Descrisă în termeni generali, România zilelor noastre este o economie de piaţă funcţională, având un regim democratic semiprezidenţial. O ţară pe calea cea bună, un membru activ al NATO şi o stea în constelaţia Uniunii Europene. Imaginea roz transmisă de aceste caracteristici e spulberată de realitatea de zi cu zi. Privind în urmă spre anul 1989, orice român îşi poate da seama cât de diferită este ţara lui de visul în numele căruia a fost înfăptuită Revoluţia. Odată tranziţia sfârşită, România se trezeşte eşuată într-o democraţie ireală – un regim politic şi social diferit, dar care se aseamănă foarte tare cu cel ce i-a urmat lui Ceauşescu în mormânt. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Un editorial de Razvan Petre

Descrisă în termeni generali, România zilelor noastre este o economie de piaţă funcţională, având un regim democratic semiprezidenţial. O ţară pe calea cea bună, un membru activ al NATO şi o stea în constelaţia Uniunii Europene. Imaginea roz transmisă de aceste caracteristici e spulberată de realitatea de zi cu zi. Privind în urmă spre anul 1989, orice român îşi poate da seama cât de diferită este ţara lui de visul în numele căruia a fost înfăptuită Revoluţia. Odată tranziţia sfârşită, România se trezeşte eşuată într-o democraţie ireală – un regim politic şi social diferit, dar care se aseamănă foarte tare cu cel ce i-a urmat lui Ceauşescu în mormânt. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Un editorial de Razvan PETRE

Săptămâna a debutat cu o ştire de senzaţie – conflict armat la Cogealac! După ce apele s-au liniştit, s-a aflat că armele erau neletale, iar conflictul, în sine, unul motivat de bani, taxe şi împărţirea atribuţiilor. Cum în ecuaţie intrau şi niscai eoliene – echivalentele moderne ale morilor de vânt – comparaţia cu Don Quijote a fost gata. Pentru puţinii jurnalişti care cunoşteau culisele conflictului de la Cogealac (majoritatea din presa locală), evenimentele de luni nu au fost neaşteptate. Pentru restul, însă, ele au născut o serie de întrebări: Sătenii se opun progresului? A reînviat fenomenul „Nu ne vindem ţara”? Investiţiile strategice sunt oprite de orgoliile locale? Etc.

Un articol de Răzvan PETRE

Un sondaj realizat în rândul turiştilor, care a fost dat publicităţii luna trecută, le dădea mult de gândit strategilor din domeniu. Printre concluziile-şoc ale sondajului s-au regăsit ideile că mitul Dracula a fost promovat excesiv şi că litoralul românesc, aşa aglomerat, haotic şi de slabă calitate cum este, nu merită inclus în brandul de ţară.
Din fericire, turismul românesc nu duce lipsă de puncte de atracţie şi de obiective demne a fi promovate. Din păcate, însă, cei care se ocupă de strategii, fie îşi fac vacanţele prin străinătate, fie poartă ochelari de cal, care îi împiedică să vadă aceste obiective. Când vine vorba de litoralul românesc, toată lumea presupune că turistul vine aici ca stea pe plajă. Greşit. Un bronz bun poţi prinde pe terasa blocului, la o partidă de pescuit, sau la ştrandul din orice oraş din România.

Un articol de Răzvan PETRE

Puţină statistică: În România sunt puţin sub cinci milioane de salariaţi. Restul, până la 10-11 milioane (populaţia activă) muncesc la negru, sau în străinătate, sunt patroni, sau se descurcă în alt fel. Din cei cinci milioane de salariaţi înregistraţi oficial, mai puţin de un milion sunt bugetari. Angajaţii din sistemul sanitar au un salariu mediu brut aproximativ egal cu salariul mediu brut naţional – 1900 de lei. Cei din învăţământ câştigă peste medie, având circa 2500 lei brut (1800 în mână). Cel mai bine stau bugetarii din administraţie şi apărare, care au un salariu mediu brut de peste 3000 de lei şi care duc acasă, pe lună, în medie, 23 de milioane... .

Un editorial de Răzvan PETRE

Reduceri de salarii. Reduceri de pensii. Feţe nemulţumite, furioase şi spectrul celei de-a doua veniri a Crizei. Valul de proteste, care a măturat Europa, a ajuns şi în România, unde ameninţă să izbucnească furios. La polul opus nouă – celor afectaţi cel mai mult de această situaţie nesuferită – se află Clasa Conducătoare, care ne supune suferinţelor – parlamentarii şi Guvernul. În acelaşi timp, în celălalt capăt al Europei, în Marea Britanie, alegerile generale s-au terminat, pentru prima oară, indecis. Întrucât nici unul dintre marile partide britanice nu a primit un mandat clar de a conduce ţara, politicienii englezi sunt prinşi într-o dilemă din care nu pot ieşi – să stea deoparte, pentru următorii 2-3-4 ani, sau să implice în guvernare, cu riscul de a fi taxaţi, la viitoarele alegeri, pentru implementarea unor măsuri dure, de austeritate?

Un editorial de Răzvan PETRE