Comisia Europeană

EXCLUSIV: Afaceri dubioase cu dirijori străini la Teatrul de Operă și Balet din Constanța! (I)

Deși în mai toate interviurile acordate, managerul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța (TNOB), Daniela Vlădescu, se plânge de subfinanțarea instituției și de salariile mici pe care angajații le iau, se pare că există și persoane care o duc bine făcând afaceri cu Opera. Iar banii pot veni ușor de la dirijori străini aflați în căutare de spectacole, ce sunt dispuși să dea mii de euro doar pentru a dirija la Constanța. Bineînțeles, în conturile instituției intră doar o mică parte din acești bani, iar restul se pierd în negura declarațiilor contradictorii.

Filiera dirijorilor: MII de EURO plătiți, 3500 de LEI încasați de TNOB!

Împătimiții spectacolelor de operă sau balet au putut observa în ultimii ani că pe scena TNOB urcă din ce în ce mai des artiști din străinătate. Departe de a fi nume consacrate internațional, majoritatea acestora sunt aduși de conducerea Operei „din mai multe motive: cointeresarea publicului sau lipsa unui personal artistic angajat, îndeajuns de numeros. Noi o facem din cele două motive la un loc”, ne-a declarat Daniela Vlădescu. Desigur, acești dirijori „invitați” (după cum spune managerul) primesc din parte instituției onorarii pe măsura performanței.
Însă, puțină lume știe că mai este o categorie de dirijori care urcă pe scena TNOB: cei care plătesc pentru a dirija. Iar sumele pe care aceștia le achită, conform surselor noastre din interiorul instituției, nu sunt deloc de neglijat dacă ținem cont de faptul că performanțele lor artistice sunt aproape nule. De la 1600 la 2-3000 de euro scoate din buzunar un dirijor care vrea sa-și treacă în CV faptul că a prestat și el pe o scenă (în această sumă nu este inclusă deplasarea și cazarea dirijorului). Iar banii nu intră direct în conturile Operei, intră în buzunarele sau conturile Asociației Thalassa Film & Music, condusă de Remus Munteanu, nimeni altul decât soţul fostului manager al Teatrului de Operă şi Balet, Ana Maria Munteanu! TNOB primește o mică parte din acești bani (3-4 mii de lei) deși tot spectacolul este suportat din banii instituției (bani publici). Remus Munteanu, președintele Asociației Thalassa, susține că „suma pe care o plătește un dirijor acoperă plata la teatru – achitarea unei rețete de spectacol – + 15 – 20 % pentru asociație (cheltuieli de funcționare)”. Cu alte cuvinte, ne spune Remus Munteanu, dacă un dirijor străin achită, de exemplu, 2000 de euro Asociației Thalassa sau direct șefului acesteia, TNOB primește 80% din sumă, adică 1600 de euro. Doar că, sursele noastre, ne-au declarat că Opera constănțeană primește în jur de 3500 de lei pentru un spectacol dirijat de un străin adus pe această filieră. Restul banilor se pierd în declarațiile contradictorii ale lui Munteanu și ale managerului TNOB, Daniela Vlădescu.
Dacă inițial, managerul Operei a declarat că nu știe nimic despre faptul că Remus Munteanu le cere bani dirijorilor străini care vin la Constanța, treptat, Daniela Vlădescu și-a recăpătat memoria și a declarat că e treaba dânsului ce face. Da, numai că această „treabă” nu s-ar putea face fără „sprijinul” instituției publice de cultură a Constanței. „Misiunea instituției noastre este aceea de a prezenta spectacole de operă, operetă, balet, concerte simfonice și de a face venituri proprii din vânzarea acestor produse artistice prin vânzare de bilete sau prin contracte de prestări servicii artistice”, ne-a declarat doamna Vlădescu.

Asociația Thalassa – servicii de impresariat artistic prestate ilegal?

Deși instituția publică ar trebui să fie foarte atentă cu cine încheie orice fel de contract de „prestări servicii artistice”, se pare că în acest caz nu este deloc așa. Conform legii „impresariatul artistic este activitatea prin care o persoană fizică sau juridică de drept public ori de drept privat, denumită impresar, acţionează în numele şi pe seama unei instituţii sau companii de spectacole şi/sau concerte ori, după caz, a unui artist interpret sau executant, în vederea identificării şi materializării posibilităţilor de exploatare a unei producţii sau prestaţii artistice” (art.3, lit.K din O.G. 21/31 ianuarie 2007). Adică, exact ceea ce prestează Remus Munteanu prin intermediul asociației sale. Mai departe, legislația în domeniu prevede că „Impresariatul artistic reprezintă activitatea prevăzută de dispoziţiile art. 3 lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, care poate fi desfăşurată de persoane fizice, pe baza atestatului de impresar artistic, şi de persoane juridice de drept public sau de drept privat, pe baza avizului de impresariat artistic.”
”Nu avem nevoie de aviz de la Ministerul Culturii pentru că funcționăm în baza hotărârii Judecătoriei Constanța și înscrierii în Registrul Național al Asociaților din România. În actul constitutiv aprobat de judecătorie, la art.3 se spune <organizarea de manifestări artistice – spectacole și turnee artistice în țară și străinătate>. În realizarea obiectivului său de activitate Asociația poate colabora cu persoane juridice din România sau din străinătate care desfășoară activități similare. Dacă ar fi fost obligatoriu avizul, Judecătoria ar fi cerut acest aviz înainte de a elibera hotărârea oficială” – este interpretarea lui Remus Munteanu cu privire la activitatea sa. Doar că, înființarea unei Asociații, prin recunoașterea ei judecătorească, nu este același lucru cu avizele și autorizațiile pe care asociația trebuie să le obțină ulterior în desfășurarea anumitor activități cuprinse în statut.
Nici pe Daniela Vlădescu nu pare că o interesează prea mult acest aspect, mai ales că ambele părți camuflează activitatea de impresariat în ambalajul unui contract de prestări servicii artistice. ”Nu este nevoie ca o entitate care cere un contract de prestări servicii artistice din partea instituției noastre să dețină un astfel de aviz, și, din câte știu eu, la nivel local nu Ministerul Culturii dă un astfel de aviz”, a susținut managerul operei constănțene care, în mai multe rânduri, numește asociația ca fiind „agenție” care face „impresariat”.
Părerile celor doi sunt, însă, contrazise de lege. Aceeași OG 21/2007 spune la articolul 26 (1): „Atestarea persoanelor fizice, precum şi avizarea persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, pentru desfășurarea activității de impresariat artistic se fac, la propunerea Comisiei pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic, de către Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, instituție în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor”.

Remus Munteanu: „Banii din străinătate vin pe contul asociației”

Traseul banilor, de la dirijorul străin interesat să dirijeze un spectacol pe scena din Constanța pentru a-și îmbogății CV-ul, până la contul TNOB, este unul destul de simplu. Persoana interesată transferă în conturile Asociației Thalassa sau în contul personal al lui Remus Munteanu suma solicitată de acesta (de la 1600 la 2-3000 de euro), o parte rămân aici (15-20% comisionul agenției), o parte dispare ca prin ceață, iar aproximativ 3500 de lei intră oficial în contul Operei.
Întrebat dacă a primit sume de bani în contul personal, Remus Munteanu ne-a asigurat că „activitatea se desfășoară numai prin Asociația Thalassa, nu pe persoana fizică… Banii din străinătate vin pe contul asociației”. Mai mult decât atât, Munteanu ne-a asigurat că dirijorii străini care vin prin intermediul lui la Constanța încheie contracte cu asociația și primesc facturi pentru sumele virate.
Doar că, în realitate, sursele noastre ne-au declarat și dovedit că impresarul român le solicită unor dirijori străini să-i vireze bani în contul personal deschis la BCR, sau să-i facă transferul prin Western Union, sau chiar să-i achite personal când ajung la Constanța. De asemenea, unii dirijori au declarat că nu au primit niciodată vreun document din partea lui Remus Munteanu sau a Asociației Thalassa.

Daniela Vlădescu: „Avem cu Asociația Thalassa contract de prestări servicii. Nu știu ce sume încasează domnul Munteanu!”

Remus Munteanu, ne-a explicat în ce constă „cumpărarea de spectacole”: ”asta înseamnă că o persoană juridică sau fizică poate „cumpăra” un spectacol din repertoriul teatrului (nu un spectacol nou), și poate participa la spectacol cu un artist profesionist din partea beneficiarului – „cumpărătorului” – în cazul nostru dirijorul. Teatrul pune prin contract la dispoziție sala de spectacole, personalul artistic și de scenă etc. pentru aceste spectacole . Nominalizarea dirijorului se face cu acordul conducerii teatrului după prezentarea CV-ului dirijorului. Deci, acceptul final al dirijorului aparține teatrului la propunerea asociației. Aceste contracte poartă viza compartimentului juridic și economic al teatrului”.
Deși inițial a fost foarte supărată, uneori colerică, în discuțiile cu reporterii Dezvăluiri, managerul TNOB, Daniela Vlădescu s-a liniștit treptat, ajungând chiar să ne pună la dispoziție diferite informații sau documente (toate din sfera legii 544).
Astfel, am aflat de la ea că în baza acelui contract de prestări servicii „spectacolele NU SUNT CUMPĂRATE. Ele se înscriu în activitatea normală desfășurată de instituție. Uneori, în funcție de cerințele celui ce contactează, sunt spectacole cedate, cu public desemnat, alteori putem să vindem bilete publicului larg. Artiștii evoluează în baza contractului de salariați ai instituției, iar cel ce contactează spectacolul plătește suma negociată cu instituția”.
Așadar, cu 3500 de lei, oricine (pe doamna Vlădescu nu o interesează, se pare, cine cumpără și pentru ce) poate cumpăra un spectacol la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Instituția publică îi pune așadar la dispoziție sala de spectacole, personalul artistic și de scena, dar și altele. Se naște întrebarea: acești bani acoperă cheltuielile TNOB? Nicidecum. Așadar, cu banii statului care finanțează instituția constănțeană, se facilitează dezvoltarea unor afaceri private care nu merg deloc rău. Mai mult, tot cu bani publici, se facilitează posibilitatea ca nume necunoscute și neconsacrate de dirijori să apară pe o scenă a unei opere naționale.
Conducerea TNOB ne-a pus la dispoziție un draft de contract de prestări servicii artistice din care reiese clar că adevăratul obiect al contractului dintre Asociația Thalassa și TNOB nu este „organizarea de către prestator a unor manifestări artistice…” (art. 2), ci obligația beneficiarului (art. 4, al. 2) de a pune la „dispoziția prestatorului, pentru fiecare manifestare artistică, în funcție de necesități, câte un dirijor sau solist, cu consultarea prealabilă a beneficiarului…”
Invocând o clauză de confidențialitate (care, însă nu se regăsește în modelul celui primit de noi ), atât Daniela Vlădescu, cât și Remus Munteanu au refuzat să ne spună în mod oficial cât încasează TNOB pentru prestația unui dirijor străin.

Membru Consiliul Administrativ: Dacă merită să urce pe scenă dirijori necunoscuți? Răspunsul îl dau spectatorii care vin în număr foarte mic

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța este o instituție condusă de mult timp cu o mână de fier de către managerul Daniela Vlădescu. Poate așa se explică de ce foarte mulți angajați ai operei s-au ferit să vorbească cu noi și de ce există atâta secretomanie în jurul sumelor care circulă mai mult sau mai puțin oficial prin TNOB. Cu toate acestea, au fost și oameni care au dialogat cu noi și ne-au confirmat că singura persoană care decide în instituție este Daniela Vlădescu.
Deși, conform legii, în procesul administrativ managerul trebuie să țină cont de deciziile Consiliului Administrativ (format din 9 persoane – președinte fiind Daniela Vlădescu) și să se consulte cu Consiliul Artistic (format din 10 persoane – președinte, Daniela Vlădescu) acest lucru nu se întâmplă. Întrebat dacă știe de această „filieră a dirijorilor străini” și dacă reprezentanții Consiliului Administrativ au avizat această afacere, unul dintre membri ne-a transmis: „În primul rând ar trebui consultat Consiliul Artistic lucru care nu se întâmplă. Toate deciziile se iau doar de către manager”. În continuare, întrebat dacă pentru câteva mii de lei merită ca pe scena TNOB să urce dirijori necunoscuți și fără palmares, membrul Consiliului Administrativ ne-a răspuns sincer: „La întrebarea dacă merită, răspunsul îl dau spectatorii care vin în număr foarte mic”.
Așadar, consecința acestui fenomen – dirijori străini care plătesc pentru a urca pe scenă – se vede în diminuarea numărului de spectatori la reprezentațiile TNOB. Poate managerul Operei ne va spune dacă merită ca pentru câteva mii de lei să-ți îndepărtezi publicul și să transformi activitatea unui Teatru Național de Operă într-o afacere dubioasă, doar pentru a aduce „venituri” la buget?
Încheiem acest prim material dedicat afacerilor cu dirijori străini de la TNOB prezentându-vă numele persoanelor care în ultimii ani au dirijat spectacole folosindu-se de serviciile Asociației Thalassa. Menționăm că lista acestor dirijori ne-a fost transmisă de către TNOB. Mulți dintre ei au avut în perioada 2010 – 2017 mai multe prestații pe scena constănțeană. Vom reveni cu alte detalii legate de această afacere.
Iată lista: Alessandro Fabrizio, Frank Herman, Akis Panayatopoulos, Salvatore Cicero, Nami Fujisaki, Erik Nyberstsen, Eugene Lee, Eldred Marshall, Dogulas Meyer, Shinji Ishihara, Joshua Zona, Anna Hauner, Sandro Naglia, Amir Shiff, Raphael Feye, Vivian Conejero, Vlad Vizireanu, Roberto Buffo, Andrew Neer, Richard Yarlich, Silvano Mangiapello.

Un articol de Călin GAVRILAȘ, Mihai Răzvan ROTARU

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top