Menu

Drumurile comunale din Ostrov, deszăpezite la timp

Așa cum ne asigura încă din ultimele luni ale anului 2016, primarul comunei constănțene Ostrov, Niculae Dragomir, s-a îngrijit de problema deszăpezirii drumurilor comunale. În acest sens Primăria a încheiat un contract de prestări servicii de deszăpezire cu o societate comercială care asigură curățirea anumitor drumuri. La rândul său, administrația publică locală asigură cu utilajele din dotare deszăpezirea unor drumuri comunale. Este vorba de acele drumuri pe care circulă microbuzele școlare.

Este deja cunoscut că luna ianuarie 2017 a debutat cu o succesiune de coduri meteorologice de viscol și zăpadă care au ridicat mari probleme administrațiilor publice din întreaga Dobroge. Nici comuna Ostrov nu a scăpat de aceste intemperii, mai ales că satul de reședință este situat de-a lungul drumului național DN 3 (București – Călărași – Constanța), fiind ultima localitate înainte de frontiera cu Bulgaria. Astfel, în mai multe rânduri, acest drum a fost închis traficului rutier, decizie luată de către autoritățile județene și naționale, cele care aveau și sarcina deszăpezirii lui și a altor drumuri județene.
Operațiunile de deszăpezire coordonate de către comandamentul de iarnă al primăriei Ostrov s-au desfășurat pe toate drumurile comunale ce leagă cele șase sate componente ale comunei. În special drumurile comunale DC 43 și DC 42 au fost în atenția autorităților, ele făcând legătura populației cu DN 3, implicit cu reședința de comună.
Comuna Ostrov include un număr de 6 sate, care depind de ea din punct de vedere administrativ. Aceste sate sunt: Almălău – 4 km, Bugeac- 5km, Galiţa- 9km, Gârliţa –15 km şi Esechoi- 21 km, fiind legate de centrul de reședință al comunei- Ostrov, prin drumurile comunale DC 43 și DC 42.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate