Logo
Imprimă această pagină

Zeci de km de drum, deszăpeziți în comuna Crucea

Unul dintre primarii dobrogeni care a menținut un contact permanent cu locuitorii din comuna Crucea pe toată perioada codurilor meteorologice de viscol și căderi masive de zăpadă, a fost Gheorghe Frigioi. Având o experiență de 16 ani la conducerea unității administrativ-teritoriale, edilul s-a remarcat prin promptitudinea intervențiilor echipajelor de deszăpezire pe toate drumurile comunale și străzile din cele șase sate aparținătoare. ”Am deszăpezit Gălbiori și Crucea și ne mutăm la Stupina.

 

Până diseară terminam toate localitățile”, așa arăta unul dintre multele mesaje prin care edilul comunica pe rețelele de socializare cu cetățenii.
La nivelul Comunei Crucea, administrația locală a intervenit cu o Wola mare, două buldoexcavatoare, un tractor cu lamă și un utilaj de împrăștiat material antiderapant. Echipele de deszăpezire s-au luptat cu troienele de zăpadă apărute din cauza viscolului în toate cele șase sate: Crucea - satul de reședință al comunei (amplasat aproximativ în centrul teritoriului comunei); Gălbiori - amplasat la 6 km în partea de Sud a satului Crucea; Băltăgești - amplasat la 8 km în partea de Vest a satului de reședință; Stupina - amplasat la o distanță de 6 km în partea de Nord a satului Crucea; Crișan - amplasat la o distanță de 9 km în partea de Nord – Est a satului Crucea; Şiriu - amplasat la 13 km în partea de Nord - Est de satul de centru al comunei.
Ca rețea de drumuri, comuna Crucea este traversată de drumul național D.N. 2A (Constanța – Urziceni), care face legătura dintre satele Crucea, Gălbiori şi Stupina în interiorul comunei şi legătura cu orașele Hârșova şi Constanța. Drumul județean 224 face legătura dintre satul de reședință și satul Băltăgești şi, în continuare, cu satul Siliștea şi orașul Medgidia.
Drumurile comunale care au fost în permanență ținute sub observație de către echipele de deszăpezire ale comunei Crucea sunt: DC 65 - Băltăgeşti-Topalu; DC 66 – Gălbiori - Băltăgești; DC 70 DN.2A - Crișan; DC 71 Crișan-Siriu; DC 72 Șiriu-Vulturu.

Articole înrudite

-