Menu

Primăria Hârșova, proiecte noi pentru modernizarea comunității

Pe agenda administrației publice a orașului Hârșova figurează două noi proiecte cu finanțare europeană menită să dezvolte și modernizeze viața locuitorilor. Astfel, consilierii locali au decis în unanimitate ca primăria să depună spre finanțare două noi proiecte.

Unul dintre acestea, intitulat „O viață sănătoasă într-un oraș sănătos” vizează îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 08.01.2018, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 13 – „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 9b - „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”, Obiectivul specific 13.1 – „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România.

Concret, administrația din Hârșova poate beneficia de o finanțare cu o valoare totală eligibilă de minimum 100.000 euro si de maximum 5 milioane euro. Solicitantul de fonduri (primăria) trebuie să contribuie la proiect cu minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile solicitate ca finanțare. Din bugetul alocat acestei axe sunt finanțate activități integrate și complementare, din cadrul categoriilor: A „îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative” (valoarea lor trebuie să fie de minimum 50% din valoarea eligibilă a cheltuielilor privind investiția de bază a proiectului) şi B „îmbunătățirea spațiilor publice urbane” (valoare de maximum 50% din valoarea eligibilă a cheltuielilor privind investiția de bază a proiectului).

Al doilea proiect depus în vederea obținerii finanțării europene este intitulat ,,Dotarea infrastructurii ambulatoriului Spitalului orășenesc Hârșova” în cadrul P.O.R. 2014-2020, Axa prioritară 8-Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de Investiții 8.1 - Investiții în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate