Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă TB Imprimare Email

COMUNICATE
Marţi, 18 Octombrie 2011 13:23

COMUNICAT Prin rechizitoriul nr. 3570/P/2011 din data de 18.10.2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. AMET FARDIN, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, 2 infracţiuni de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării art. 1361 şi uz fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării prev. de art. 1362 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

2. AMET RIDIVAN, zis Ridi, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi art. 33 lit. a C.pen.

3. AMET AMET REGEP, zis Coco, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

4. GHEORGHE FLORIN, zis Cici, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

5. TĂTUCU AUREL-VASILE, zis Aurel, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

6. ONU DANIEL, zis Dan Câine, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

7. BORUGĂ GABRIEL-GHEORGHE, zis Grasu, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 C.pen., port fără drept de armă albă art. 2, alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă prev. de art. 264 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, şase infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

8. BALOGH MARIN-VIOREL, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen, favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. 1 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. a şi b C.pen.

9. BRÂNZĂ CĂTĂLIN, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen, favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. 1 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. a, b C.pen.

10. LĂCĂTUŞI MARIAN-IOAN, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen, favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. 1 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. a, b C.pen.

11. POPA VALENTIN, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. 1 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen.

12. UDEANU VIRGIL ION, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen, favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. 1 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. a, b şi art. 37 lit. b C.pen.

13. BORUGĂ DANIEL DUMITRU, cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. şi fals în declaraţii prev. de art. 292 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

14. ŢULEA MIRELA, cercetată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen

15. GHIŢĂ VALENTIN, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen

În fapt, s-a reţinut că între membrii grupării 'Amet' şi membrii grupării 'Sportivilor', începând cu anul 2010 există o stare conflictuală, membrii grupărilor fiind cercetaţi în alte dosare penale sub aspectul săvârşirilor infracţiunilor de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii li liniştii publice şi încăierare.

Din gruparea 'Amet' fac parte: Amet Metin (liderul grupării), inc. Amet Amet Regep, inc. Amet Ridivan, inc. Amet Fardin (nepoţii lui Amet Metin), inc. Borugă Gabriel-Gheorghe, inc. Gheorghe Florin şi inc. Onu Daniel.

Învinuita Ţulea Mirela şi învinuitul Ghiţă Valentin sunt apropiaţi ai clanului 'Amet'.

Din gruparea 'Sportivilor' fac parte o parte din părţile vătămate.

Pe fondul intereselor divergente, între cele două grupări a existat o stare tensionată, de rivalitate, care s-a manifestat în conflicte stradale de mare amploare. Faptul că au fost atacaţi în anul 2010, chiar pe strada unde domiciliază, a născut dorinţa de răzbunare a membrilor grupării 'Amet'.

În data de 15.08.2011 în jurul orelor 19.00, într-o parcare adiacentă străzii Panselelor, a avut loc un conflict între inculpatul Ghiţă Valentin şi M.C., pe fondul unor certuri între membrii celor două familii. Pentru a se răzbuna, inculpaţii Ghiţă Valentin şi Ghiţă Mirela au apelat la membrii grupării 'Amet' şi i-au chemat în acea zonă.

În jurul orelor 19.30 - 20.00, inculpaţii AMET FARDIN, AMET AMET REGEP, AMET RIDIVAN, GHEORGHE FLORIN, BORUGĂ GABRIEL-GHEORGHE, ONU DANIEL şi TĂTUCU AUREL-VASILE, însoţiţi şi de alte persoane rămase neidentificate, s-au deplasat cu mai multe autoturisme pe str. Panselelor, sector 4 având la ei diverse corpuri contondente: bâte, săbii, topoare.

După o scurtă discuţie cu persoanele care i-au chemat la faţa locului, inculpaţii s-au deplasat pe str. Panselelor unde au blocat un autoturism marca BMW lângă care se aflau părţile vătămate D.V. şi B.E.V., au coborât din maşinile cu care au venit la faţa locului şi au început să ameninţe părţile vătămate precum şi persoanele care se aflau întâmplător în zonă. Ulterior, inculpatul Amet Fardin a tras mai multe focuri de armă cu un pistol cu bile în direcţia părţii vătămate P.E. fără a o nimeri, după care a tras în direcţia părţii vătămate B.E.V., lovindu-o în picior. Ulterior, inculpatul Amet Fardin s-a îndreptat spre partea vătămată D.V. şi a tras mai multe focuri, acesta fiind lovită în zona pieptului şi a braţului drept.

Acţiunea violentă a inculpaţilor a încetat în momentul în care au intervenit membriii grupării rivale. La vederea acestora inculpaţii au fugit, o parte cu maşinile cu care veniseră, iar cealaltă pe jos.

Prin acţiunile violente inculpaţii au provocat tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, incidentul fiind perceput de un număr mare de persoane care locuiesc sau treceau întâmplător prin zonă, creând o senzaţie de teamă, nesiguranţă şi indignare. De asemenea, incidentul a fost relatat de către televiziuni şi presa scrisă.

XXX

Inculpatul Borugă Gabriel - Gheorghe este asociat şi administrator unic al unei societăţi comerciale ce are ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii privind clădirille rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În anii 2009-2011, societatea a avut activitate, aspect ce presupune existenţa unor angajaţi. Din actele Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti rezultă că de la înfiinţare societatea nu a avut angajaţi cu contract individual de muncă.

În urma unui control efectuat de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi lucrătorii de poliţie ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale au fost identificaţi învinuiţii Popa Valentin, Bologh Marin - Viorel, Ferchezaru Eugen, Edu Eugen, Udeanu Virgil Ion, Brânză Cătălin şi Lăcătuşi Marian Ion, care au declarat că lucrează pentru societatea comercială aparţinând inculpatului Borugă Gabriel - Gheorghe fără să fi semnat contracte individuale de muncă.

După acest control, inculpatul Borugă Gabriel - Gheorghe a întocmit contracte individuale de muncă antedatate pentru 6 dintre muncitori, le-a semnat şi i-a determinat să le semneze cu scopul de a zădărnici urmărirea penală şi le-a depus la dosarul penal.

Învinuiţii Popa Valentin, Bologh Marin - Viorel, Edu Eugen, Udeanu Virgil Ion, Brânză Cătălin şi Lăcătuşi Marian Ion au semnat contractele cunoscând că sunt antedatate şi urmărind zădărnicirea urmăririi penale.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

COMUNICATE

CELE MAI CITITE ARTICOLE ALE ANULUI 2012