Joi Mar 11

Video

Librăria Sophia

Banner

O asistentă din spital: Nu avem medic la Cardiologie, duceţi-vă la o clinică privată

Atenţie, deschide într-o fereastră nouă. ImprimareEmail

Ancheta

Pe site-ul spitalului toate par să  funcţioneze perfect (foto)

Sorin Nechita, un localnic din oraşul Hârşova a ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa, în urma unor dureri puternice în piept. Iniţial, bărbatul a fost examinat de un medic din cadrul Spitalului din Hârşova care, însă, nu a putut face nimic pentru el: „Îţi dau trimitere pentru Constanţa (Spitalul Judeţean, n.red.), acolo, cu siguranţă, te vei însănătoşi”, şi-a sfătuit pacientul medicul din oraşul în care locuieşte Nechita. Zis şi făcut, acesta a ajuns la SJC, unde surpriza a fost una de proporţii: o asistentă i-a spus bolnavului, care de-abia mai respira, că nu există nici un medic pe Secţia de Cardiologie. Aşa că ar face mai bine să se ducă la clinica privată „Euromedic”.

Un articol de Andreea PAVEL

„De unde să dau 600 RON doar pe analize?”

La auzul acestor vorbe şi văzând dezinteresul angajaţilor SJC, bolnavul nu a mai stat pe gânduri şi-a luat tălpăşiţa spre clinica unde l-a îndreptat asistenta. A întins recomandările cu analizele  ce trebuiau întocmite, conform medicului din Hârşova. În câteva secunde i-a fost rostită şi „nota de plată”: „Pentru aceste analize trebuie să plătiţi 580 de RON”, i-a spus o asistentă. Când a auzit suma, bolnavul mai-mai că era să facă un infarct de toată frumuseţea.
A încercat să explice angajatei clinicii că plăteşte de-o viaţă, la Casa de Asigurări de Sănătate, şi că până acum nu a avut probleme serioase cu sănătatea, că n-are de unde să plătească toţi aceşti bani, dar degeaba. Clinica privată e clinică privată. Sigur, condiţiile incomparabile cu cele din Spitalul Judeţean asigură tot luxul şi confortul dorit, însă din păcate, numai pentru cei care îşi permit să-i treacă pragul.

„La Spitalul de la Gară, curgea apă din tavan”

Pacientul (care, reamintim, ajunsese în stare gravă în Constanţa!) face cale întoarsă şi se duce la Spitalul de la Gară. Aici, surpriza şi mai mare: „Nici n-am ajuns bine acolo, că mi-am şi  pus mâinile în cap. Şi la propriu, şi la figurat, pentru că prin tavan curgea apă şi eram nevoit să stau la o coadă imensă. Aşa ceva nu am mai pomenit”, ne-a declarat Sorin Nechita.
Neavând bani, omul s-a văzut nevoit să îndure condiţiile de la spitalul „de Stat”: „În fiecare lună mi-am plătit toate dările la Stat, chiar dacă uneori rămâneam cu doi-trei lei în buzunar. Niciodată nu am rămas restant cu vreo taxă, sau vreun impozit neplătit. Cu atât mai puţin la CAS”, ne-a declarat S. Nechita.

Banii pentru clinica privată sunt în bugetul... gol

Pacientul ne-a mai declarat că banii cu care s-ar fi putut duce la o clinică privată sunt la bugetul Statului. Buget care, culmea ironiei, este gol.
„Dacă fac un calcul al raportului dintre suma pe care am plătit-o la Stat pentru Sănătate şi suma care a fost plătită de Stat pentru însănătoşirea mea, ies în pierdere rău de tot, pentru că e printre puţinele dăţi în care mi s-a întâmplat să ajung la spital, într-o viaţă întreagă. Şi se întâmplă, iată, să ajung, şi atunci nu pot beneficia de drepturile mele şi sunt obligat să suport condiţiile astea? Nu am bani să mă duc la o clinică privată, pentru că banii mei sunt la bugetul Statului, care e gol, că e criză! Dacă ştiam, mai plăteam atâţia ani de pomană? Puneam toţi banii deoparte şi acum aveam o sumă mai mult decât suficientă pentru a mă interna la o clinică privată, în condiţii de lux”, a conchis pacientul dezamăgit care, în loc să intre de urgenţă sub atenţia unui medic, a trebuit să îndure umilinţele pe care un bolnav le poate îndura numai într-o ţară din Lumea a treia, să se plimbe pe la trei spitale pentru a găsi o soluţie şi să piardă o zi întreagă pe drumuri şi pe la cozi.

Suntem obligaţi să plătim din... solidaritate

Pe site-ul oficial al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sunt prezentate pe un ton foarte serios şi grav obligaţiile şi drepturile pacienţilor asiguraţi. Conform Legii nr. 95/2006 „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar (...). Astfel, în baza principiului solidarităţii toate persoanele sunt obligate să se asigure (cu excepţia persoanelor asigurate fără plata contribuţiei), iar în baza principiului subsidiarităţii persoanele sănătoase plătesc pentru persoanele bolnave”, se menţionează pe site-ul CNAS.  Două dintre drepturile pacienţilor care sigur nu sunt cunoscute de asiguraţi, sunt următoarele: Beneficierea de servicii medicale de urgenţă şi transport sanitar şi dreptul la îngrijiri medicale la... domiciliu! Şi acum urmează întrebarea de 100 de puncte: Câţi dintre voi, grav bolnavi, au chemat un specialist la domiciliu şi a venit? Am uitat să precizez: fără să-l (mai) plătiţi!

Asiguraţii consideră că CNAS nu le reprezintă interesele

Culmea râsului este că, deşi se cunoaşte părerea publicului larg despre ceea ce înseamnă sistem de asigurări de sănătate, condiţii de spitalizare, sau tratamentul primit de pacienţi în clinicile de Stat, CNAS a avut curajul să realizeze un sondaj de opinie în rândul asiguraţilor.
Întrebarea adresată acestora este „Consideraţi CNAS o instituţie care reprezintă interesele asiguraţilor?”. Cum era de aşteptat, foarte mulţi repondenţi (din cei 9005 câţi apăreau pe site în momentul redactării acestui articol), 83%, au bifat căsuţa cu răspunsul „Nu”.



GLOBE 24H BUSINESS



 

CESIONEZ FIRMĂ GRATUIT !

- firmă înființată în 2005, cu sediul social în mun. Constanța

- toate documentele depuse la zi

- fără salariați

- fără datorii către bugetul de stat sau alte societăți

- cu activitatea suspendată din septembrie 2009

- domeniu internet inclus gratuit, www.globalcapital.ro (valoare de piață 1000 EURO)

- cod CAEN: 7414 - Activități de consultanță pentru afaceri și management

- J13 / 1916 / 2005 , CUI 17669175

DETALII: 0721248875

AICI puteți consulta datele de la Ministerul de Finanțe.

Comments
Comentariu nou Cautare
gigel  - SORIN NICHITA sau Gazaru   |2010-02-03 22:07:51
Cum este posibil ca un om care a stat toata viata lui in mizerie (gazaru cum este numit acest sorin nichita de locuitorii orasului Hirsova ), nu trebuie sa va ganditi ca numele de gazaru inseamna o persoana care distribuie gaz, ci este persoana care aduna resturi din care traieste printre tot ce un om care are un grad
minim de gandire arunca ( am scris numele acestuia cu litere mici deoarece nu este demn sa ii poate fi scris numele ca unui om de rand), sa poata judeca si sa poata aduce prejudicii morale majore tuturor cetatenilor orasului in care traieste si cum poate mintii cu atata nerusinare, ca a platit C.A.S.-ul de o viata?
Cand el pana acum un an de cand este angajatul Primariei multumita primarului pe care il pupa in dos zi si noapte, nu a avut serviciu decat ca zilier. Mai grav este faptul ca el este ajutat de un jurnalist sa isi exprime ,, nemultumirile" fata de semenii sai. Chiar nu sunt subiecte mai importante de scris in
ziarul d-voastra decat problemele acestui gazar care toata viata lui n-a facut altceva nimic decat sa doarma in sant beat mort si lins de cainii comunitari? Sau poate aceasta este si functia pe care o ocupa in prezent la primarie, de a avea grija de cainii care odata il incalzeau in santul in care dormeau impreuna. Nu
credeti ca posibil sa aibe tulburari de comportament fata de tot ce il inconjoara? Durerea pe care o simtea cred ca era pe undeva pe la cap nu in piept si ar fi trebuit examinat de un medic specialezat in probleme psihice, intr-un mediu special creat in acest sens. Credeti ca nu se cunosc neajunsurile din sistemul
sanitar? Sau poate ca banii pe care s.n. ii foloseste de la ziarul d-voastra de cativa ani pt asi construi o casa langa cocioaba soacrei invelita cu coceni, ar fi trebuit, dupa parerea mea sa fie donati unui spital pentru salvarea unor vieti omenesti. Daca aveti nevoie de un subiect va propun sa veniti in Hirsova sa
intrebati despre cum a trait pana in prezent acest individ si va asigur ca aveti ce scrie. Probabil nu i-a trecut prin minte sa vanda sticlele goale ca sigur avea bani si de un sejur intr-o statiune de tratament si ar fi revenit in oras nu cu bicicleta pe care o conduce ci cu o limuzina. De ce nu scrieti despre numarul
de angajati din sistemul sanitar raportat la numarul de bolnavi? Sau despre orele suplimentare efectuate de angajatii din sistemul sanitar care nu sunt nici platite, nici recuperate? Sau despre riscurile pe care le are un angajat din acest sistem? Ganditi-va cati nebuni trec zilnic prin spital si pleaca nemultumiti
acasa dupa ce se depun eforturi majore pt. salvarea lor si ca sa fie paharul plin mai scriu si pe unde nu trebuie. Traiesc cu speranta ca cei ce citesc aceste randuri nu imi vor da dreptate ci isi vor face propria impresie.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

GLOBE 24H BUSINESS

Ediţia tipărită

redactia@dezvaluiri.ro

Fax: +40341816200

Ediţia tipărită, în format PDF

Acest site este optimizat pentru:

     

Internet Explorer 7.0, Mozilla Firefox 3.0, Google Chrome 3.0

Rezoluție minimă: 1024x768 pixeli

redactia@dezvaluiri.ro

Vrei să lupţi împotriva hoţiei, fraudelor şi nesimţirii? Alătură-te echipei DEZVALUIRI.RO !

Postează  pe paginile tale de internet cât mai multe link-uri către ziarul Dezvaluiri. Intră pe forumurile de discuţii de pe celelalte publicaţii sau blog-uri şi postează cât mai multe link-uri către ziarul Dezvaluiri. În acest fel anchetele publicate vor avea mai mulţi cititori. 

Ţi s-a cerut şpagă? Şmecherii ocupă tot trotuarul cu maşina lor? Angajatorul tău îşi bate joc de tine? Un funcţionar ţi-a dat flit de parcă tu lucrezi pentru el şi nu el pentru tine? Ai sesizat o problemă şi autorităţile nu te bagă în seamă?

Scrie-ne acum pe pagina de comentarii, iar noi vom prezenta problemele autorităţilor competente. Dacă ai şi dovezi, trimte-le pe adresa noastră de e-mail redactia@dezvaluiri.ro şi noi vom trimite sesizarea pentru tine acolo unde trebuie, iar tu vei rămâne anonim.

Echipa DEZVALUIRI.RO

mini-banner dosarul RBS

Verifică-ţi amprenta de carbon !

RAIFFEISEN ÎNȘALĂ PENSIONARII !

MAP / MAP1 / MAP2 / MAP3 / MAP4 / MAP5 / MAPLEXICCJR1 / MAP7 / MAP8 / MAP9 / MAPFRLEX / RP /

MAPBUSSEC / 0k / 1k / 2k / 3k / 4k / 5k / 6k / 7k / 8k / 9k / 10k / 11k / 12k / 13k / 14k / 15k / 16k / 17k / 18k / 19k / 20k / 21k / 22k / 23k / 24k / 25k / 26k / 27k / 28k / 29k / 30k / 31k / 32k / 33k / 34k / 35k / 36k / 37k / 38k / 39k / 40k / 41k / 42k / 43k / 44k / 45k / 46k / 47k / 48k / 49k / 50k / 51k / 52k / 53k / 54k / 55k / 56k / 57k / 58k / 59k / 60k / 61k / 62k / 63k / 64k / 65k / 66k / 67k / 68k / 69k / 70k / 71k / 72k / 73k / 74k / 75k / 76k / 77k / 78k / 79k / 80k / 81k / 82k / 83k / 84k / 85k / 86k / 87k / 88k / 89k / 90k / 91k / 92k / 93k / 94k / 95k / 96k / 97k / 98k / 99k / 100k / 101k / 102k / 103k / 104k / 105k / 106k / 107k / 108k / 109k / 110k / 111k / 112k / 113k / 114k / 115k / 116k / 117k / 118k / 119k / 120k / 121k / 122k / 123k / 124k / 125k / 126k / 127k / 128k / 129k / 130k / 131k / 132k / 133k / 134k / 135k / 136k / 137k / 138k / 139k / 140k / 141k / 142k / 143k / 144k /  

GLOBE 24H BUSINESS