„Morţii de gripă AH1N1” nu au murit de gripă AH1N1! Imprimare Email

Exclusiv
Luni, 15 Februarie 2010 13:36

Doar 7 din cele 121 de decese anunţate au fost confirmate de autopsie

Preocupat să justifice anunţurile panicarde despre pericolul reprezentat de gripa porcină, Ministerul Sănătăţii a reuşit, în cel mai pur spirit ceauşist, să depăşească planul la recolta de morţi. Întrucât bolnavii de gripă se încăpăţânau să trăiască, Ministerul a găsit un mecanism simplu, dar eficient, pentru a creşte numărul deceselor. Concret, toţi pacienţii care prezentaseră simptome de AH1N1, apoi muriseră, au fost declaraţi, la grămadă, „decedaţi de gripă porcină”, fără ca acest diagnostic să fie verificat.

Un articol de Răzvan PETRE



Răspunzând unei solicitări a ziarului DEZVĂLUIRI, oficialii Ministerului Sănătăţii ne-au declarat că, din cele 121 de decese anunţate public, numai în şapte cazuri au fost evidenţiate modificări patologice specifice gripei şi de natură a provoca decesul pacientului.
O analiză a evoluţiei numărului îmbolnăvirilor şi a numărului deceselor scoate în evidenţă o altă anomalie: Din primii 2600 de bolnavi, doar 5 decedaseră. După ce Ministerul Sănătăţii a scos pe piaţă vaccinul antigripal, acest vaccin fiind refuzat chiar şi de medici, morţii din statistici s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Majoritatea deceselor au fost înregistrare în perioada 20 decembrie – 15 ianuarie, perioadă în care s-au îmbolnăvit mai puţin de 1300 de români.

Loto 7 din 121

Având suspiciuni legate de numărul anunţat al deceselor cauzate de gripa porcină, Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice a adresat Ministerului Sănătăţii, la jumătatea lunii ianuarie, o solicitare de informaţii pe această temă. Iniţial, oficialii MS s-au ferit să răspundă la întrebările noastre, pretextând că informaţiile cerute sunt secrete. Confruntaţi cu o serie de adrese oficiale pe care le-am trimis, angajaţii Ministerului şi-au schimbat parţial punctul de vedere, oferindu-ne o parte din informaţiile cerute. Este vorba despre date statistice privind necropsiile efectuate în cazul pacienţilor morţi de gripă AH1N1.
Aşa cum reiese din datele ce ne-au fost oferite de Ministerul Sănătăţii, autopsierea cadavrelor pacienţilor ce sufereau de gripă porcină a fost făcută doar în 86 de cazuri, restul de până la 121 de persoane decedate (cifra comunicată oficial în data de 12 februarie) nefiind supuse acestei proceduri, la cererea membrilor familiei celor decedaţi. Întrebaţi în câte cazuri necropsia a confirmat gripa AH1N1 ca fiind principala cauză a decesului, oficialii Ministerului Sănătăţii ne-au declarat că, până în prezent, au primit de la Laboratorul de Anatomie Patologică din Spitalul Colentina doar 7 rezultate care evidenţiază modificări patologice la nivelul organelor, caracteristice gripei AH1N1 şi de natură a provoca decesul.

Oficialilor ministeriali le este ruşine să recunoască adevărul

Pe lângă întrebările referitoare la necropsii, în solicitarea adresată Ministerului Sănătăţii era pusă şi o întrebare simplă şi directă: Câte dintre decesele anunţate public ca fiind cauzate de gripa AH1N1, chiar au fost cauzate de gripa AH1N1? În mod normal, s-ar presupune că, de vreme ce Ministerul Sănătăţii a anunţat public că 121 de români au murit de gripă porcină, oamenii din Minister au certitudinea că această afecţiune a cauzat decesele în cauză. În acest caz, singurul răspuns posibil la întrebarea noastră ar fi trebuit să fie: „Toate!”
Ei bine, vă vine să credeţi, sau nu – Ministerul Sănătăţii nu are răspuns la această întrebare, la mai bine de o lună de când ea a fost formulată. Puşi a alege între a minţi, afirmând că toate decesele anunţate au fost cauzate de AH1N1, sau a spune adevărul – anume acela că nimeni nu ştie exact de ce au murit cei 121 de români pe care s-a lipit eticheta „ gripă porcină”, oficialii Ministerului au ales o cale de mijloc: De două ori le-am pus întrebarea „Ce i-a omorât pe cei 121 de români?”, de două ori ne-au răspuns „Toţi erau bolnavi”... .
Începând din data de 15 ianuarie, la o zi după ce adresasem solicitarea de informaţii, informările privind gripa porcină au încetat să mai apară pe site-ul Ministerului Sănătăţii, deşi pandemia nu se terminase.

Algoritmul unei dezinformări

O altă informaţie pe care oficialii Ministerul Sănătăţii ne-au furnizat-o, după ce i-am acuzat de încălcarea legii, este cea privitoare la modul în care s-a stabilit cine a murit de gripă porcină, şi cine nu. Extraordinara procedură internă, aşa de sofisticată şi de ingenioasă, încât Ministerul Sănătăţii o trecuse, iniţial, la „informaţii clasificate”, este, de fapt, o şmecherie pur românească: Ca să nu se mai încurce cu analize de laborator, necropsii solicitante şi alte asemenea, Ministerul Sănătăţii a declarat ca fiind moartă de gripă AH1N1 orice persoană decedată, care prezentase anterior, sau post-mortem, semnele bolii. În răspunsul Ministerului scrie, negru pe alb, că „persoanele internate cu afecţiuni respiratorii şi ulterior decedate au fost clasificate ca decese de gripă AH1N1, în urma unui rezultat pozitiv emis de Intitutul Cantacuzino”, indiferent de cauza declarată a morţii.

Dezinformarea, vizibilă în statistici

Primele cazuri de gripă porcină au fost semnalate în România în vara anului trecut. În toamnă, existau deja focare epidemice la Bucureşti, Botoşani şi în alte oraşe. Cu toate acestea, cele „minim 20.000 de decese” cu care ne speriase Adrian Streinu Cercel întârziau să se materializeze. Până la jumătatea sezonului de gripă se înregistraseră peste 3500 de îmbolnăviri, dar numai 5 decese. La următoarele 3500 de îmbolnăviri, numărul deceselor creşte nu o dată, nu de două ori ci de... 23 de ori, înregistrându-se încă 116 cazuri. Practic, începând cu luna decembrie, numărul morţilor (înregistraţi după metoda dubioasă prezentată mai sus) evoluează în progresie geometrică.
Pornind din momentul în care Ministerul Sănătăţii a fost pus în faţa unor acuzaţii referitoare la vaccinul antigripal, statisticile au luat-o razna. Mai mult de jumătate dintre decese anunţate s-au produs într-un interval de 25 de zile. Moartea lui Toni Tecuceanu şi cohortele de morţi cu care Ministerul Sănătăţii îşi justifica activitatea au determinat câteva sute de mii de români să se vaccineze, în doar câteva zile.

 
ALTE ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ :

» „SMURD-ul privat al medicului Arafat” strânge bani în numele Statului

La apogeul scandalului pe tema Legii Sănătăţii, Traian Băsescu a declarat că, în România există două SMURD: Serviciul public, aflat în subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şi Fundaţia pentru SMURD – ONG aflat în subordinea medicului Raed Arafat. Cum această declaraţie nu a trezit atenţia presei centrale, ziariştii DEZVĂLUIRI au decis să aprofundeze subiectul.Astfel, am aflat că Fundaţia pentru SMURD (FpS), condusă de medicul Arafat, strânge sume...

» Învinşi de Securitatea înfrântă

Ceauşescu avea un clişeu. Pentru toate relele atribuite manifestanţilor din decembrie 1989, el dădea vina pe „agenturili străine”. Izolat de realitate, din cauza lingăilor care îi spuneau că poporul îl iubeşte ca pe un zeu, şi izolat de limba română, din cauza limbajului de lemn al cuvântărilor solemne, Nea Nicu dădea vina pe forţele externe, care întorceau oamenii simpli împotriva Sistemului. Absconse şi abstracte, malefice, omnipotente şi omniprezente, acestea...

» Legea transporturilor, sau legea contravenţiilor?

România, ţara amenzilorRomânii riscă să primească o amendă pentru orice fac. Chiar dacă stăm încuiaţi în casă, chiar dacă ieşim pe stradă la o plimbare, chiar şi când deschidem gura putem fi amendaţi pentru o sumedenie de lucruri. Dictonul care spune că „necunoaşterea legii nu este o scuză” a devenit o regulă de bază a democraţiei româneşti. Practic, legile au devenit atât de stufoase, încât este imposibil să le cunoşti şi la fel de imposibil să le...

» Comisia solicită interzicerea pe teritoriul Uniunii Europene a mefedronei, drog similar cu ecstasy

Bruxelles, 20 octombrie 2010 Comisia Europeană a solicitat astăzi interzicerea unui drog periculos, similar cu ecstasy, care este încă legal în 12 țări UE. Aceasta a solicitat statelor membre să oprească răspândirea liberă a drogului numit mefedronă pe teritoriul UE, prin impunerea unor măsuri de control asupra acestuia. Mefedrona este deja ilegală în 15 țări UE. Acest drog este asociat morții a cel puțin 37 de persoane în Regatul Unit și Irlanda. „Mefedrona...

» Cauciucurile de iarnă – necesitate reală, sau escrocherie?

De la 1 noiembrie întră în vigoare noile prevederi incluse în Codul Rutier, privind cauciucurile de iarnă. Concomitent, buletinele de știri și minutele de publicitate de la radio și TV se umplu de reportaje și de reclame, toate menite să ne convingă că viața noastră ar fi imposibilă fără anvelopele de iarnă. Cu toate acestea, multe lucruri rămân nespuse despre aceste accesorii auto. Pe lista lucrurilor omise se regăsesc: motivația reală a introducerii acestei măsuri,...

» Comunicat de presă - PÎCCJ

COMUNICAT Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, preluarea a două cauze privind decesul unor nou-născuţi, având în vedere complexitatea cauzelor şi deficitul de personal...

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

COMUNICATE

CELE MAI CITITE ARTICOLE ALE ANULUI 2012