Menu
Prev Next

Drumul Județean 223 Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin va fi reabilitat cu 155 milioane de lei

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) au semnat miercuri, 17 ianuarie, contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a unui drum secundar din județul Constanța, în valoare totală de peste 155 milioane lei.
„Locuitorii județului Constanța vor avea în viitor șosele moderne și sigure, care vor asigura un transport de calitate, o mai bună mobilitate și implicit acces la locuri de muncă mai bune”, a declarat ministrul delegat al fondurilor europene, Marius NICA.

Proiectul va fi implementat în următorii cinci ani și implică lucrări de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin (39 km), construirea de trotuare și piste pentru biciclete, precum și construirea sau modernizarea stațiilor de autobuz.
Printre beneficiarii acestui proiect se numără cele aproximativ 28 mii de persoane din localitățile amplasate pe traseul propus, dar și angajații companiei care va realiza implementarea investiției (conform documentației tehnico-economice, prin implementarea proiectului se vor crea 250 noi locuri de muncă), care vor avea șansa unei stabilități financiare oferite de garanția unui venit constant, dar și ocazia de a putea performa pe plan profesional.
Tot în categoria beneficiarilor intră și agenții economici care își desfășoară activitatea în localitățile respective, administrațiile locale și potențialii investitori în arealul vestului județului Constanța și zona dunăreană, proprietarii și conducătorii de autovehicule (prin îmbunătățirea parametrilor relevanți: creșterea vitezei, a siguranței rutiere și a portanței sectorului de drum modernizat).
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate