naufragiaţii pluteau în apa rece ca gheaţa, după ce se aruncaseră în mare, de pe vaporul care se ducea la fund. Din cei 22 de oameni aflaţi la bord, 15 au pierit, fie striviţi de stabilopozii de care i-au izbit valurile, în plină furtună, fie din cauza hipotermiei provocată de prea îndelungata şedere în apă. După ce că a fost înduplecat cu greu să dea avizul de ieşire din Port a remorcherelor-salvatoare, ceea ce a micşorat substanţial şansele de supravieţuire ale naufragiaţilor, „Paraipan” a pus o fierătanie mai presus decât o viaţă de om... Motivaţia criminalului său comportament, care ar fi trebuit să-l aducă în faţa plutonului de execuţie pe monstrul cu epoleţi, imediat după ceea ce unii (încă mai) numesc „revoluţie”, a fost „pe linia” demenţei ceauşiste de... final de mandat, ca să folosim limbajul politic de azi: o găleată de motorină făcea mai mult decât un suflet de român!

Economie de resurse materiale şi risipă de vieţi...   

Acesta-i portretul moral al tartorului căruia junele comandant de cursă lungă,  Traian Băsescu, avea curajul, singular pe atunci, de a-i... da ordine! Pe Biruinţa, actualul Preşedinte dispunea de o staţie radiofonică performantă, cu acoperire mare, ceea ce i-a permis să-şi formeze obişnuinţa de a se asigura, încă din momentul intrării în Marea Marmara!, că avea liberă, la încărcare-descărcare, singura dană în care încăpea mastodontul său, ajuns în zilele noastre... rafinărie plutitoare, în ape internaţionale! Reamintim că Biruinţa şi Libertatea erau cele mai mari nave româneşti, dintr-o serie de patru, identice, „familie” rămasă îndoliată, după scufundarea criminală (întrutotul dovedită astăzi!), pusă la punct de „fraţii” sovietici, a „surorilor” gemene: Independenţa (lovită frontal, de un alt vapor, în Bosfor) şi Unirea (minată de scafandri, în largul coastei bulgăreşti). Revenind la sosirile triumfale ale lui Băsescu, acesta ordona, pur şi simplu, ca, în momentul în care urma să intre în Portul Constanţa, dana „sa”(sic!) să fie operaţională (dana 78-n.red.). Nu avea timp de pierdut, nici pentru navă, nici pentru echipajul aşteptat de neveste şi copii.
La un moment dat, orgoliosul „Paraipan” s-a simţit vexat de faptul că un civil îşi permite să dea ordine, şi încă prin staţie, tocmai de la Dardanele!, în...”garnizoana” condusă de el, cu o mână de fier. La un astfel de apel de-al lui Băsescu, în fonie radio, către autorităţile portuare, Anghelescu a început să-i zbiere că el este ditamai contraamiralul şi că el conduce Portul. Răspunsul pe care l-a primit a devenit legendă, şoptită cu prudenţă maximă, din om în om, în acele vremuri de teroare: ”Ce zici că eşti tu? Contraamiral? Noi n-avem contraamiral, la marina civilă! Tu eşti ce eşti la voi, la armată. N-am eu ce ordine să primesc de la tine. Fă bine şi eliberează-mi dana. Să nu dea dracul să nu o găsesc goală când vin!” Culmea este că atâta tupeu l-a pus pe gânduri pe „Paraipan”. Şi-a spus, probabil, că ăsta, comandantul Biruinţei, ori este nebun, ori are un „spate” teribil. Şi, din prudenţă, s-a... conformat ordinului civilului Băsescu, evitând, de atunci, să se mai ciocnească de sau cu el.

Unui şef din Navrom: ”Cine mama dracului te-a pus pe tine director, mă?”

Alt binecunoscut personaj, din lumea shippingului şi a Portului, în anii ’80, era şi potentul şef al departamentului care se ocupa cu reparaţiile navelor româneşti în porturi şi şantiere din străinătate, unul Chirana. Nu comentăm noi, acum, competenţa sa profesională, părerile fiind împărţite în această privinţă, dar consemnăm notorietatea faptului că acest post era mai râvnit chiar decât cel de... director general! Nu este greu, chiar şi pentru un om care nu ştie cam ce bănuţi plătea Navrom, pe atunci, pentru reparaţii, făcute efectiv sau... doar pe hârtie!, prin alte ţări, să bănuiască, măcar, de ce era atât de vânată această funcţie. În concluzie, Chirana nu era un fitecine, fără (mari) „proptele”, căci n-ar fi rezistat, altfel, atât de mult timp în funcţie, aproape cât directorul general Moise şi directorul tehnic Mihai Nicolae. Dar pentru tânărul Băsescu, ca şi în cazul lui „Paraipan”, nu conta cine-i cel care ajungea să-l supere.

Biruinţa făcea nişte reparaţii la Trieste şi erau probleme la o pompă de marfă, pentru recondiţionarea căreia ar fi fost foarte utilă documentaţia tehnică. Dar aceasta nu se găsea în setul de documente tehnice aflat la bord. Pentru a se asigura că o să o aibă, în caz de nevoie, în viitor, Băsescu a anunţat, prin radiogramă, la Navrom, că doreşte o copie a documentaţiei, care să-i fie pusă la dispoziţie imediat ce soseşte la Constanţa.Vine Biruinţa acasă şi primul lucru pe care-l face comandantul său este să se ducă, glonţ, la întreprindere, după hârtiile cerute. Acolo are „surpriza” să constate că... nu greşise drumul de întoarcere: era în Românica (şi încă „socialistă”!) şi lucrurile tot româneşte funcţionau.Adică, nimeni nu se sinchisise de cărţile lui tehnice, solicitate încă din Italia. Foc de supărat, ca astăzi pe Justiţie, Poliţie şi Opoziţie, Băsescu irumpe în biroul şefului departamentului responsabil, sigur că acesta îşi va cere scuze pentru indolenţa subordonaţilor şi va scoate din sertar hîrtiile pregătite, nu-i aşa?, din timp. Dezamăgire şi stupefacţie: directorul nu-i mai breaz decât funţionarii lui! Chirana se uită la tânărul comandant ca la felul paişpe, neînţelegând de unde atâta tupeu, la un marinar, să vină să-i ceară socoteală. Reacţia lui Băsescu: „Auzi, mă, cine mama dracului te-a pus pe tine în scaunul ăsta?!” Recunoaşteţi, fără doar şi poate, personajul...

Uşi sudate şi cărări desenate, pe vaporul aflat în SNC

De pomină, printre marinari şi portuari, în speţă navalişti, sunt şi întâmplările legate de prima reparaţie „de Registru”, pe doc uscat, a Biruinţei. Pentru că Băsescu îşi ţinea corabia „la-patru-ace”, alegându-şi cei mai buni profesionişti în echipaj, pe care îi punea şi la treabă, dar îi şi stimula corespunzător, bătând cu pumnul în masă la Navrom (a fost unul dintre promotorii sistemului „echipajului fix la navă”, foarte rar acceptând să dea OK-ul pentru transferuri de personal!), se tot amâna momentul urcării pe cavaleţii docului din SNC. Pentru a nu pierde voiaje („Prietenii ştiu de ce!...”), neexistând nici probleme tehnice, comandantul reuşise să nu intre în şantier la termen, aşa cum era făcută programarea de către autorităţile navale, în conformitate cu normele internaţionale, dar şi cu... nevoia de a-şi îndeplini planul şi de a-şi lua salariile (iar în cazul balenei Biruinţa era vorba şi de nişte prime barosane!). Când n-a mai putut să amâne intrarea în şantier, pentru revizia generală, Traian Băsescu a reuşit o altă performanţă, devenită, şi ea, folclor în Portul Constanţa. În primul rând, a sudat uşile (tambuchiuri şi spiraie), la compartimentele unde nu era plan de reparaţii, ca să nu umble şantieriştii teleleu pe vapor, cum se ştie că aveau obiceiul... A pus vardii (pază), din echipaj, pe fiecare sector, cu consemn clar, ca să nu  existe posibilitatea să se... „completeze” (cum se numea, nu-i aşa?, cu pudibonderie şi sfioşenie caracteristică, hoţia la români!). Muncitorilor de la Şantierul Naval Constanţa le-a făcut trasee, clar delimitate, întinzându-le, pe culoarele de acces, ... bandule, pe post de marcaj de deplasare pe navă. Mai rămânea să-i pună fiecărei echipe de „senecişti” şi câte un număr de traseu, ca la tramvaie. Pe urmă, i-a luat pe şefii meseriaşilor şi le-a arătat, în amănunt, ce au de făcut. Dacă aveau de desfăcut un şurubel, iar această operaţiune necesita 3,5 rotaţii ale filetului, păi... tot de 3,5 ori trebuia să fie (re)înşurubat. Nu de 3,4! Nici de 3,6 ori! ş.a.m.d. ...
După ce a făcut această organizare nemţească, în blânda ţară românească, omul a plecat în primul concediu din viaţa sa, cu familia, la munte. După trei săptămâni s-a întors şi a făcut recepţia lucrărilor, de... demontare şi montare. La loc! Nimic altceva!
Şi astfel, în glorioasa istorie a SNC-ului, a fost bifată şi prima „reparaţie” a Biruinţei, că tot... nu era nimic de remediat! Au fost şi nişte premiere. „Succesuri”, cum s-ar zice astăzi... Cel mai scurt şantier de Registru Naval, raportat la capacitate, de exemplu. Această realizare a dus şi la cele mai mari premieri „antedecembriste”, pentru cea mai mare depăşire a planului de reparaţii, raportată şi la cea mai mică cheltuială materială.

Metoda „Amazon”, de curăţare... ecologică a navei!

Nu ştim dacă  mai are timpul şi capacitatea (başca vigoarea, adică voinţa şi putirinţa!...) necesare pentru a-şi îndeplini obiectivul programatic, enunţat în 2004, când ne-a ordonat să trăim bine, dar noi nu l-am ascultat..., reiterat patru ani mai târziu. Este vorba de acela de a curăţa ţara de hoţi şi de căpuşe (economico-mafiote). Dar cunoaştem faptul că a găsit, când era (doar) marinar, metoda de a curăţa coca („carapacea” exterioară a navei), în porţiunea submersă, de scoici şi de melci, printr-o metodă absolut originală. Concret, pentru a nu mai urca vaporul pe doc uscat, periodic, în scopul îndepărtării nedoritelor „frâne hidrodinamice”, Băsescu a inventat aranjarea câte unui voiaj pe Amazon, cam o dată la un an, pentru... a hrăni peştişorii piranha, renumiţi pentru ferocitatea lor!!! Ne întrebăm, în naivitatea noastră, de ce, oare, nu a descoperit, comandantul navei... România, Amazonul pentru căpuşele acestei ţări? Căci piranha precum DNA, ANI etc nu par a avea prea multă poftă de mâncare...