Menu
Prev Next

Proiecte în derulare în comuna tulceană Luncavița

Administrația locală a comunei Luncavița are în implementare o serie de proiecte menite dezvoltării comunității. Fie că este vorba de proiecte mari, de infrastructură, sau de unele mai mici, Luncavița este, cu certitudine, o comună unde în toamna aceasta se lucrează.
În primul rând, trebuie amintit proiectul de extindere a rețelei de canalizare a apei uzate în Luncavița, un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu și cofinanțat din Bugetul local al Comunei. Perioada de execuție este de 24 de luni și presupune construirea a peste 20 de kilometri de conducte și a 5 stații de pompare. Sistemul de canalizare al localității a început să fie realizat în anul 2008 prin Programul de Dezvoltare a Infrastructurii în Mediul Rural, când s-au construit 8 km de conducte și o stație de epurare de 300 mc/zi.

Primarul Ștefan Ilie anunță că această nouă investiție ”va începe în următoarele zile și va permite accesul la serviciul de canalizare a peste 95% din cetățenii localității Luncavița”.
Un alt proiect deosebit de important este cel al reabilitării unor străzi. În acest sens, în luna mai 2017 a fost semnat contractul de finanțare al investiției prin PNDL: ”Îmbunătățirea rețelei de drumuri de interes local din Comuna Luncavița, județul Tulcea”. Valoarea contractului de lucrări atribuit este de 2 620 924,26 lei inclusiv TVA, iar în urma implementării lui 12 drumuri de interes local în lungime totală de 3,76106 km vor fi îmbunătățite. Aceste străzi sunt: Șoimului, Cireșului, Eternității, Leagănului, Victoriei, Pădurarului, Florilor, Școala Veche, Bisericii și Zorilor.
În localitatea Rachelu a fost instalat în curtea școlii modulul - punctul de prim ajutor, în care va funcționa Centrul Medico-Social. ”Amplasarea acestuia va fi cu deschidere spre partea Bisericii, iar montarea se va face pe o fundație din beton și cu racordul la utilități, apă, canalizare și energie electrică. Persoanele cu probleme de sănătate, în special cele vârstnice, vor avea astfel un spațiu unde vor fi monitorizate și unde li se va acorda un minim sprijin medical și social. Dacă timpul ne va permite, apreciem că începând din acest an, punctul de prim ajutor al Centrului Medico-Social, va funcționa”, anunță primarul comunei Luncavița, Ștefan Ilie.
Construirea centrului medico-social ”încearcă să rezolve o parte din problemele Comunei Luncavița ce țin de segmentul medico-social. La nivelul comunității, cu două sate componente Luncavița și Rachelu și cătunul Cetățuia, se înregistrează un număr foarte mare de persoane neasigurate medical, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități, care alcătuiesc grupul țintă al proiectului. Aceștia crează problemele medico-sociale rămânând în afara protecției sociale, fapt ce duce la accentuarea problemelor lor, acutizarea patologiilor sau chiar pierderi de vieți omenești, cu efecte grave asupra sistemului social și medical”, mai adaugă primarul.
De asemenea, în această toamnă continuă și lucrările de reparații exterioare și interioare, tâmplărie, izolați pentru baia comunală. Investiția este suportată din bugetul administrației locale.
Nu în ultimul rând, administrația locală a continuat și lucrările pentru decolmatarea cursurilor de apă din intravilanul comunei. Prin astfel de intervenții se dorește protejarea vieții persoanelor, dar și a bunurilor acestora.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate