Menu
Prev Next

Piesa din cauza căreia avionul SMURD e tras pe dreapta: Un bidon de 1 litru de ulei, comandat în 20 ianuarie 2014 !!!

Bătaie de joc, sau muşamalizare?

Imediat după accidentul în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aurelia Ion, multă lume s-a întrebat de ce aceştia au făcut deplasarea cu un avion de pe vremea lui Pazvante, în loc să folosească aparatul achiziţionat anul trecut de Fundaţia pentru SMURD. Răspunsul dat de Raed Arafat şi de Inspectoratul General al Aviaţiei – IGA (care operează avionul) a fost acela că aeronava în cauză este la reparat la Aerostar Bacău şi că aşteaptă o piesă de schimb, fără de care nu se poate zbura, iar aceasta nu a sosit din cauza sărbătorilor de iarnă. De aici a început o întreagă nebunie. Mai întâi, Aerostar a negat că s-ar ocupa de revizie şi reparaţii, fapt contrazis de hârtiile prezentate de Arafat. Colac peste pupăză, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului „nu a putut” să ne comunice care este piesa din cauza căreia avionul rămâne la sol. Informaţia a fost însă scăpată din greşeală de Raed Arafat. Din documentele prezentate de acesta rezultă că piesa-minune, fără de care avionul SMURD nu poate (chipurile!) să zboare, este... un bidon de ulei! Contrar minciunilor lui Arafat şi ale celor din Inspectorat, nu era vorba de „o piesă făcută la comandă”, sau „care nu s-a livrat până acum, din cauza sărbătorilor de iarnă”, ci de un lichid care se aplică pe membranele de neopren cu care se face degivrarea, pentru a le prelungi durata de viaţă. Deci nu e vorba de un produs fără de care aeronava nu poate zbura. Dimpotrivă, e vorba de unul complet inutil, dacă ţinem seama de faptul că dispozitivele de degivrare au fost schimbate, chiar înainte de expirarea termenului de inspecţie.
Cel mai interesant lucru este data la care a fost comandat bidonul-minune: 20 ianuarie 2014, adică exact în ziua accidentului din Apuseni! Cum din documentele lui Arafat nu reiesea ora comenzii, nu este exclus ca ea să fi fost făcută după producerea accidentului, pentru a justifica nefolosirea avionului SMURD.

Un articol de Răzvan PETRE

Citeşte mai departe ...

Motivul dispariției lui Arafat – O prelegere în fața unei organizații dubioase, care promovează turismul în Ungaria și... produse de slăbit

În seara tragediei, secretarul de stat a vorbit ore întregi la telefon cu autoritățile, deși, oficial, nu s-a implicat în dirijarea operațiunilor.

Pe toată perioada crizei provocate de prăbușirea avionului pilotat de Adrian Iovan, doctorul Raed Arafat – cel care a coordonat toate situațiile similare până în prezent – a lipsit din țară. Odată întors, el a mers în studiourile Antena 3, la Sinteza Zilei, unde s-a disculpat, precizând că a trebuit să participe la „o întâlnire NATO” foarte importantă. De asemenea, a menționat că nu s-a putut implica în operațiunea de salvare a victimelor, pentru că nu era în țară. Arafat s-a contrazis câteva minute mai târziu, când a afirmat că a vorbit ore în șir la telefon cu miniștri, sefi din ISU, cu victimele și cu personalul SMURD.

Un articol de Răzvan PETRE

Citeşte mai departe ...

Site-ul Fundaţiei pentru SMURD, plantat ilegal în infrastructura electronică a Ministerului Educaţiei

Oamenii lui Arafat au plătit 9.000 de lei pentru un server inexistent

Una din direcţiile prioritare ale Fundaţiei pentru SMURD a vizat achiziţionarea de echipamente IT, în acest scop fiind cheltuiţi peste 76.000 RON în perioada 2010-2011. Din aceştia, 16.000 au mers pentru achiziţionarea de servere pe care să fie găzduite site-urile SMURD. De aici încep problemele. Prima – serverul achiziţionat pentru SMURD Cluj contra unei sume impresionante pur şi simplu... nu există! Site-ul funcţionează pe un server privat, plătit lunar, iar oficialii clujeni nu ştiu nimic despre un computer cumpărat de fundaţie. A doua problemă este aceea că, pe serverul achiziţionat pentru SMURD Mureş, nu funcţionează doar site-ul “oficial” al Serviciului, ci şi cel al fundaţiei medicului Arafat. Mai mult, site-ul Fundaţiei pentru SMURD este inclus, cu încălcarea legii, în reţeaua ROEDUNET, creată şi protejată pe bani publici de Ministerul Educaţiei, pentru a oferi Internet la standarde maxime universităţilor şi liceelor din România.
Deşi au recunoscut, cu jumătate de gură, neregulile privind includerea site-ului Fundaţiei în reţeaua ROEDUNET, administratorii reţelei au refuzat să ne dea mai multe detalii şi ne-au trimis să aflăm mai multe de la un telefon decuplat.

Un articol de Răzvan PETRE

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate