Menu

Comuna Jijila, un nou început prin ITI Delta Dunării

Deși poate părea paradoxal, dar a doua comună din județul Tulcea nu se poate lăuda cu proiecte menite să îmbunătățească viața locuitorilor.
Din păcate, așa cum ne mărturisește primarul aflat la primul mandat, Deacu Costică, ”Jijila este a doua comună ca număr de locuitori din județul Tulcea, dar la capitolul atragere de fonduri pentru dezvoltare suntem pe ultimul loc. În comuna noastră nu există sistem de canalizare, nu este nici un metru de stradă asfaltată, nu avem amenajată o piață pentru desfacerea produselor agro-alimentare. Am amintit doar câteva din lipsurile comunei, cu toate că sunt foarte multe”.

Iată de ce, în opinia edilului, programul ITI Delta Dunării este considerat o ”mană cerească”, o sursă sigură de finanțare a unor prime proiecte care, încet, vor schimba viața celor două localități ce compun comuna: Garvăn și Jijila.
În momentul de față, administrația locală a comunei Jijila a depus cererea de finanțare pentru un proiect complex ce cuprinde ”Modernizare sistem de apă potabilă din localitatea Jijila pe o lungime de 2.532 ml. și Înființare Sistem Public Centralizat de canalizare al apelor uzate menajere pe o lungime de 3.845 ml. și stație de epurare a efluentului menajer”.
Al doilea proiect depus la ITI Delta Dunării în vederea finanțării este cel referitor la ”Modernizarea Rețelei Stradale și a drumurilor de interes local în satul Jijila pe o lungime de 3.272 ml și sat Garvăn pe o lungime de 2.453 ml”.
”Aceste două proiecte sunt singurele pe care am reușit să le depunem, dar mai avem destule idei de pe care încercăm să le materializăm. Pentru comunitatea noastră este foarte important ca acest proiect integrat precum ITI DD să-și urmeze cursul normal și fără piedici, pentru că, noi, comunitățile din această regiune nu avem cum să fim eligibili pentru obținerea de fonduri europene datorită faptului că, Deltei Dunării are anumite restricții față de celelalte regiuni ale țării”, a mai spus primarul Deacu Costică.
Comuna Jijila, este amplasată în Nord-Vestul județului Tulcea la o distanță de 69 Km de orașul Tulcea, pe Drumul European E 87.Cea mai apropiată localitate urbană, este orașul Măcin situat la o distanță de 8 Km de comună.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate