Menu
Prev Next

Corpul 2 al Școlii Gimnaziale din Ciucurova va fi reabilitat

Proiectul reabilitării corpului 2 a Școlii Gimnaziale din Comuna Ciucurova a intrat în linie dreaptă, fiind în stadiul de obținerea a avizelor. Astfel, la finalul lui 2016 Agenția pentru Protecția Mediului – Tulcea (APM) a acordat avizul administrației locale din Ciucurova. În prealabil și Administrația Podișului Nord Dobrogean a acordat același aviz, astfel că investiția se apropie cu pași repezi de materializare.

Pentru reabilitarea școlii (corpul 2) se vor executa următoarele lucrări: înlocuire parțială streașină; înlocuire jgheaburi și burlane dezafectate; reabilitarea grupului sanitar amplasat în exterior; zugrăveli interioare cu var lavabil; turnare șapă de egalizare și montare parchet; alimentarea cu apă se va realiza din rețeaua stradală existentă; evacuarea apelor uzate menajere se va realiza în bazinul vitanjabil existent; alimentarea cu energie electrică se va realiza din rețeaua stradală existentă; alimentarea cu energie termică se va realiza printr-o centrală pe combustibil solid.
Conform primarului Șerban Marin, inițiatorul hotărârii Consiliului Local care a decis implementarea acestei investiții, ”proiectul este necesar și oportun comunei Ciucurova având în vedere că realizarea investiției va asigura un mediu civilizat, conform standardelor în vigoare de supraveghere și educare a copiilor locuitorilor din comună și va menține în bune condiţii mediul de dezvoltare şi pregătire a copiilor. Proiectul se adresează întregii comunități si va contribui la încurajarea dezvoltării locale, la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația din zonă conducând pe termen mai lung la stoparea fenomenului de depopulare din mediul rural”.
Valoarea totală a proiectului este de 557.000 de lei, din care cheltuieli eligibile prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – 498.000 lei, restul fiind cheltuieli suportate de la bugetul local, buget ce va asigura și mentenanța lucrărilor pentru următorii cinci ani de la data executării lor. Durata prevăzută pentru reabilitarea corpului 2 a școlii ( total de 514 mp) este de 10 luni.

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0788059775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București și distribuit prin chioșcurile Telegraf și Cuget Liber.

Politica de confidențialitate