Menu

Primăria Ceamurlia de Jos primește bani pentru reabilitarea drumurilor din localitatea Lunca

Anul 2018 a început cum nu se poate mai bine pentru administrația locală a comunei Ceamurlia de Jos. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a selectat vineri, 19 ianuarie, pentru finanțare proiectul de reabilitare și modernizare străzi în localitatea Lunca depus pe submăsura 7.2 ITI, Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică.
Administrația locală va primi 925.746 de euro pentru modernizarea unor străzi care la ora actuală sunt doar pietruite. „Este o veste bună pentru locuitorii din Lunca, dar și pentru mine personal. Sperăm să putem trece prin toate procedurile de achiziție publică repede și să ne apucăm de lucru”, a declarat pentru „Dezvăluiri” primarul Mihai Cârciumaru.
Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de a crea și moderniza infrastructura rutieră locală și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, de a crea și moderniza infrastructura educațională ante și preșcolară și infrastructura de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.
Prin aceste finanțări, Uniunea Europeană își propune diminuarea tendințelor de declin social și economic și la îmbunătățirea nivelului de trai în zonele rurale și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală și stoparea fenomenului de depopulare din mediul rural prin reducerea decalajelor rural-urban.
Beneficiarii finanțărilor sunt comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare și ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creşe şi infrastructură de tip after-school).
„Mai avem un proiect depus prin GAL pentru dotarea serviciului public cu sistem de supraveghere video a comunei și un buldoexcavator care va intra în dotarea Serviciului Public de Gospodărire Comunală”, a mai declarat primarul comunei Ceamurlia de Jos, Mihai Cârciumaru.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate