Exclusiv
Preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, despre plecarea primarilor PDL, la liberali: Imprimare Email

Exclusiv
Vineri, 11 Mai 2012 12:41

"I se va îndeplini visul lui Băsescu. Împreună cu primarii vom consolida aripa dreptei"


Sfârşitul lunii aprilie a adus cu sine o schimbare majoră în viaţa politică de la malul mării. Cinci primari democrat-liberali au părăsit partidul din partea căruia au candidat în 2008, alegând să devină candidaţii PNL, în 2012. Cu doar 10 zile înaintea startului campaniei electorale, primarii au lăsat „descoperit” Partidul Democrat-Liberal în cinci localităţi şi au readus zâmbetul şi optimismul pe buzele liberalilor din conducerea constănţeană. Plecarea celor cinci edili a zgâlţâit puternic PDL, mai ales din cauza faptului că, datorită popularităţii şi notorietăţii din sondaje, dar şi a faptului că electoratul pare să fie mulţumit de ei, aceştia vor obţine cu siguranţă voturile necesare pentru un nou mandat. Consideraţi de unii trădători, sau de alţii „băieţi deştepţi”, trecerea primarilor de la PDL, la PNL a adus un plus important liberalilor constănţeni, şi a zdrunciat semnificativ PDL, având în vedere că cei din urmă au mai rămas cu doar şapte primari în funcţie. Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au stat de vorbă atât cu Preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, cât şi cu noii primari liberali: Mugur Mitrana (23 August), Florin Mitroi (Valu lui Traian), Traian Cristea (Costineşti), Viorel Bălan (Nicolae Bălcescu) şi Gheorghe Moldovan (Albeşti). Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL a vorbi despre o „consolidare a aripei drepte”, în timp ce primarii fie au vorbit despre „cea mai grea decizie”, fie despre „un vis împlinit”, ori despre „decizia în interesul localnicilor”.

Un articol de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE

 
Managementul defectuos duce INDITEX pe buza prăpastiei Imprimare Email
Exclusiv
Joi, 26 Aprilie 2012 12:09

ZARA vrea să acopere pierderile din furturi cu banii angajaţilor.

Managementul, furturile şi pierderile dau dureri de cap grupului spaniol INDITEX, proprietarul lanţului ZARA. În urmă cu numai 10 luni, pe data de 25 Iulie 2011, Ziarul Financiar anunţa faptul că “INDITEX îşi ia şef de la parfumeriile Douglas” aluzie la Paul Cuza, ce ocupase anterior poziţia de director general la societatea Parfumerie Douglas SRL - Bucureşti. În prezent, grupul INDITEX execută modificări salariale şi structurale fără precedent, pe care echipa managerială de la Bucureşti se fereşte să le explice.
Problema furturilor de haine este un fenomen cunoscut, mai ales când vine vorba de mărci scumpe precum ZARA sau Massimo Dutti. Fenomenul a fost recunoscut public chiar de conducerea grupului INDITEX România, încă de acum doi ani. Îngrijorat probabil de acest flagel, Mihai Cioltea, directorul de dezvoltare al grupului, numit de presă şi “Omul Zara”, declara în 2010 pentru site-ul economic InCont următoarele: “Se fură enorm de mult. Numai pentru magazinele din Bucureşti avem câte 10 cazuri de furt pe zi pe care le depistăm şi, în funcţie de gravitate, anunţăm poliţia”.

Un articol de Laura POPESCU


 
Bunicii celor de la Chevron ştiau încă de acum 80 de ani unde se află resursele de gaz româneşti Imprimare Email
Exclusiv
Miercuri, 04 Aprilie 2012 12:40

Localizarea actuală a zăcămintelor de gaze de şist ale României erau cunoscute încă din anii 1930

Enciclopedia României, editată în perioada domniei regelui Carol al II lea, arată că bogăţiile subsolului ţării noastre erau bine şi minuţios localizate, această activitate de prospectare şi cercetare geologică fiind efectuată de cercetători unguri şi nemţi. Printre zonele bogate în zăcăminte de aur, argint, fier, cărbune, petrol şi alte astfel de resurse minerale, în această carte document am descoperit şi menţiuni legate de gazele de şist şi o hartă în care figurează zonele din Dobrogea şi din ţară, acolo unde , azi, compania americană Chevron intenţionează să exploateze aceste resurse. Acest fapt denotă că procedeul obţinerii gazului metan din rocile de şist era cunoscut şi aplicat ( ce-i drept, foarte restrâns) încă de acum 80 de ani. Totodată, cei care au efectuat aceste investigaţii geologice au fost, aşa cum am spus şi la început, unguri şi nemţi. Cercetătorii unguri au prospectat mai ales zonele din  Transilvania, iar cei nemţi zonele din subcarpaţii orientali, cei de curbură, Moldova şi Dobrogea (minele de cupru din Dobrogea, în special cele de la Altîntepe şi Iulia (Tulcea), au fost prospectate şi la un moment dat exploatate de nemţi).

Un articol de Ştefan Doru COPOŢ


 
„SMURD-ul privat al medicului Arafat” strânge bani în numele Statului Imprimare Email
Exclusiv
Luni, 23 Ianuarie 2012 13:53

La apogeul scandalului pe tema Legii Sănătăţii, Traian Băsescu a declarat că, în România există două SMURD: Serviciul public, aflat în subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şi Fundaţia pentru SMURD – ONG aflat în subordinea medicului Raed Arafat. Cum această declaraţie nu a trezit atenţia presei centrale, ziariştii DEZVĂLUIRI au decis să aprofundeze subiectul.
Astfel, am aflat că Fundaţia pentru SMURD (FpS), condusă de medicul Arafat, strânge sume impresionante de bani, cu scopul de a le investi în dotarea şi perfecţionarea sistemului de urgenţă din România. Pentru aceasta, Fundaţia se foloseşte din plin de denumirea şi de imaginea serviciului public SMURD, ca şi de însemne ale Statului român. Banii obţinuţi astfel sunt direcţionaţi către diverse proiecte destinate SMURD, după cum decide Fundaţia, iar nu Statul. Sau, dacă ne luăm după cifrele puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor,  FpS distribuie doar o parte din bani, sume consistente rămânând în conturile Fundaţiei. Pe baza acestor cifre, dar şi a raportului de activitate pe 2010-2011, FpS ar fi trebuit să dispună, la jumătatea anului trecut, de circa 120 de miliarde de lei vechi – sume colectate în cursul ultimilor cinci ani, dar nedistribuite către proiecte. Această cifră este contestată de către reprezentanţii Fundaţiei.

Un articol de Răzvan PETRE

 
Maritimo - eşec pe linie, încă din ziua lansării Imprimare Email
Exclusiv
Luni, 28 Noiembrie 2011 10:54

În pregătirea deschiderii celui mai nou proiect comercial din Constanţa, grupul austriac Immofinanz, proprietar al Maritimo Shopping Center, a avut grijă din timp să subcontracteze majoritatea lucrărilor de construcţii şi prestări servicii unor firme din categoria “agreate”, pe criterii necunoscute publicului larg. Din păcate însă, această strategie s-a dovedit generatoare de pagube, imaginea noului mall fiind direct afectată încă din ziua deschiderii.

Un articol de Laura POPESCU

 
Yoghinii au organizat “Săptămâna arhanghelilor” porno la Constanţa! Imprimare Email
Exclusiv
Marţi, 15 Noiembrie 2011 11:08

La evenimente au participat copii, alături de actori din filmele erotice marca MISA

Yoghinii de la MISA au organizat şi în această toamnă deja tradiţionala manifestare “Săptămâna arhanghelilor”, un spectacol grotesc care a cuprins conferinţe, piese de teatru şi… îmbrăţişări stradale.
La manifestările de la Constanţa, ce au avut loc la Clubul Portul şi în zonele pietonale din centrul oraşului, au fost prezenţi mai mulţi membri de seamă ai Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, unii dintre ei actori în producţii pornografice, alţii în spectacolele erotice marca MISA, dar şi copii de diverse vârste.
Vă prezentăm în continuare capturi foto din filmul de prezentare al evenimentului (realizat cu imagini din ediţia de anul trecut), în paralel cu fotografii din producţiile pentru adulţi, unde puteţi compara personajele.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 
Yoghinii lui Bivolaru îşi construiesc cuibuşor de nebunii la Constanţa Imprimare Email
Exclusiv
Luni, 26 Septembrie 2011 16:00

Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au descoperit ashramul de pe strada 1 Mai Vechi din Constanţa. Informaţia apare pe contul de Facebook al unui medic, pe nume Bogdan Oancea, ce pare a fi responsabil de lucrări. Proiectul este intitulat “Săli de yoga” şi se constituie dintr-o clădire cu parter şi trei etaje, cu o amprentă la sol de câteva sute de metri pătraţi.
Între fotografiile de pe Facebook, care prezintă diferitele stadii ale construcţiei, se află şi una în care mai multe “îngeriţe”, pozează în groapa pentru fundaţie. Fetele sunt, mai mult ca sigur, participante la deja cunoscuta “Săptămână a îngerilor”, organizată de “misani” în toată ţara (un spectacol grotesc, în care fete îmbrăcate în îngeri oferă îmbrăţişări pe stradă).  
Am constatat la faţa locului, pe strada 1 Mai Vechi, că imobilul este aproape gata. Între cei care îi supravegheau pe muncitori l-am recunoscut chiar pe medicul Oancea şi l-am întrebat despre construcţie. Nu a ezitat să ne îmbrobodească:
“Construim un bloc de apartamente... Din păcate panoul cu datele tehnice ale construcţiei a căzut ieri. Mâine îl punem la loc”.

 
Schitul ilegal de la Peştera Liliecilor Imprimare Email
Exclusiv
Vineri, 26 August 2011 16:43

Arhiepiscopia Tomisului construieşte fără autorizaţie pe trei rezervaţii naturale şi două situri arheologice.

Zvonul, ca o adiere fierbinte de vară, că Arhiepiscopia Tomisului construiește un schit în Rezervația naturală de la Gura Dobrogei, ne-a făcut să urcăm grabnic în mașină și să dăm o tură în zonă. Am găsit locul așa cum îl știam, cu ziduri bătrâne de piatră, năpădite de pădure, ca o cetate din povești, cu peșteri misterioase, în care oamenii cavernelor și, ulterior, alte populații și-au căutat adăpost.

Păduricea de la poalele masivului în care apele au săpat Peștera Liliecilor ascunde foarte bine construcția schitului, la care doi băieți lucrează de zor. Au ridicat deja o clădire. Un călugăr și o călugăriță supraveghează lucrările, de la umbra unui copac, lângă fosta pompă de apă a localității Târgușor. Și-au amenajat spații de dormit și chiar o cabină de duș.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

 
Comandantul Traian Băsescu a inventat curăţarea navei, gratis şi ecologic, cu…piranha, pe Amazon! Imprimare Email
Exclusiv
Joi, 04 August 2011 12:29

Îl punea la punct pe contraamiralul Anghelescu-„Paraipan” şi era spaima securiştilor şi a directoraşilor din Navrom şi SNC.

Acesta este omul: conduce această ţară ca de pe o punte de comandă. România este nava „lui” (sic!), pe care consideră că are sarcina să o ducă în portul de destinaţie, cu echipajul în stare perfectă de sănătate, cu drepturile materiale plătite la zi. Iar „carapacea” trebuie predată armatorului în stare... mai bună decât în momentul preluării. Preşedintele-jucător Traian Băsescu este, înainte de toate, un marinar! Şi nu unul oarecare, ci un Comandant-de-cursă-lungă (C.l.c.), de petrolier de mare tonaj, profesionist până în vârful... catargului şi scrupulos până în fundul santinei. Pe exterior, curăţa coca navei „Biruinţa”de depunerile de scoici cu ajutorul... ferocilor peştişori piranha (metodă absolut originală, păcat că n-a brevetat-o!), aranjându-şi câte un voiaj pe Amazon, spre terminalele petroliere din amontele deltei fluviului, cam o dată la şase luni! În interiorul vaporului „său” (sic!), nu încăpea nici o „pană”, în teaca din care îşi scotea sabia, când îi aborda, aproape... în sensul de luptă navală!, pe şefii din Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) NAVROM-Constanţa, sau pe securiştii şi „guşterii” de la flota militară, care căpuşau Marina CIVILĂ. Când era obligat să bage „Biruinţa” în şantier, trasa cu saulă de bandulă (frânghie lungă, de tractat parâmele la cheu-n.red.) accesul spre compartimentele cu lucrări, sudând tambuchiurile şi spiraiele (uşi şi panouri etanşe, la nave-n.red.) celorlaltor sectoare!     

Un articol de Paul PÂRVU, Ştefan Doru COPOŢ

 
Misterul naufragiului navei Medy şi al morţii scafandrilor este amplificat de Ministerul Transporturilor Imprimare Email
Exclusiv
Marţi, 12 Iulie 2011 11:35

Se caută un ţap ispăşitor?

Pe 1 septembrie 2010, din dana 116, operată de Romtrans- Schenker în Portul Constanţa Sud-Agigea (Zona Liberă), în jurul orei unu noaptea, pleca în voiaj nava Medy, sub pavilion Turcia, încărcată cu 3.247,41 tone de fier vechi. Comandantul, pe nume Turk Gurol, avea în echipaj 17 marinari. Vaporul a părăsit portul având toate formalităţile necesare încheiate, cu autorităţile române (Căpitănie, Poliţie de Frontieră şi Vamă), iar din punctul de vedere al relaţiilor comerciale avizul de plecare a fost dat şi de cei responsabili conform contractelor cu proprietarul, armatorul şi navlositorul:  procedurile de draft-survey. Din momentul plecării navei de la cheu, un şir aproape neverosimil de încălcări ale regulamentelor navale şi de eludari ale... unor norme de navigaţie, pe care numai un novice sau un rău intenţionat le-ar fi ignorat, au condus la scufundarea navei, la orele prânzului, iar o săptămână mai târziu, la moartea a doi scafandri. Despre scufundarea navei Medy s-a scris, pe larg!, în publicaţia noastră, DEZVĂLUIRI. Am fost singurii care au arătat, pe baza unor mărturii inedite, ale unor martori oculari, că nava a plecat puternic „bandată” (înclinată într-un bord), de la dana de încărcare, exprimându-ne îndreptăţita suspiciune că ar fi vorba despre o acţiune premeditată, în vederea scufundării navei şi, ulterior, încasării asigurării atât pentru marfă, cât şi pentru navă.

Un articol de Paul PÂRVU, Ştefan Doru COPOŢ

 


Pagina 1 din 21

COMUNICATE

CELE MAI CITITE ARTICOLE ALE ANULUI 2012