Menu

Beștepe, comuna în continuă transformare

Agenda administrației publice locale a comunei tulcene Beștepe cuprinde multe proiecte de dezvoltare a celor trei sate aparținătoare: Băltenii de Sus, Băltenii de Jos și reședința Beștepe. Echipa coordonată de primarul Dumitru Țipirigan intenționează atragerea de fonduri europene și guvernamentale pentru implementarea unor investiții menite să transforme viața locuitorilor.

Un milion de lei pentru extinderea rețelei de apă

Unul dintre proiectele care au trecut de etapa selecției, fiind declarat eligibil este extindere sursă de apă comuna Beștepe. Administrația locală urmează să semneze contractul de finanțare cu reprezentanții PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală, derulat prin intermediul AFIR. Valoarea investiției este de 1.072.869 lei inclusiv T.V.A, la momentul actual fiind în plină desfășurare procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare .
În prezent, în localitatea Beștepe există un sistem de alimentare cu apă alcătuit din 3 foraje cu adâncime cuprinsă între 22 și 84 m, o instalație de tratare a apei prevăzută cu pompă dozatoare pentru măsurarea și reglarea concentrației de clor din apă. Înmagazinarea apei se face într-un rezervor din beton armat, având un volum de 300 mc.
”Ținând cont de numărul locuitorilor, de anumiți factori determinanți la nivelul infrastructurii care determină o lipsă de funcționalitate a rețelei de apă la parametrii maximali, precum și înregistrarea de pierderi de apă din sistemul de alimentare existent la momentul actual, proiectul depus spre finanțare prin PNDL se impunea cu prioritate”, a declarat primarul comunei, Dumitru Țipirigan.
Prin noua investiție se va crea oportunitatea de branșare pentru majoritatea locuitorilor, atragerea investitorilor și dezvoltarea industriei locale prin asigurarea completă a utilităților edilitare, precum și reducerea pierderilor de apă din sistem.

Proiecte pentru modernizarea localităților Băltenii de Jos și Băltenii de Sus

Un alt proiect deosebit de important pentru locuitorii satului Băltenii de Jos este cel de alimentare cu apă. La ora actuală, în această localitate apa provine din fântâni individuale și din Dunăre, neexistând un sistem de alimentare cu apă. Pentru a crește gradul de confort și nivelul de trai (ceea ce influențează gradul de civilizație al populației ) s-a adoptat soluția de a se realiza un sistem de alimentare cu apă care să satisfacă cerințele locuitorilor. Valoarea totală a obiectivului de investiție alimentare cu apă în satul Băltenii de Jos este de 2.004.460 lei, în clipa de față fiind realizat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Primăria Beștepe intenționează să atragă aceste fonduri prin intermediul PNDL – Programul Național de Dezvoltare Locală – derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Implementarea acestui proiect ar duce la îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază în comunitatea locală, la îmbunătățirea accesului la servicii de bază pentru populația din acest sat cu o populație destul de redusă – 84 de locuitori.
Nici locuitorii din Băltenii de Sus nu au fost trecuți cu vederea de reprezentanții administrației locale din Beștepe. Pentru această localitate, pe agenda primăriei se află proiectul de extindere alimentare cu apă în localitatea Băltenii de Sus. În prezent aici există un sistem de alimentare cu apă pus în funcțiune în anul 2015, iar noua investiție ar asigura necesarul de apă pentru întreaga localitate, ținând cont de faptul că s-a extins suprafața de intravilan, prin lotizarea unor suprafețe de teren ce au ca destinație construirea de locuințe.
Proiectul aflat în stadiul studiilor de fezabilitate, în valoare totală de 300.000 de lei, va fi finanțat prin intermediul PNDL, dar și din fonduri proprii ale bugetului local.
Tot în Băltenii de Sus, administrația locală intenționează implementarea proiectului de construire a unei rețele de canalizare și stație de epurare a apei uzate. Deoarece această localitate nu are o rețea de canalizare pentru gospodării și unități economice și publice, dar și pentru a crește nivelul de trai a locuitorilor, s-a adoptat soluția de a se realiza o rețea de canalizare care să corespundă cerințelor oamenilor. Investiția va duce la îmbunătățirea infrastructurii, la îmbunătățirea accesului la servicii de bază pentru populație și la creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiul rural .
Valoarea totală a proiectului este de 3.021.332 lei, administrația locală dorind să atragă finanțare guvernamentală pentru implementarea lui. La ora actuală a fost efectuat studiul de fezabilitate.

Noi rețele de canalizare și străzi moderne în Beștepe

Înființare rețea de canalizare și stație de epurare a apei uzate în localitatea Beștepe este un alt proiect aflat pe agenda administrației conduse de către primarul Dumitru Țipirigan. ”În prezent satul Beștepe nu dispune de un sistem centralizat de colectare a apei uzate menajere, iar evacuarea la momentul actual se face în latrine uscate. De aceea un astfel de proiect se impune, pentru că vrem să creștem gradul de confort a locuitorilor noștri”, a declarat edilul.
Realizarea rețelelor de canalizare menajeră ce acumulează apele necesită pentru epurarea lor construirea unei stații de epurare, cu capacitatea de 400 mc/zi.
Sursele de finanțare a investiției se vor asigura prin PNDR, proiectul depus de primăria Beștepe fiind declarat eligibil, urmând ca în scurt timp să se semneze contractul de finanțare. Valoarea obiectivului este de 4.571.199 de lei.
Și proiectul de modernizare a străzilor în localitățile Beștepe și Băltenii de Sus, aflat în stadiul de studiu de fezabilitate este în atenția primăriei. Drumurile propuse pentru modernizare prin acest proiect au o lungime totala de 5,752 km . Valoarea totală a investiției este de 5.558.572 de lei, inclusiv TVA. Toată documentația se află în stadiul de evaluare de către reprezentanții PNDL.
Tot în faza studiilor de fezabilitate se află și proiectul de modernizare a drumurilor în comuna Beștepe. Peste un milion de euro ar fi necesari pentru modernizarea a 4 km de drumuri, aici fiind cuprinse și construirea a două poduri. Primăria a inclus proiectul în lista de investiții pentru finanțare prin intermediul PNDL.

Modernizarea Școlii și a Centrului Medical, pe agenda primăriei

În lista proiectelor care au fost declarate eligibile de către Ministerul Dezvoltării, prin intermediul PNDL 2, se află și reabilitarea și modernizarea corp A și corp B a Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din comuna Beștepe. Valoarea totală a investiției este de 3.003.005 de lei, ea fiind acoperită în cea mai mare parte de către guvern (2.812.155 de lei), restul banilor fiind alocați din resurse proprii ale bugetului local.
”Obiectivele investiției sunt îmbunătățirea infrastructurii de educație, a dotării școlii pentru asigurarea unui proces educațional la standarde europene, precum și creșterea participării copiilor la procesul educațional. Avem în vedere și prevenirea abandonului școlar”, a mai spus primarul Dumitru Țipirigan.
Concret, la această unitate de învățământ se vor efectua lucrări de reabilitare termică și de modernizare a spațiilor interioare (zugrăveli, vopsitorii, înlocuire pardoseli etc.), de înlocuire a nivelatorii, realizare lucrări de consolidare și de eliminare a infiltrațiilor de apă.
Unul dintre proiectele deosebit de importante pentru locuitorii comunei Beștepe este cel al modernizării și dotării Centrului Medico-Social. Valoarea investiției este de 193.790,7 CHF (franci elvețieni), fiind asigurată din fonduri elvețiene prin Organismul Intermediar Elvețian, precum și din fonduri alocate de către Ministerul Sănătății și UAT Comuna Beștepe. În clipa de față se lucrează la acest proiect, termenul de finalizare fiind luna martie 2018.
Prin această investiție s-a dotat cu aparatură medicală, echipamente medicale, mobilier medical și aparatură de birou clădirea în care funcționează cabinetul medicului de familie, o farmacie și, în curând, un cabinet stomatologic și un punct de recoltare a analizelor medicale .
Tot prin intermediul acestui proiect, în localitatea Băltenii de Sus va fi deschis un punct de lucru al Centrului Medical pentru a deservi populația din localitate și se vor asigura servicii de îngrijire medico-sociale a bolnavilor la domiciliu. În acest sens au fost achiziționate o barcă cu motor și un autoturism de teren necesare desfășurării activității centrului medical .

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate